Al Doilea Război Mondial a însemnat o luptă pentru stăpânirea lumii între câteva mari puteri și nu s-a făcut economie de oameni și resurse. Folosind forța mașinilor de toate tipurile, politicienii și generalii și-au satisfăcut toate poftele de slavă și admirau cu plăcere ceea ce se săvârșea pe front. Se mai făceau și calcule privind rentabilitatea acțiunilor militare prin numărul celor uciși în raport cu muniția utilizată.
Dacă în prima conflagrație mondială s-a încercat respectarea legilor internaționale privind tratarea prizonierilor și a populației civile, liderii intrați în război după 1 septembrie 1939 s-au întrecut în acțiuni prin care era vizată masacrarea populației civile. Uniunea Sovietică și Germania nazistă au pus la punct organisme înarmate de exterminare a locuitorilor prin execuții, înfometare sau boli.
O altă cale era mai tehnică: bombardamentul de artilerie și, mai ales, cel de aviație. Politicienii au adorat avioanele de bombardament cu mare capacitate de transport și cursa pentru găsirea celui mai bun model a fost accelerată din 1926. Nu s-a făcut economie de fonduri și rezultatele au fost vizibile prin apariția escadrilelor de fortărețe zburătoare, cele care s-au înmulțit alarmant de repede în timpul conflictului. Frontul terestru a început să devină lipsit de importanță dacă nu ținea la distanțe de peste 800 km aparatele inamice.
Avioanele nu aveau utilitate dacă nu erau aprovizionate cu bombe din belșug și s-a dovedit că industria este perfect capabilă să livreze toate cantitățile cerute de militari și au rămas stocuri importante în 1945 la capitularea Germaniei. Ofensiva aeriană împotriva Japoniei a fost și mai intensă în urma dezvoltării avionului de bombardament strategic B-29. Era un aparat de zbor ce trecea peste capacitatea de ripostă a tunurilor antiaeriene, dar bombardamentele de la altitudine erau lipsite de precizie. Chiar dacă ținta era clar vizibilă, curenții de aer de la diferite înălțimi puteau devia bombele cu kilometri buni. Erau necesare valuri de avioane, dar astfel erau înregistrate consumuri mari de combustibil și ulei. În plus, bombardierele grele, construite rapid, aveau tot felul de probleme tehnice și au fost exemplare de B-29 care n-au reușit să decoleze și-au sfârșit într-o mare de flăcări.
Conducerea de la Washington nu mai era mulțumită de explozibilii clasici, cei care prin descompunere chimică generau un volum uriaș de gaze, și au investit două miliarde de dolari în realizarea de bombe în care să se realizeze fisiunea unor metale radioactive. Forța noilor bombe a fost demonstrată într-un experiment din pustiurile Americii, dar importantă era testarea pe oameni. Nu există armă eficientă dacă nu este folosită în condiții de luptă și s-a luat decizia lovirii unui oraș păstrat special. Hiroshima un centru industrial și militar, era un oraș ideal prin faptul că avea toate tipurile de clădiri intacte. Apărarea antiaeriană era modestă și nici aparatele de vânătoare nu erau de temut. Cum resursele de combustibil erau cam epuizate, apărătorii nu se ocupau de avioanele de cercetare. Centrul urban n-a avut șansa să fie acoperit de nori, echipajul fiind instruit să atace numai în condiții perfecte de vizibilitate. Bomba Little Boy a fost lansată în ziua de 6 august 1945 din bombardierul botezat Enola Gay și a explodat chiar deasupra unui spital.
Efectele armei au fost cumplite și mulți locuitori au fost pur și simplu transformați în umbre imprimate pe pietrele construcțiilor care au supraviețuit raidului aerian. Conducerea de la Washington a demonstrat utilitatea lansării prin scurtarea războiului și că Japonia a capitulat pe 2 septembrie 1945 prin semnarea actelor la bordul cuirasatului USS Missouri. Problema este că gestul nu se potrivea cu ideile de drepturile omului, democrație și legi ale războiului modern. Chiar dacă era evident că războiul se va încheia în curând, s-a decis lovirea unui oraș păstrat special pentru experiment. A fost o crimă cu premeditare până la nivel de genocid. Se consideră că 90% dintre victime au fost civili pe care legile războiului ii protejează. Se poate argumenta că militarii niponi nu respectau aceste principii și adorau cruzimea în numele vitejiei de tip samurai. Au fost comise atrocități pe toate fronturile, dar conducerea democratică a ripostat în cel mai nepotrivit mod. A ucis în numele păcii 90.000-166.000 de oameni în câteva minute. Unii japonezi au murit pe loc și ceilalți s-au chinuit o vreme din cauza bolilor provocate de radiații. A fost genocidul perfect și chiar istorici americani și britanici au recunoscut că autoritățile nipone ceruseră încetarea ostilităților. Era însă păcat să nu fie testată o armă pentru care au fost consumate fonduri de două miliarde de dolari ai timpului. Omenirea este disperată după eficiență și nici pofta de distrugere nu putea să fie omisă.
Bomba de la Hiroshima a fost o chemare spre noi livrări de armament cu caracteristici superioare, efectele armei din 1945 fiind limitate de cantitatea de material care a fisionat.
Sursă imagine: Picryl