Al Doilea Război Mondial s-a terminat în Europa în mod oficial la 8 sau 9 mai 1945 prin capitularea Germaniei naziste, dar imediat au fost începute noi ostilități în jurul interpretărilor privind diferitele aspecte ale conflagrației, fiecare istoric ținând la propriile teorii din motive politice și personale. Nu se făcea economie de hârtie și de timp atunci când era necesară justificarea unui punct de vedere al conducerii unei mari puteri totalitare, mai ales dacă aceasta se numea Uniunea Sovietică.
Adolf Hitler a fost definit drept negativ prin tot ceea ce a făcut și aici istoricii sovietici erau în fruntea criticilor și prezentau lungi liste cu ceea ce au distrus sau omorât trupele S.S. și cele ale Wehrmachtului pe teritoriul zis sovietic.
Realitatea a fost că Hitler a muncit ca un zek, ca un deținut politic, pentru Iosif Stalin și poate acesta zâmbea pe sub mustață că l-a păcălit pe dictatorul nazist. Armata germană a zdrobit în septembrie 1939 trupele poloneze și astfel Kremlinul a ocupat jumătate din Polonia, inclusiv sursele de petrol din fosta țară capitalistă. Au fost cucerite prin înțelegerea cu Hitler Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, pierderile și costurile fiind minime. Lumea capitalistă se diminua rapid.
Adolf Hitler era un personaj deosebit de nervos și puterea i-a accentuat problemele psihice. A dat ordin să fie invadate Danemarca și Norvegia, cele două state dispărând rapid în Reich. A urmat războiul deschis cu Occidentul începând de la 10 mai 1940 și aceasta a fost cea mai importantă misiune executată de dictatorul nazist în slujba lui Stalin. Trupele de tancuri au invadat rapid Franța și în șase săptămâni a fost înfrântă. O putere capitalistă era ștearsă din istorie fără să obligată să tragă Armata Roșie vreun cartuș. A fost o mișcare de geniu această transformare a unui dușman în cel mai bun slujitor.
Adolf Hitler putea mai mult și a fost încurajat să acționeze cât mai intens. Luftwaffe a fost aprovizionată cu petrol și astfel a putut să atace ținte din Marea Britanie, statul insular suferind pierderi grele în avioane, vapoare și clădiri civile și militare. Bătălia aeriană părea să fie un fel de joacă în comparație cu luptele terestre, dar erau implicate de ambele părți cele mai bune aparate de zbor. Royal Air Force a câștigat confruntarea după luni de lupte în care câmpurile au fost presărate cu carcase metalice. A fost o victorie amară, rândurile britanicilor fiind rărite în ceea ce privește oamenii experimentați și avioanele de calitate. Submarinele și bombardierele mai reduceau din flota britanică, Royal Navy fiind greu de refăcut. Forțele germane transformau Anglia de la nivelul de imperiu mondial la o umbră insulară. Marea Britanie, leagănul capitalismului, trebuia să dispară cu ajutorul Berlinului, dar nu înainte de a provoca o lovitură mortală Reichului. O bătălie din mai 1941 este ilustrativă în acest sens. Flota engleză a pierdut crucișătorul de bătălie HMSHood, dar pe fundul mării a ajuns siBismarck, mândria proiectanților germani.
Hitler a rămas util și după atacul de la 22 iunie 1941, submarinele germane provocând pierderi importante și flotei comerciale americane. Orice lovitură dată capitalismului era ceva de vis pentru cel ce dorea cucerirea planetei. Stalin aplica perfect principiul referitor la folosirea dușmanului.
Liderul nazist credea în Reichul milenar și nu uita să spună peste tot ideile despre superioritatea rasială a germanilor, dar n-a reușit să înțeleagă ce rol juca pe marea tablă de șah a lumii. A intrat în război pentru spațiu vital destinat germanilor și a ajuns să lupte efectiv numai pentru inamicii săi.
Sursă imagine:Holocaust Encyclopedia
