Oamenii de astăzi consideră că în trecut a fost o economie înfloritoare și conducerea de partid se ocupa în mod serios de industrializare pentru ca masele să aibă locuri de muncă bine plătite și să fie multă fericire în țară. În realitate, gruparea politică dezvolta economia numai și numai pentru buna funcționare a uzinelor mecanice necesare în caz de revoluție mondială. Nici angajații nu erau pe gustul autorităților și mereu existau fluctuații ale forței de muncă, salariații dând dovadă de o mare instabilitate și de părăsire a posturilor din diferite motive. Era un fenomen de masă ce nemulțumea elita politică a vremii.
Partea proastă pentru autorități era că mulți angajați erau interesați să muncească doar cât să nu fie sancționați și chiar erau absolut delăsători sau, în limbajul organelor de ordine și represiune, chiar sabotau procesul de producție prin aparența unei nepriceperi. Un document publicat de istoricul Mihnea Berindei prezintă situația economiei pe anul 1966 și situația nu era roză. Dimpotrivă. Se îndrepta spre negru. Au fost peste 12.000 de accidente și întreruperi ale procesului de producție și pierderile în bani au fost estimate la circa 195.000.000 lei, ceea ce era o sumă uriașă în banii timpului. Salariul minim lunar era în acel an de 550 lei. Organele Securității constatau prea multe explozii la Combinatul metalurgic Hunedoara, ceea ce era deja suspect.
Focul este marele dușman al fabricilor și nu ținea cont de ideologie. Au fost 3.212 pârjoluri în capacitățile de producție ale statului socialist și au rezultat pagube de peste 85.000.000 lei. Catastrofele industriale au generat și 40.587 de victime, 852 decedând în urma rănilor dobândite.
România socialistă pare un fel de paradis economic în mentalitatea maselor deoarece nu se vorbea oficial de ceva rău și astfel a rezultat o lume ideală.
Sursă imagine:Fototeca online a comunismului românesc, 198/1955
