Dictatorul nazist a venit cu ideea că poporul german este unul deosebit în istorie prin realizările militare și științifice, superioritatea rasială fiind promovată prin toate mijloacele de care beneficiază un stat totalitar. Ideea a prins la mase și este amintită în publicațiile de Istorie. Soarta este ciudată în lumea contemporană și rezultatele pot fi exact opuse celor enunțate de autori ce aleargă după iluzii.
Adolf Hitler a fost văzut de mulți ca un fel de geniu și chiar s-a obținut un coeficient de inteligență de 141 în urma analizării deciziilor luate. A trecut astfel de pragul de geniu. Pare să fie explicabil de ce mase de oameni l-au urmat orbește până la moartea celor două părți și nu era vorba numai de teroarea exercitată de poliția politică.
Realitatea din viața de zi cu zi a fost complet diferită de ceea ce se întâmpla la nivel înalt, acolo unde era un conducător ce paria pe anumite evoluții ca un jucător de poker și era atras de ceea ce părea superior, senzațional. Mulți analiști admiră deciziile prin care a aprobat producerea de tancuri Tiger și Panther sau rachete de tip V1 și V2. Obsesia pentru arme-minune a dat unele rezultate, dar s-a pierdut în alte sectoare fundamentale.
Infanteria a rămas categoria de armă ce era ideală pentru orice fel de condiții de luptă și comandamentul depunea eforturi în vederea sporirii puterii de foc. Principalul instrument de ucidere a fost pușca denumită Kar 98k, o variantă cu țeavă mai scurtă și totuși suficientă pentru un tir de precizie la distanțe mari. Era cu încărcare manuală și dispunea de încărcătoare cu câte cinci cartușe de calibrul 7,92 mm. A fost adaptată pentru producția de masă și peste 14 milioane de exemplare au fost livrate în perioada 1934-1945. A rămas în producție pe toată durata conflictului pentru a dota centrele de instrucție și forțele din primele poziții.
A fost și este apreciată de către militari pentru calitățile balistice, dar era depășită în ceea ce privește realizările de Mosin-Nagant-ul sovietic, cel ce folosea puternicul cartuș de calibrul 7,62 mm, încă în producție în variantele modernizate. Loturile pentru trăgătorii de elită erau realizate la cele mai înalte standarde și reprezentau o pradă mult râvnită de militarii Axei. Chiar dacă luptătorii din linia întâi raportau despre realitățile frontului, factorii decidenți de la Berlin au menținut jucăria depășită pe liniile de producție, ceea ce a însemnat o reducere a livrărilor de MP-40 și, mai apoi, de arme de asalt. A fost o decizie care a îngropat o mare parte a infanteriei Wehrmachtului. Erau interese financiare prea mari și uzinele mecanice n-au fost oprite sau convertite la realizarea de noi modele. A fost un dezastru. Stalin avea pușca Mosin-Nagant model 91/30 cu țeavă de 73 cm și era un avantaj deosebit în tirul la distanță în raport cu arma germană ce rămânea la 60 cm. În plus, liderul de la Kremlin a organizat după model american producția de mare serie și astfel a fost obținută superioritatea numerică la principala armă a infanteriei, cea care era menită să neutralizeze țintele individuale sau să execute foc de baraj în cazul unor atacuri puternice. Militarii sovietici au avut mereu la dispoziție pușca simplă, ușor de manevrat și care suporta condițiile dure de pe Frontul de Est.
Regimul nazist a fost organizat de cei ce se considerau superiori, dar s-a produs o imensă concentrare de inferiori dornici să ajungă în cele mai înalte posturi doar prin lăudarea șefului. Cum Adolf Hitler era atașat de puștile specifice Primului Război Mondial, fabricanții i-au satisfăcut dorințele. Totul a fost bine la nivel înalt, dar a fost deosebit de rău în luptele apropiate cu masele de infanteriști inamici. Definirea celorlalți drept rase inferioare era ceva ce exista în lumea propagandiștilor de la Berlin, cei ce învârteau cuvinte și hârtii prin birouri călduțe. Militarii din prima linie strângeau cu grijă ceea ce abandona inamicul. La fel procedau și aliații Germaniei. Industria sovietică a fost o adevărată mină de aur pentru Wehrmacht și a permis rezistența depusă până-n mai 1945.
Puștile sovietice au fost capturate în masă în 1941, dar autoritățile germane n-au înțeles ceva din ceea ce aveau în față și au mers tot înainte cu superioritatea rasei și a regimului. Nici măcar acoperirea cererii interne în condiții de război n-a fost asigurată prin ordinele liderilor naziști. Au fost decizii catastrofale din partea celor ce se visau rasa supremă pe Terra.
Sursă imagine: Holocaust Encyclopedia