Anul 1939 putea să fie unul absolut banal în scurgerea timpului, dar politicienii timpului, dornici să rămână prin ceva în istorie, au hotărât că trebuie să se desfășoare un nou război pentru împărțirea sferelor de influență și chiar pentru cucerirea planetei. Costurile umane și materiale erau lipsite de importanță în raport cu mărețele idealuri stabilite de minți bolnave. Conducerea de la București n-a fost interesată să se implice în desfășurarea evenimentelor, dar au avut grijă alții de nefericirea românilor și s-a ajuns în situația ca numai Germania nazistă să fie interesată de o colaborare cu statul pe care-l dezmembrase în 1940.
Generalul ion Antonescu a fost condamnat la o apropiere de Reich în condițiile în care Uniunea Sovietică masacra populația din Basarabia și Bucovina de Nord cu ajutorul poliției politice. Stalin și Hitler manevrau trupele pentru a forma baze de atac și România era prinsă la mijloc. Era imposibilă colaborarea cu Imperiul comunist, cel ce promitea nimicirea a tot ceea ce era specific românesc și oștirea a fost trimisă peste Prut pentru eliberarea fraților torturați.
Generalul Ion Antonescu a putut să constate că economia României nu era adaptată vremurilor moderne și industria nu livra suficiente mărfuri pentru piața internă, armată și export. Trebuia să se procedeze la o extindere a capacității de producție din fabricile existente și să se ridice altele noi, singurul furnizor de mașini urmând să fie Germania în schimbul materiilor prime livrate. Mărcile nu erau interesante pentru că se devalorizau în timpul ostilităților.
Industria textilă și a pielărie era interesantă pentru mașina de război și au fost aduse în perioada 1941 -1943 6.100 t de utilaje moderne. Agricultura oferea multă materie primă, dar nu erau condiții pentru păstrare, prelucrare și conservare. Nici livrările de delicatese nu erau la nivelul cererii. Au fost aduse mașini pentru o ramură pe care comuniștii o considerau lipsită de importanță. Masa utilajelor se ridica la 3.100 t. Mult mai interesantă pentru efortul de război era industria grea și au fost importate mașini-unelte cu o masă totală de 6.700 t. Agricultura era principala ramură economică pentru cea mai mare parte a populației României și statul a importat mașini cu o greutate de 31.700 t în același interval de timp.
Sunt numai câteva date descoperite în surse germane de către istoricul Andreas Hillgruber. N-am luat în calcul cantitățile pe anul 1940, guvernarea Antonescu începând din septembrie, și lipsesc cele pe 1944 din sursa citată. Conducerea de la București a luat măsuri pentru dezvoltarea țării și a făcut totul, expresie dragă propagandei de partid, pentru modernizarea rapidă cu tehnologie de calitate. Istoricii propagandiștii au inoculat ideea că odioasele guvernări burghezo-moșierești și regimul militaro - fascist n-au făcut mai nimic pentru modernizarea țării, dar documentele vin sa-i contrazică pe cei care au trăit fără sa realizeze ceva util pentru neam și țară. Din păcate, utilajele importate au fost spulberate în timpul bombardamentelor aeriene sau au fost jefuite de trupele sovietice în trecere. A urmat apoi plata despăgubirilor de război și populația a ajuns efectiv la sapă de lemn și să moară de foame. A fost cel mai crunt jaf din timp de pace și din partea unui stat ce se definea drept cel mai modern și progresist din lume, ridicat pe cele mai avansate principii științifice.
Sursă imagine: The National WW2 Museum