Anul 1939 a rămas în istorie prin declanșarea unui nou conflict planetar din cauza conducătorilor marilor puteri, cei mereu dornici să aibă mai multă slavă. România Mare a fost târâtă în lupte și apoi învingătorii și-au permis să spună și să scrie că a fost un stat vinovat de toate nenorocirile, inclusiv de provocarea conflictului. A fost apoi absolut normal să plătească despăgubiri de război care au dus țara spre sapă de lemn. Au fost identificați și executați și vinovați de dezastrul țării. Judecătorii erau exact cei ce doreau revoluția mondială sau cucerirea întregii planete prin cel mai ucigător fel de război. Ion Antonescu a fost definit drept principalul vinovat pentru distrugerea economiei și pentru dezastrul țării. Așa a rămas în paginile cărților de istorie.
Istoricul Andreas Hillgruber a scris o carte despre relațiile României cu Germania și a publicat o anexă privind ceea ce a trimis Berlinul către București în anii conflictului mondial. Datele sunt incomplete din moment ce lipsește anul 1944. Ion Antonescu a cerut de la Hitler și a primit mărfuri industriale și nu mărci, banii fiind supuși procesului de devalorizare în vreme de război. Conducătorul de la București a dorit să primească mașini pentru punerea în mișcare a României și au sosit camioane ce aveau o masă proprie de 2.700 t numai în anul 1943. Autocamioanele de transport aveau masa totală de 8.500 t. Locomotivele primite în 1943 ajungeau la 13.040 t.
Bombardamentele aeriene și luptele cu trupele sovietice au dus la pierderea și apoi confiscarea multor mijloace de transport. A fost apoi foarte ușor să se scrie că numai regimul comunist a contribuit la modernizarea țării și aceasta a fost imaginea care a rămas în mentalul colectiv al celor ce nu vor să citească deoarece cartea-i obosește.
Sursă imagine: Adevărul
