Societatea românească a scăpat în anul 1989 dintr-un uriaș lagăr în care a fost introdusă de tancuri sovietice și a început un lung război împotriva a tot ceea ce era național. Gloanțe ascuțite erau folosite pentru uciderea celor ce erau sătui de viața de rob ideologic și arhivele încă n-au scos la lumină toate aspectele criminale ale regimului comunist.
Libertatea obținută cu sânge în decembrie 1989 a permis și dezvoltarea presei care să spună adevărul și să limiteze abuzurile autorităților împotriva locuitorilor nevinovați. A patra putere în stat a fost reprezentată de presa scrisă, dar oamenii s-au plictisit de slovele iscusit aranjate și au început să fie atrași de ecranele frumos colorate, un simbol și al bogăției personale. Producătorii au făcut totul pentru atragerea publicului , veniturile rezultate din audiențe fiind deosebit de tentante. Publicarea de dezastre, crime și alte nenorociri au fost în centrul atenției și interlopii au ajuns să apară la ore de maxim interes. Din diferite motive, politicienii au fost umiliți, mai ales dacă nu erau pe gustul patronilor de antene. Lupta electorală a fost coborâtă până la cel mai abject nivel pentru a scoate publicul din amorțirea intelectuală. Creierul are proprietatea să intre într-o stare de somnolență dacă nu este ceva incitant, chiar periculos.
Audiențele au tot sporit și cercurile de interese erau fericite. Problema este că masele populare au început sa se plictisească și, mai grav, să considere că nu mai există om politic care să ridice țara din glod. Se aude mai peste tot că sunt numai nenorociri și ruine, ceea ce nu se întâmpla pe timpul lui Nicolae Ceaușescu, atunci când era ordine și oamenii aveau locuri de muncă primite de la statul comunist, paternalist. Există un adevărat cult pentru fostul dictator și aproape toate păcatele i-au fost șterse din memoria colectivă selectivă și scurtă. Oare chiar să fie adevărat ceea ce cred mulțimile?
Televiziunea a avut un rol negativ fundamental în modificarea creierului oamenilor fără ca aceștia să sesizeze transformarea. Cititul clasic dezvolta creierul obligat să-și imagineze ceea ce povesteau literele. Imaginile fac să domnească o lene cerebrală și numai mai mult senzațional provoacă o furtună cerebrală. Schimbarea rapidă a cadrelor nu mai permite publicului să mai interpreteze ceea ce vede și aude. Sunt astfel formate cunoștințe din frânturi de idei și nu se poate spune că apare o gândire rațională, științifică. Este din ce în ce mai greu ca elevii să închege un eseu pe o temă istorică. Se produce o adevărată spălare a creierului și computerele au amplificat și accelerat fenomenul. Era absolut normal ca ideea cu fericirea din trecutul comunist să prindă la masele necinstite, cele ce pot jura că a existat atunci o epocă de aur în care România nu mai avea datorie externă.
Problema este că perioada comunistă a fost plină de nenorociri, dar presa timpului difuza numai ceea ce doreau autoritățile. Imaginea regimului nu trebuia afectată cumva. Nicolae Ceaușescu și-a dorit să construiască o uriașă flotă maritimă prin care să demonstreze forța mișcării comuniste la nivel planetar. Au apărut astfel petroliere cu un deplasament de 150.000 tdw, monștrii metalici asamblați la Constanța fiind limitați doar de natura strâmtorilor Bosfor și Dardanele. A fost concepută o serie de cinci unități, dar Independența a fost distrusă în urma accidentului produs de o navă grecească în anul 1979. A fost o cumplită tragedie, 42 de marinari pierind din echipajul compus din 45 de oameni. A urmat catastrofa petrolierului Unirea, cel ce s-a scufundat în largul coastelor Bulgariei în anul 1982. Mult mai umilitoare pentru patria socialistă a fost situația petrolierului Pacea. Acesta a fost luat neterminat de o bancă străină în contul datoriei externe în anul 1980, ceea ce înseamnă că statul comunist era în stare de faliment și s-a ajuns la torturarea poporului pentru achitarea sumelor datorate creditorilor străini.
Numai trei nenorociri parcă sunt prea puține pentru a șterge atașamentul față de cumplitul dictator. Anul 1971 a rămas în istorie și prin ruperea digului de la Certej, județul Hunedoara, și nămolul toxic a ucis 89 de persoane, statul recunoscând cu greu 45 pentru a nu se declara doliu național. Mai mult. Era în joc imaginea industriei grele, cea care reprezenta esența economiei comuniste. Nivelul dotărilor din minerit lăsa de dorit și catastrofa a venit. Este interesant de precizat că autoritățile au avut grijă să ascundă cauza reală a catastrofei și au dat vina pe un defect de proiect. Nu s-a șoptit ceva despre producțiile record ce implicau mult steril și nu se mai gândea cineva la măsuri costisitoare de protecție. A fost și un dezastru ecologic din cauza prezentei cianurilor, dar este un detaliu lipsit de importanță pentru cei ce vorbesc astăzi.
Adevărul este că vechiul regim a lăsat o situație catastrofală în țară și numai propaganda a putut să aurească mizeria produsă de birocrația roșie. Mintea maselor de români a idealizat apoi trecutul.
Sursă imagine: PublicDomainPictures.net