Ziua de 30 ianuarie 1933 a rămas în istorie prin venirea la putere a lui Adolf Hitler și acesta era convins că este singura persoană care poate să știe toate căile de evoluție pe următoarea mie de ani a Reichului. Nu este de mirare că și-a luat titlul de Führer, adică ghidul, călăuzitorul, poporului german. Teoria nazistă mai cuprindea și ideea că există o rasă superioară prin forța fizică și prin gândire, cea care a revoluționat totul pe Terra. Popoarele inferioare aveau dreptul doar să muncească pentru superiori până la exterminare. Partidul nazist era elita rasei și existau mai multe trepte de valoare și inteligență în organizația politică totalitară.
Adolf Hitler considera că trebuie să existe o Germanie Mare și era necesar mult spațiu vital pentru un popor numeros, dar care era înghesuit între frontierele impuse prin Tratatul de la Versailles din anul 1919. Era nevoie să fie dezvoltat militarismul pentru a trece la cucerirea de noi teritorii. Politica agresivă a dus la obținerea Austriei, a zonei sudeților și apoi a căzut întreaga Cehoslovacie sub cizma nazistă. Se părea că Hitler chiar avea aură de mare conducător dacă a ocupat atât de mult teritoriu fără să se tragă un proiectil de tun. Nu se compara cu politicienii anteriori, cei ce nu asiguraseră măreția Germaniei și se jucaseră de-a democrația. Aparatul de propagandă avea grijă să inoculeze ideile despre superioritatea conducătorului și a partidului unic, cel plin de realizări mărețe. În plus, numai o armată puternică poate să asigure gloria unui imperiu în devenire și nu sunt bărbați adevărați cei ce nu îndeplinesc serviciul militar.
Există credința că poporul german are o inteligență deosebită și aceasta este amplificată prin studii îndelungate și sistematice în cele mai renumite universități. Descoperirile din ultimele sute de ani confirmau această superioritate științifică și, în combinație cu puterea intelectuală a Führerului, poporul german putea să devină invincibil. Nu degeaba se spunea că este superior și primele campanii militare au confirmat valoarea militară uimitoare a Wehrmachtului. În plus, armele folosite de către militarii rasei superioare păreau venite din altă lume. Chiar și uriașa Armată Roșie a avut pierderi enorme în anii 1941 și 1942. Oare chiar să fi fost ceva superior în Reich?
Studierea cu minimă atenție a istoriei Germaniei în preajma declanșării și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial demonstrează că liderii naziști au avut o inteligență absolut inferioară și a fost normal să piardă victoria finală. Ziua de 23 august 1939 a fost cea în care au fost făcute pregătiri intense pentru semnarea Pactului Molotov – Ribbentrop și astfel a apărut o colaborare între cele două regimuri totalitare. Au fost dezvoltate și relațiile comerciale, dar la 22 iunie 1941 au început ostilitățile cu caracter ideologic. Inițial, militarii germani au obținut victorii deosebite, armate întregi sovietice fiind pulverizate rapid. Erau ceva pierderi în propriile rânduri, dar inferiorii slavi nu puteau să țină piept adevăraților războinici. Tancurile cu cruci au dus un adevărat Blitzkrieg și termenul Panzer a intrat în istorie. Totul părea să meargă bine, dar a apărut tancul T-34, cel ce trebuia atacat de trei blindate germane pentru a exista șanse să fie nimicit. KV-1 era și mai performant în ceea ce privește rezistența cuirasei din oțel înalt aliat și au fost blindate lovite de zeci și sute de proiectile antitanc și totuși n-au fost scoase din luptă. Mai grav era că aveau proprietatea să se înmulțească în ciuda pierderilor deosebite. Parcă un vrăjitor le făcea din rocile din Siberia. Cantitatea era o calitate.
Militarii germani nici n-au bănuit cine a asigurat superioritatea tehnicii germane. Adolf Hitler și colaboratorii săi apropiați au dat dovadă de prostie pură când au fost de acord să ofere un Panzer III complet echipat lui Stalin. Se subînțelege că această singură mașină nu era interesantă pentru lupte, ci urma să fie folosită pentru a testa ceva. S-a constatat că mașina de luptă antitanc era modestă în ceea ce privește blindajul și nici tunul de la bord nu era puternic. T-34 și KV-1 erau net superioare și s-a putut trece la producția de serie mare. Prototipurile erau gata în anul 1939, dar producția de serie a început în septembrie 1940. Acordul privind livrările de armament a fost încheiat în februarie 1940. Au fost făcute modificări acolo unde erau puncte slabe și a fost normal ca mașinile finale să fie net superioare până la sfârșitul anului 1942. Câteva tancuri Tigru nu erau suficiente pentru a schimba raportul de forțe de pe un front vast. Tancul T-34 a rămas o mașină periculoasă până la sfârșitul ostilităților deoarece a fost proiectat superior calitativ și s-a putut verifica tot ce avea inamicul mai bun.
Adolf Hitler a asigurat înfrângerea Wehrmachtului prin oferirea tehnicii blindate inamicului de moarte. Oare unde o fi fost gândirea superioară? Trebuie să se amintească și un alt aspect interesant petrecut cu aproape un deceniu mai devreme. Firma Rheinmetall a vândut Kremlinului șase sisteme de artilerie cu tunuri și planuri. A fost un transfer uimitor de tehnologie chiar către inamicul ce promitea practic nimicirea Germaniei în numele comunismului încă de la preluarea puterii în anul 1917.
Sursă imagine: Wikimedia Commons