Manualele de Istorie descriu pe larg acțiunile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de opunere la ideile și acțiunile după 1960 și s-a ajuns la concluzia că a existat o adevărată politică de Independență în anul 1964 prin respingerea Planului Valev. Teza a fost preluată de prin cărțile științifice sau de popularizare a Istoriei, autorii fiind dornici să găsească fapte senzaționale pentru a se afirma în sistemul universitar și academic, poftele de avere amplificând legendele despre național-comunism.
Realitatea a fost absolut diferită de ceea ce cultivă autorii interesați de scandal. Conducerea de la București era supusă până la fanatism ideologiei comuniste și chiar cerea mai mult de la Uniunea Sovietică pentru a se duce un război de amploare împotriva lagărului capitalist. Moscova era de acord cu politica dusă de liderul de la București și a luat măsuri pentru modernizarea armatei populare. A fost oferit dreptul de producere la Cugir a renumitei arme de asalt AKM și aceasta a ajuns să fie asamblată sub denumirea de Pistol- mitralieră, calibrul 7,62 mm, model 1963. Punerea la punct a producției a implicat sosirea specialiștilor sovietici și Moscova n-ar fi făcut transfer de tehnologie unui stat care ar fi deranjat în mod real interesele Kremlinului. Arma era însoțită și de dreptul de a produce cartușele M1943 ce aveau efect deosebit și precis până la 400 m, dar care putea să ucidă și la peste o mie de metri. Armata României populare trebuia să fie identică în cadrul uriașei forțe militare a lagărului sovietic și muniția dezvoltată se putea realiza în cantități impresionante.
Arma individuală trebuie să fie ușoară și nu poate să tragă rafale lungi fără o deteriorare a mecanismelor și trebuia o gură de foc mai robustă. Partea sovietică a oferit licența pentru ceea ce a devenit Pușcă-mitralieră, calibrul 7,62 mm, model 1964. Era suficient de robustă pentru a trage împotriva țintelor aeriene.
Planurile sovietice erau simple și aveau obiectivul final era numai revoluția mondială sau cucerirea întregii planete. Industria lui Gheorghe Gheorghiu-Dej era obligată să livreze cât mai multe arme automate și scopul era ca fiecare militar să primească o gură de foc din familia AK-47. Arsenalul din Cugir oferea astfel locuri de muncă din belșug în conformitate cu indicațiile de partid și de stat.
Moscova nu oferea armament statelor ce nu sunt prietene, dar României populare îi dădea dreptul să le fabrice în mare serie. Trebuia să fie pusă la punct și asamblarea mitralierei de calibrul 7,62 mm, dar operațiunea a fost mai complicată și liderul comunist n-a apucat să vadă livrările de serie începute din 1966. Mitraliera PK a fost concepută să însoțească infanteria, dar a fost montată pe tancuri și blindate. Avea nouă kilograme și necesita cât mai multă muniție pentru a lupta împotriva infabteriei și a mașinilor ușoare. Nu există cască sau vestă antiglonț care să reziste la loviturile directe. Statul comunist era deosebit de generos și cartușele erau de tip Mosin-Nagant de mare putere. Nu se făcea economie în domeniul militar și se lucra la standarde sovietice.
România populară a primit pentru dotarea trupelor aruncătoare de grenade antitanc de tip RPG-2, denumite AG-2, și s-a trecut la fabricarea pe plan local. Apoi s-a trecut la varianta AG-7.
România populară trebuia să fie un instrument pentru cucerirea întregii planete și de aceea exista armata ce avea mulți ofițeri școliți în Uniunea Sovietică și se afla sub supravegherea temutului Emil Bodnăraș, cel ce trecuse prin educația de tip NKVD. România a primit în timpul lui Dej primele avioane MiG-21 care erau revoluționare în raport cu variantele MiG-15, 17 și 19. A fost oferit prima escadrile pentru antrenament în timp ce regimul de la Moscova se ocupa cu dotarea propriilor trupe și cu sprijinirea armatelor aliate. Au fost făcute eforturi susținute cu înzestrarea Egiptului și a Vietnamului. N-a fost uitată Cuba. Moscova nu avea suficiente resurse pentru a acționa pe toate direcțiile și a preferat să neglijeze dotarea oștirii regimului de la București în favoarea Germaniei de Est, Poloniei și a Cehoslovaciei.
Industria românească a regimului comunist a produs tehnică de infanterie pentru sprijinirea statelor organizate după model sovietic și armamentul a ajuns în Vietnam, Laos, Yemen, Angola, Etiopia sau Mozambic. Era normal ca populația să nu găsească mărfuri sau să fie de slabă calitate.
Regimul de la București a fost cel mai fidel Kremlinului și făcea chiar prea mult pentru lagărul comunist, totul în dauna poporului român.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 31(18)/1950