Introducere - Orașul București - incursiune în timp
Orașul de pe malul Dâmboviței a fost marcat de o istorie tumultoasă din cauza poziționării în apropierea unor intersecții de drumuri comerciale vitale pentru societatea românească. Timp de două secole, Bucureștiul a cunoscut alternativ prosperitatea sau abandonul, până în anul 1653, atunci când a devenit capitala Valahiei. Pe vremea aceea, râul Dâmbovița nu era canalizat și avea o albie diferită față de cea din prezent. Arhitectura clădirilor a evoluat în funcție de influențele culturale. Burghezia a adus ideile artiștilor francezi, iar Micul Paris a înflorit. Crucile aurite ale bisericilor și mănăstirilor străluceau printre arbori, iar mănăstirile aveau “ziduri crenelate și porți ferecate cu piroane de fier1”. În secolul al XVII-lea existau deja două artere principale: actuala Calea Victoriei, denumită în trecut Podul Mogoșoaiei sau Podul, lega palatul domnitorului de reședința sa de vară, fiind și o strada comercială, un adevărat paradis al comerțului și Lipscanii, unde se vindea marfă de Lipsca. Străzile din București se numeau în trecut poduri, motivul fiind faptul că erau podite cu lemn, material similar celor din care se făceau și casele. Lemnul putrezea adesea din cauza umidității și din acest motiv căruțele și pietonii cădeau deseori în apă. Astfel, în secolul al XVII-lea, Bucureștiul este încă un oraș medieval, alcătuit din poduri de lemn, case cu streșini proeminente și cu etajele asemenea sertarelor întredeschise, cu ziduri groase, masive2. Venirea lui Carol I în anul 1866 a produs o occidentalizare totală, astfel vor fi clădite Palatul Regal, Fundația Universitară “Carol I”, Ateneul, Palatul Cotroceni, Cercul Militar Național, muzeele, căile ferate, restaurarea monumentelor istorice. Carol I și-a petrecut întreaga sa viață la Palatul Regal, însă urmașul său, Regele Ferdinand a ales Palatul Cotroceni. Acesta se înălța pe vârful unei coline, pe locul unei foste sihăstri închinată sfinților Serghie și Vah. Palatul Cotroceni a aparținut ulterior domnitorului Ștefan Vodă Cantacuzino și păstrează până în prezent aspectul de conac fortificat, printre copacii care și astăzi urcă spre castel. Și Palatul Regal a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, astfel doar aripa veche și corpul de gardă încă datează din vremea lui Golescu și l-au găzduit pe Regele Carol I de Hohenzollern și pe soția sa la sosirea în țara noastră. Palatul a fost refăcut timp de șaizeci de ani, iar la începutul anul 1935 a fost sfințit de către autoritățile bisericești3. Pășim într-un loc nou, cu trepte de marmură albă și plafoane luminoase. În salonul central se aflau guvernul și curtea. Specific Bucureștiului din acele vremuri era târgul Moșilor, sărbătoare care la origine se dorea a fi un praznic al celor nevoiași și un prilej pentru pomenirea străbunilor, dar care, o dată cu trecerea timpului s-a tranformat rapid în târg. Moșii au devenit astfel un târg rural, un prilej de chermeză cu mirosuri de mâncare tradițională, precum cel de turtă dulce vândută de lipoveni, cel de grăsime arsă al cârnaților, care cu boi sau trăsuri elegante. Râul care străbate capitala, Dâmbovița, înseamnă în limba slavă “frunză de stejar” prin prisma faptului că exista o imensă pădure de stejari care înconjurau în trecut orașul. Pe malul râului existau case boierești, dar și negustori de covoare4. Pe Calea Victoriei a fost construit în anul 1852 Teatrul Național. Având o extraordinară frumusețe arhitecturală, teatrul a reprezentat căminul celor mai mari actori români și au fost reprezentate cele mai cunoscute piese din repertoriul intern și internațional. Cu toate acestea, inima capitalei a fost Capșa. Un loc alcătuit din cofetărie, restaurant, hotel și cafenea. Situată peste stradă de celebra biserică Zlătari, Casa Capșa și-a deschis porțile tot în anul 1852, iar din 1886 devine locul cel mai frecventat de personalități ale culturii, artei politicii și gazetăriei5. Această locație a fost cunoscută o vreme drept “cafeneaua scriitorilor și artiștilor”. Capitala deține peste o sută de biserici ctitorite, cele mai multe apărute cu bunăvoința voievozilor sau a boierilor care le închinau unor mănăstiri din Țara Sfântă sau din Muntele Athos, acolo unde țara noastră nu deținea nici o mănăstire în proprietate. Mitropolia, așeazată în locul cel mai frumos din București, Dealul Spirii, a fost ctitorită de către domnitorul martir Constantin Brâncoveanu și a avut drept inspirație modelul Bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș din orașul cu același nume6. Biserica Stavropoleos ne stârnește interesul prin toate pietrele ei. Stilul brâncovenesc o transformă în frunze, o alungește în ghirlande și o răsfiră în frunzișuri învăluitoare. O arcadă de frunze încadrează fiecare ieșire și înconjoară lăcașul de cult la jumătatea înălțimii lui. Iconostasul este faimos, vedeta expozițiilor de artă românească7. Biserica Colțea simbolizează un alt monument istoric și de arhitectură reprezentativ al capitalei. A fost ctitorită de spătarul Cantacuzino, în anul 1691. Frescele acoperă tot interiorul bisericii, cu sumbra lor policronomie de albastru, verde, roșu și auriu. Aspectul actual al locașului de cult, atât la exterior cât și la interior, este rezultatul trecerii timpului și lucrărilor succesive de reparații, consolidare și restaurare, desfășurate în decursul a peste 300 de ani de existență8. Nu în ultimul rând îmi voi îndrepta atenția asupra Mănăstirii Văcărești, ctitorie a domnitorului Constantin Mavrocordat, la începutul secolului al XVIII-lea. În 1865 soarta Mănăstirii capătă o întorsătură tristă, deoarece este tranformată în închisoare, fără a mai reveni vreodată la menirea sa inițială, cea religioasă și culturală9.
Bucureștiul a reprezentat încă din trecut un spectaculos amestec de neamuri, chipuri și moravuri. Devastat, hărțuit, incendiat, zguduit de cutremure și decimat de ciumă, orașul ne-a oferit o impresionantă lecție: aceea de a se adapta la orice, chiar și la imposibil.
Gheorghe Leahu – Arhitectul Epocii de Aur
Instalarea regimului comunist a adus stilul brutalist pe care Nicolae Ceaușescu l-a aplicat cu o ferocitate stalinistă pentru a șterge din amintirea oamenilor istoria națională. Această luptă a fost descrisă în termeni de specialitate de către arhitectul Gheorghe Leahu, care l-a cunoscut personal pe dictatorul comunist.
Gheorghe Leahu s-a stins din viață anul acesta, la data de 18 februarie. Născut la 10 mai 1932, la Chișinău, a ajuns la București în anul 1940 împreună cu familia sa. Provenea dintr-o familie de preoți și intelectuali din județul Bălți. A urmat cursurile Institutului de Arhitectură Ion Mincu între anii 1951 – 1957, iar intre ani 1957 – 1991 a profesat ca arhitect în cadrul Institutului Proiect București, specializat în realizarea planurilor urbanistice și de arhitectură pentru București, fiind responsabil pentru proiectarea unor clădiri emblematice construite între anii 1970 – 198010. De asemenea a contribuit la proiectarea și coordonarea lucrărilor pentru construirea blocurilor socialiste din Calea Văcărești, Șoseaua Olteniței, B-dul Metalurgiei, B-dul Brâncoveanu sau Șoseaua Giurgiului. Între anii 1985 și 1989 a ținut un jurnal secret în care a făcut cronica sistemului totalitarist. Între 1973 și 1974 a proiectat Magazinul Universal Unirea din București și acesta a reprezentat prilejul de a intra în contact cu Nicolae Ceaușescu “tovarășul cu șapcă și ambiții faraonice care atunci când dădea epileptic din mâini dispăreau instant cartierele vechiului București11”. Deoarece conducătorul țării era incapabil de a înțelege planul unei clădiri i se alcătuiau machete din polistiren, unele dintre ele realizate chiar la scală naturală. Între anii 1977 – 1989 și-a prezentat atitudinea curajoasă împotriva demolării clădirilor, cu scopul apărării patrimoniului cultural amenințat cu distrugerea în anii dictaturii comuniste. După anul 1989, Gheorghe Leahu a publicat volumul “Arhitect în Epoca de Aur”, la Editura Fundației Academia Civică, volum bazat pe jurnalul său secret ținut în timpul dictaturii în care prezenta cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu.
Bucureștiul în viziunea lui Gheorghe Leahu
Arhitectul Gheorghe Leahu prezintă în prefața cărții sale situația degradantă pe care ajunge să o parcurgă capital țării noastre, cu preponderență în perioada 1980 – 1989. Acesta realizează o observație critică, sub forma unui jurnal a felului în care dictatura ceaușistă transformase țara într-o adevărată temniță. Pășind înapoi în timp, în anul 1985, autorul creionează imaginea Bucureștiului socialist în care cozile la ouă, ulei, varză, pește sau carne fac parte din rutina și modul de viață al locuitorilor. Uneori prin “relații” la Aprozar poți procura alimente greu de obținut. Pentru a se deplasa prin capitală, duminicile se folosea sistemul alternativ: o duminică cei cu număr cu soț și o duminică cei cu ultima cifră a numărului de înmatriculare fără soț12. Cozile la benzinării erau o altă realitate ce făcea parte din viața socială de zi cu zi. Autorul creionează o realitate tristă a anului 1986, atunci când obținând sprijinul armatei, zona Căuzași – Văcărești și Sf. Vineri este nivelată, după ce fusese demolată în toamna anului precedent. Autorul remarcă melancolic felul în care peste 30 ha de oraș, cu străzi, monumente de arhitectură, copaci și curți, au fost rase13. Acum zona arăta similar unui teren arabil, la finalul unei campanii agricole. Aniversarea conducatorului țării, data de 26 ianuarie a anului 1986 era un prilej ca magazinele alimentare, cu predilecție măcelăriile să fie aprovizionate cu mai multe produse. Condițiile de viață în locuințe nu erau deloc ușoare, uneori lisind apa caldă, sau presiunea la gaze fiind atât de scăzută încât nu se putea nici măcar încălzi apă. Pentru a putea “profita” de presiunea gazelor, gospodinele se trezeau noaptea pentru a pregăti mâncare gătită. Manifestările sportive erau un prilej pentru oameni de a uita de probleme și de a se bucura de meciurile extraordinare are echipelor de fotbal românești. Acest lucru s-a întâmplat și pe data de 08 mai 1986, atunci când echipa Steaua București a câștigat titlul de campioană, învingând Barcelona cu 2 – 0, într-un meci ce a făcut istorie. De asemenea organizarea de vernisaje, dar și spectacolele de teatru erau parte din activitățile culturale ce aduceau puțină culoare în rândul oamenilor de rând. Un alt aspect important de menționat este legat de accidentul de la Cernobîl care a accentuat criza produselor lactate, brânza, untul, laptele sau iaurtul lipsind de pe piață. Cozile pentru alimentele vândute de țărani sunt tot mai mari, iar oameni ajung să aibă altercații din cauza epuizării rapide a alimentelor. Autorul prezintă obiceiul “vizitelor de lucru” ale președintelui, al căror scop era unificarea legăturii permanente cu poporul. Acestea durau între patru și cinci ore și se desfășurau în unități industriale sau agricole . Premergător vizitelor se realizează curățenie pe întreg traseul, iar unterior numeroși milițieni și civili asigură buna-desfășurare a evenimentelor. Circulația este deviată pe artere secundare, iar convoiul cu mașini negre al președintelui este precedat de mașini cu sirene sau lumini intermitente albastre. Se întocmesc notițe cu indicații asupra a ceea ce va trebui îmbunătățit. Sfârșitul anului 1986 este marcat de cozi la brazii de Crăciun extrem de puțini aduși pentru populație. Cu toate acestea pentru personalul de conducere, pentru miniștri, directori sau șefi erau aduși special brazi în furgonete sau autoturisme Aro de teren. În data de 30 decembrie 1986 are loc demolarea Mănăstirii Văcărești cu o macara de 120 de tone de ghiulea. Grandoarea Mănăstirii se transformă într-un mușuroi de ziduri, iar ultimul preot, Dumitru Argint este ridicat de Securitate și închis în temniță, fiind condamnat pentru “multiplicarea de publicații interzise14”. Anul 1987 debutează cu aniversarea Elenei Ceaușescu, un bun prilej de a fi ovaționată în paginile ziarelor, la televizor sau radio. Se dorește extinderea de locuințe și în cartierul Socului-Colentina, acolo unde planul de investiții prevedea construcția a circa 2500 de apartamente și demolarea tuturor caselor vechi prevăzute cu gospodării având pomi fructiferi sau viță de vie au căzut pradă buldozerelor. La data de 25 mai 1987 a venit în vizită Mihail Gorbaciov, secretarul general al PCUS, dar nici acest eveniment nu a putut influența politica socialismului. Continuând sfidarea culturii și a credinței neamului românesc, Ceaușescu dărâmă la 20 iunie 1987 biserica Sfânta Vineri din centru târgului vechi al Bucureștiului, ctitorie a lui Matei Basarab. Bunurile de preț ale bisericii au fost transferate la alte lăcașuri de cult15. Inițial se dorea construirea unui nou Tribunal, însă planurile au fost schimbate ulterior. În vara anului 1987 a fost rândul teritoriului dintre Calea Călărașilor – Mihai Bravu – Dudești – Mărășești și Piața Unirii să fie supus procesului de sistematizare. Străzi întregi cu vile, case sau pomi seculari, ce ilustrau atmosfera tradițională a Bucureștiului au fost dărâmate pentru a construi blocuri cu 8 sau 10 etaje, urmând ambiția megalomană a conducătorului țării. Pășim în anul 1988 atunci când Sfânta Sărbătoare Pascală este întâmpinată de români în sărăcie și foamete. În luna iulie a anului 1988 a fost publicat albumul autorului “București arhitectură și culoare”, într-un tiraj de 4000 de exemplare. În luna octombrie a anul 1988 are loc vizita în China și Coreea a conducătorilor țării. Anul de grație 1989 debutează cu aniversarea ultimei zile de naștere a președintelui Nicolae Ceaușescu, o bună ocazie pentru populație de a achiziționa produse din carne și mezeluri în Piața Amzei. Debutul noului an este marcat și de scumpirea cheltuielilor de întreținere, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. În data de 16 martie 1989 posturile de radio au comentat despre o scrisoare redactată de șase militanți de marcă ai PCR: Corneliu Mănescu, Silviu Brucan, Alexandru Bîrlădeanu, Gheorghe Apostol, Cornel Mănescu și Constantin Pîrvulescu, în care condamnă abuzurile și dictatura instaurate de Nicolae Ceaușescu, dar și criticile privind investițiile faraonice din capitală. Autorul aduce în discuție o altă problemă marcantă a perioadei comuniste și anume avortul ce conducea la numeroase decese. În luna iulie a anului 1989 autorul întreprinde o vizită la Casa Poporului, construcția din inima capitalei cu o suprafață de 4500 mp, adică 45 de hectare. În interior, a fost demontat lemnul de cireș din Sala plenarelor și înlocuit cu tencuieli pe ipsos. Clădirea este pardosită cu marmură și parchete scumpe, cu pereți în lemn, marmură și ipsonărie, cu uși groasem cu mari candelabre atârnând, toate sub îndrumarea arhitectei Anca Petrescu, tânăra arhitectă în vârstă de 31 de ani care a proiectat construcția. În luna noiembrie a anului 1989 românii ascultă cu interes știrea despre deschiderea granițelor între RDG și RFG. Cartea se încheie cu prezentarea evenimentelor tragice din decembrie 1989, despre masacrul început la Timișoara și continuat în capitală, despre capturarea și executarea în ziua de Crăciun a lui Nicolae și Elenei Ceaușescu, după un proces realizat în grabă.
În opinia mea, Gheorghe Leahu este autorul care a dovedit curaj pentru a-și expune ideile pe ascuns într-un jurnal care ilustrează revolta interioară a omului incapabil de a oferi familiei un trai confortabil. Principalele nemulțumiri precum lipsa mâncării de calitate, cozile infernale la produse nealimentare sau combustibil, frigul din casă, lipsa curentului, sunt o parte din frustrările arhitectului consemnate în acest jurnal. Cel mai important aspect, având în vedere profesia autorului cărții, elementul ce conferă valoare cărții prin prisma observațiilor despre planurile de urbanism din acele vremuri, arhitectura adoptată de Nicolae Ceaușescu, demolările sadice, fără respect asupra istoriei orașului, dar și reconstruirile haotice. Recomand cartea autorului deoarece nostalgicii vremurilor trecute își pot reaminti răsfoind paginile aventurile epocii de aur, iar cei care nu au trăit în acele timpuri, vor afla ce a însemnat comunismul.
Concluzii
În concluzie, consider că amprenta vremurilor trecute rămâne atent întipărită pentru orașul București, care este mai mult decât o capitală. Este orașul care te învață să te adaptezi la orice, uneori chiar și la imposibil. El creionează portretul unui popor înzestrat cu infinită răbdare și al cărui optimism a dăinuit în timp. Capitală a unei țări marcată de evenimente tragice, precum Revoluția din 1989, Bucureștiul a fost atras în voia evenimentelor fără încrâncenare, iar dincolo de toate greutățile a reușit să rămână orașul bucuriei.
Referințe
1Morand, P., București, Ed. Humanitas, București, 2015
2Memoriile principelui Nicolae Șuțu, mare logofăt al Moldovei, Ed. Humanitas, București, 2013
3Morand, P., București, Ed. Humanitas, București, 2015
4Idem
5Casa Capșa – Istoric, disponibil online la adresa CASA CAPSA HOTEL, accesat la 10.05.2022
6Tainele și monumentele de pe Dealul Mitropoliei, disponibil online la adresa Tainele şi monumentele de pe Dealul Mitropoliei | adevarul.ro , accesat la 10.05.2022
7Mănăstirea Stavropoleos, disponibil online la adresa Biserica Manastirii | Stavropoleos, accesat la 10.05.2022
8Istoric Biserica Colțea, disponibil online la adresa Istoric - Biserica Colțea București, accesat la 10.05.2022
9Mănăstirea Văcărești, un tezaur risipit, disponibil online la adresa MĂNĂSTIREA VĂCĂREŞTI, UN TEZAUR RISIPIT - Arhitectura 1906 : Arhitectura 1906, accesat la 10.05.2022
10Interviu cu arhitectul Gheorghe Leahu despre curiozitățile arhitectonice bucureștene, disponibil online la adresa Interviu cu arhitectul Gheorghe Leahu despre curiozitățile arhitectonice bucureștene - Muzeul Municipiului Bucuresti, accesat la 10.05.2022
11B365 - Bucureștiul văzut prin cele mai frumoase acuarele realizate de Gheorghe Leahu, arhitectul Magazinului Unirea; Între anii 1973-1989 a ținut un Jurnal secret, subversiv, despre “mărețele realizări” • Știri București, accesat la 10.05.2022
12Leahu, Gh., Arhitect în Epoca de Aur, Ed. Fundația Academia Civică, Ed. A 2-a revizuită, București, 2013
13Idem
14Cum au demolat comuniștii Mănăstirea Văcărești, disponibil online la adresa Cum au demolat comuniștii mănăstirea Văcărești - Dana Fodor Mateescu, accesat la 10.05.2022
15Biserica Sfânta Vineri demolată la cererea Elenei Ceaușescu, disponibil online la adresa Kilometrul 0. Biserica Sfânta Vineri, demolată la cererea Elenei Ceaușescu: „Jos porcăria!” | Digi24, accesat la 10.05.2022
Bibliografie
Leahu, Gh., Arhitect în Epoca de Aur, Ed. Fundația Academia Civică, Ed. A 2-a revizuită, București, 2013
Morand, P., București, Ed. Humanitas, București, 2015
Memoriile principelui Nicolae Șuțu, mare logofăt al Moldovei, Ed. Humanitas, București, 2013
Casa Capșa – Istoric, disponibil online la adresa CASA CAPSA HOTEL, accesat la 10.05.2022
Biserica Sfânta Vineri demolată la cererea Elenei Ceaușescu, disponibil online la adresa Kilometrul 0. Biserica Sfânta Vineri, demolată la cererea Elenei Ceaușescu: „Jos porcăria!” | Digi24
Bucureștiul văzut prin cele mai frumoase acuarele realizate de Gheorghe Leahu, arhitecul magazinului Unirea între anii 1973 – 1989 a ținut un jurnal secret subversiv despre marele realizări, disponibil online la adresa B365 - Bucureștiul văzut prin cele mai frumoase acuarele realizate de Gheorghe Leahu, arhitectul Magazinului Unirea; Între anii 1973-1989 a ținut un Jurnal secret, subversiv, despre “mărețele realizări” • Știri București, accesat la 10.05.2022
Cum au demolat comuniștii Mănăstirea Văcărești, disponibil online la adresa Cum au demolat comuniștii mănăstirea Văcărești - Dana Fodor Mateescu, accesat la 10.05.2022
Interviu cu arhitectul Gheorghe Leahu despre curiozitățile arhitectonice bucureștene, disponibil online la adresa Interviu cu arhitectul Gheorghe Leahu despre curiozitățile arhitectonice bucureștene - Muzeul Municipiului Bucuresti, accesat la 10.05.2022
Istoric Biserica Colțea, disponibil online la adresa Istoric - Biserica Colțea București
Mănăstirea Stavropoleos, disponibil online la adresa Biserica Manastirii | Stavropoleos, accesat la 10.05.2022
Tainele și monumentele de pe Dealul Mitropoliei, disponibil online la adresa Tainele şi monumentele de pe Dealul Mitropoliei | adevarul.ro,
Sursă imagine: Tablou realizat de Gheorghe Leahu - Turist prin România