Ziua de 11 martie 1985 a rămas în istorie prin venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, un conducător mai tânăr, cu o față zâmbitoare, plăcută, și care era un partener plăcut de discuții în raport cu predecesorii staliniști. Politicile inițiate de noul venit în arena mondială păreau să confirme părerea experților ce spuneau cu tărie că era confruntărilor s-a îndepărtat și este loc pentru negocieri cu un partener maleabil. Mai mult. Retragerea din Afganistan a venit să demonstreze că Moscova începea să ducă o altfel de politică militară și internațională. Aceasta a fost imaginea idealizată despre dictatorul partidului totalitar și a fost cultivată cu tărie de cei ce vedeau o epocă de detensionare în Europa. Căderea comunismului în 1989 a venit să confirme teza că la Kremlin este o altă lume față de cea de dinainte de 1985.
Datele publicate în mediul virtual arată că Mihail Gorbaciov a fost doar un vorbitor plăcut, dar în spatele camerelor era un alt om. Fabricile produceau armament de infanterie de tip AK-74 și RPK-74, cartușele de calibrul 5,45 mm fiind livrate în cantități impresionante și pentru ajutorul internațional. Nu se făcea economie nici la clasicele cartușe de 7,62 mm. Acesta era însă mărunțiș și se dorea tehnică motorizată grea.
Liderul sovietic cerea cât mai mult armament și uzinele mecanice au început să livreze din 1987 tunuri tractate de calibrul 152,4 mm denumite Msta-B. Erau utile pentru o spargere a frontului prin bombardament masiv, dar erau greu de deplasat în condiții de teren dificil. A apărut obuzierul Msta-S cu o masă de 42 de tone începând din 1989. Avea drept misiune să însoțească tancurile și să le sprijine prin tir direct sau indirect. Combustibilul luat la bord era suficient pentru străbaterea a 500 km. Erau fabricate tancuri T-80 de 42,5 t cu propulsia asigurată de turbină cu gaze de mare putere pentru a se atinge viteze ridicate și manevrabilitate bună. Instalația energetică era scumpă și necesita mult combustibil, rezervoarele fiind menite să primească 1.100 l de combustibil. Mașina specială era păstrată pentru dotarea unităților de elită din spațiul sovietic, tunul fiind ideal pentru combaterea tancurilor inamice prin folosirea proiectilelor sau a rachetelor.
Artileria este deosebit de puternică în câmp tactic, dar are întotdeauna nevoie de acoperire aeriană și din 1985 a intrat în uz avionul Suhoi Su-27 ce era menit să asigure un cer senin împotriva celor mai performante aeronave americane. Era un uriaș salt tehnologic și colosul putea să ia la bord 9,4 tone de carburant de calitate superioară.
Su-27 era un aparat de zbor interesant, dar ni putea să acționeze la nivel mondial. Uniunea Sovietică era obișnuită să atace permanent și sub Mihail Gorbaciov s-a trecut masiv la producția de bombardiere strategice de tip Tu-160. Acestea aveau o masă de 110 tone și ajungeau la 267 t echipate de luptă. Au fost asamblate 36 de exemplare până la nivelul anului 1993 și raza de acțiune era mărită prin folosirea rachetelor de croazieră Kh-15 și Kh-55.
A fost pus în șantier un portavion din ClasaUlyanovskîn anul 1988, navă ce urma să facă față adversarilor americani prin cele 68 de avioane de la bord. Propulsia nucleară urma să ofere o autonomie mondială. A fost greu de asamblat un vapor lung de 321 m și a fost construit doar în proporție de 40%. Mai erau în construcție portavioanele mai miciAmiral KuznețovșiRiga, cele ce puteau transporta cel mult 50 de aeronave.
Limita de spațiu nu permite trecerea în revistă a tuturor categoriilor de tehnică de luptă din spațiul sovietic și pentru toate acestea era nevoie de multă energie electrică și astfel s-au înmulțit reactoarele nucleare ce foloseau grafit, cel cu numărul 4 de la Cernobîl topindu-se în 1986 și afectând o mare parte a lagărului comunist. Competiția militară cu lumea capitalistă a dus la o epuizare a resurselor statului comunist și acesta a explodat. Mihail Gorbaciov, admirator al lui Stalin, n-a oprit cursa înarmărilor. Dimpotrivă. Modernizarea a fost accelerată până când economia n-a mai funcționat și sistemul a căzut. Mihail Gorbaciov n-a făcut ceva pentru oprirea procesului ce era esența sistemului comunist și a fost dornic să refacă forțele Uniunii Sovietice în vederea reluării planurilor de revoluție mondială. Cei ce ajung la putere la Kremlin au aceleași idei fixe și le cultivă drept adevăr absolut. Duritatea și amenințarea cu războiul în discursul politic sunt înlocuite din motive strategice cu o aparentă politică pacifistă, prietenoasă. Dacă Rusia se simte în poziție de forță, atacă indiferent de consecințe.
Sursă imagine: YouTube