Scriitorul grec Herodot a trăit în secolul al V-lea î. Hr. și este considerat Părintele Istoriei prin opera vastă dedicată războaielor cu perșii, centrul de putere ahemenid nefiind niciodată mulțumit cu ceea ce avea și permanent era necesară o expansiune în vederea obținerii de resurse și de noi supuși buni de muncă și de luptă. Era o carte ce se deosebea complet prin cantitatea de informație și, mai ales, prin stilul de prezentare a ideilor. Chiar era o încercare de cercetare pe anumite teme și rolul divinităților era limitat.
Autorul atenian cu origini în Asia Mică a realizat înainte de descrierea ostilităților o largă prezentare a popoarelor care au avut vreo urmă de legătură cu invadatorii perși și nu se putea să sară peste lumea tracilor. Constata că erau populații războinice și cele mai numeroase după neamurile inzilor. Folosind caii și arcurile cu săgeți, luptătorii ce se învecinau cu lumea greacă în Peninsula Balcanică erau apreciați pentru serviciile militare și de poliție. Atena avea un corp de traci drept forță de menținere a ordinii.
Geții au fost cei care s-au opus cu înverșunare forțelor persane în anul 514 î. Hr. în timpul unei campanii militare împotriva sciților. Locuitorii din Dobrogea s-au opus în timp ce toți ceilalți s-au supus puterii dominante din epocă. A fost o pildă de ce poate să facă voința popoarelor în apărarea micului avut din satele modeste. N-au reușit să reziste armatei de invazie ce era organizată de către regele Darius I și era net superioară din punct de vedere numeric și din cel al înzestrării cu armament. Își spunea cuvântul și experiența militară a unităților permanente. Herodot a descoperit însă marea problemă a tracilor: lipsa de unire. Dacă ar fi fost coordonate cetele militare ale triburilor de către un singur conducător, oastea rezultată ar fi fost greu de oprit de către popoarele vecine și observația era corectă într-o epocă în care Atena și Sparta duceau lipsă de efective umane sau le risipeau în conflicte locale. Herodot a făcut și o previziune: dar acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. Observația cercetătorului grec s-a împlinit și abia Burebista a reușit să spargă acest blestem istoric ce era provocat de problemele psihice individuale și colective. A fost o realizare de moment la scară istorică și au avut grijă unii asasini să-l ucidă pe rege și astfel regatul s-a spart în patru și apoi în cinci formațiuni statale, cele care au fost apoi cucerite de către romani. Istoricii antici și arheologii au constatat că Regatul dac pornit din munți avea toate cele necesare pentru transformarea într-o forță militară de temut. Exista o populație războinică și despre care se spunea că nu se teme de moarte. Au fost descoperite la Sarmizegetusa cuptoare de prelucrare a fierului pentru obținerea de arme în cantități sporite. Erau ridicate cetăți și temple în vederea realizării unor centre de prestigiu și de unire, totul sub controlul unui rege ce avea voință și era ajutat de un mare preot dornic să controleze cât mai bine mințile locuitorilor. Ideea de putere unică a deranjat pe cineva care avea credința că are dreptul să fie conducător peste o parte sau chiar peste întregul regat. Dezvoltarea statului dac a fost frânată de pofta de mărire a unor necunoscuți asasini.
Lipsa de unire s-a moștenit apoi la români, cei ce greu s-au înțeles să formeze un stat național abia în secolul al XX-lea și cu sacrificii deosebite. Toată epoca medievală a fost acea perioadă de timp în care s-au înmulțit doritorii de domnie prin cumpărarea tronului de la sultan și nu era supărare dacă se venea și cu armată de invazie, cea care era plătită prin dreptul la jaf. Oare astăzi s-a învățat ceva din Herodot? Oare clasa politică a evoluat în urma dezvoltării învățământului? Campaniile electorale de după 1989 au demonstrat cât de divizate pot fi comunitățile românești în urma acțiunii unor persoane ce se consideră inteligente și iubitoare de țară.
Timpul a trecut, dar caracterul locuitorilor de la nord de Dunăre a rămas ca acum 2.500 de ani.
Sursă imagine: Wikimedia Commons