Anotimpul alb a fost considerat deosebit de frumos de către poeți și pictori, dar comunitățile l-au privit cu groază, ceva asemănător cu armatele prădătorilor. Erau strânse rezerve de hrană și de combustibil, cei săraci însă fiind mereu expuși vitregiilor urgiei albe. Combinațiile de viscol și temperaturi scăzute erau îngrozitoare pentru ființele ce credeau că sunt răzbunarea duhurilor rele și pentru păcatele făcute cu voie sau fără de voie.
Dezvoltarea economiei prin apariția mijloacelor motorizate a dus la prinderea de curaj și s-a considerat că se poate înfrânge furia Iernii. Trenurile și vapoarele aduceau mari cantități de alimente și cărbune pentru o creștere a nivelului de trai. Autocamioanele au îmbunătățit aprovizionarea până la nivel de gospodărie. Părea să fie o lume mai bună și alba moarte nu prea mai avea puterea de odinioară.
Iosif Stalin părea să fie stăpânul lumii și orice poruncă a țarului roșu era îndeplinită și la capătul pământului de oamenii ce credeau că sunt comuniști, dar nici măcar nu înțelegeau ce însemna această ideologie de extrema stângă. Beția ideatică este mai puternică decât amețeala tradițională. Dorea să ocupe întreaga planeta și începea, normal, de la ușor la greu. Finlanda era o țară nordică lipsită de interes pentru celelalte mari puteri, dar ocuparea acestui spațiu putea să aducă avantaje strategice Uniunii Sovietice. Flota militară putea să manevreze liniștită și aviația ar fi avut baze avansate pe coastele Mării Baltice. Calculele lui Stalin erau deosebit de simple și frumoase. Finlanda era slab populată și nu existau suficiente uzine mecanice pentru a asigura apărătorilor arme și muniții din belșug. Nici tehnică militară performantă nu fusese acumulată în perioada interbelică.
Calculele din palatele Kremlinului au fost perfecte pe hârtie și s-a dat ordin de atac pentru ziua de 30 noiembrie 1939. Diviziile sovietice au trecut frontiera și se părea că urma un adevărat Blitzkrieg pentru că Stalin avea cea mai mare flotă de cuirasate terestre, inclusiv modele adaptate operațiunilor în mare viteză. A urmat un șoc. Infanteria inamică a reușit să blocheze coloanele sovietice cu ajutorul minelor antitanc și focul armelor automate nu permitea efectuarea unui asalt. Lunetiștii îi doborât pe ofițeri și astfel trupa era dezorientată în zăpadă, fără alimente și cu echipament insuficient. Schiorii finlandezi umblau ca niște fantome și-i ucideau pe cei ce încercau să scape din capcana albă.
Trupele au fost distruse, dar Stalin nu dorea să renunțe la prada nordică și au fost concentrate noi divizii de infanterie și unități din alte categorii de arme. A fost îmbunătățit și echipamentul împotriva gerului. Totuși, militarii finlandezi au reușit să demonstreze o eficiență care i-a șocat pe politrucii staliniști. Gerul mușca în continuare ucigător pe răniții ce nu puteau fi evacuați și Stalin a fost obligat să pună capăt măcelului din iadul alb în martie 1940 pentru o refacere și instruire a trupelor implicate în conflict.
Au început apoi controverse legate de numărul victimelor generate de ordinul lui Stalin de începere a Războiului de Iarnă, dar listele cu cei decedați au fost descoperite și publicate în anul 2013, totalul urcând la 167.976 de militari de toate gradele. Pare puțin, dar conflictul a fost de scurtă durată. Dispăreau în medie cam 1.600 de persoane pe zi. Se adăugau răniții și degerații, dar nu se știe exact câți au mai fost recuperați pentru societate. Gerul ar fi nenorocit grav 61.506 de militari degerați și bolnavi. Cum la Moscova se făceau tot felul de statistici, dispariția unei armate cu 11 divizii complete de infanterie pe un front secundar în câteva luni impunea o regândire a întregii politici militare sovietice. Dacă toți degerații au devenit inapți, bilanțul ajunge la 15 divizii. Nu există încă date exacte despre tot ceea ce au făcut anotimpul alb și militarii finlandezi, dar este clar că a fost un prăpăd care a șocat chiar pe temutul Stalin.
Noaptea, gerul, viscolul și ceața puteau să se combine astfel încât să reziste o capcană mortală. Se adăugau eforturile apărătorilor finlandezi și ar fi rezultat distrugerea a 1.200 de aparate de zbor din toate tipurile sau cam o escadrilă pe zi. Cum piloții proveneau din orice regiune a imperiului roșu, a fost un masacru la aterizare pe aerodromurile înghețate și de campanie. România a intrat în război cu 253 de aparate de front și doar 205 erau operaționale. Forțele aeriene sovietice au fost supuse unui program dur de antrenamente și au fost înlocuite aparatele distruse cu exemplare din modele noi.
GeneralulIarnănu glumea și nu prea lua prizonieri. Mulți au fost însă cei care continuat să se joace cu frigul și au plătit scump.
Sursă imagine:Wikimedia Commons