Ostilitățile militare din cursul anului 1941 au evoluat cu rapiditate și chiar observatorii cu experiență erau surprinși de deciziile liderilor politici și de acțiunile trupelor blindate și motorizate. Acestea parcă erau caii din jocul de șah și depășeau orice obstacol natural sau antropic, mai ales dacă erau sprijinite eficient de aviație. Tancurile germane au înaintat rapid și diviziile iugoslave, grecești și britanice au fost înfrânte fulgerător în aprilie 1941. A urmat apoi spectaculoasa operațiune de desant aerian în insula Creta și forțele Londrei au fost obligate să se recunoască înfrânte, nu înainte de afectarea gravă a efectivelor de elită ale parașutiștilor germani. Supraviețuitorii au fost retrași în Africa de Nord cu ajutorul vapoarelor din Royal Navy, cele care au fost dur afectate de bombele temutelor Ju-87 Stuka. Continentul era acum dominat de Al Treilea Reich și se anunța un conflict ideologic și militar cu Uniunea Sovietică. Trebuia să fie un fel de cruciadă pentru ambele părți și nu era loc pentru două puteri terestre pe un continent definit drept prea mic.
Adolf Hitler a ordonat concentrarea de trupe în Polonia și s-a motivat că se face totul pentru a le pune la adăpost de bombardierele britanice, cele ce reușeau să treacă de ucigătoarele Me-109 și Me-110. Nici tunurile de calibrul 88 mm nu erau invincibile și nu puteau să facă minuni prin țeserea unei plase de proiectile nimicitoare. Era evident că motivul Berlinului era pueril, dar istoricii au scris că Iosif Stalin era fascinat de dictatorul nazist și l-a crezut. N-a luat măsuri de recrutare de noi efective, n-au fost deplasate divizii spre vest și n-a fost trecută industria pe picior de război. A fost absolut normal ca Armata Roșie să fie slab dotată și așa se explică de ce s-a produs un cumplit dezastru începând din 22 iunie 1941. Dictatorul de la Kremlin trăia în propria lume, nu accepta să fie contrazis și a luat decizii catastrofale din punct de vedere militar, domeniu la care nu se pricepea. Insista că este geniu și a nenorocit efectivele din regiunile vestice ale lagărului socialist. S-au întrecut istoricii sovietici și apoi cei ruși să prezinte erorile dictatorului și astfel au demonstrat cât de inteligenți erau. Aceeași cale a fost urmată și de Alexander Werth, cetățean britanic cu origini rusești.
A scris un voluminos tom despre operațiunile militare de pe Frontul de Est, lucrarea a fost apreciată de conducătorii lagărului comunist și a fost tradusă inclusiv în limba română. Autorul a încercat să demonstreze o corectitudine britanică în redactarea formulărilor, dar simpatiile pentru lumea rusească au învins și scriitorul a făcut totul pentru a sublinia că în iunie 1941 Armata Roșie a fost extrem de slab înarmată. A scris chiar că Armata Roșie avea 508 tancuri KV în regiunile vestice și aceasta era o dovadă de supremă nepregătire. Termenul a fost repetat până când a intrat în creierul istoricilor din întreaga lume.
Problema pentru această temă este că erau 508 mașini de tip KV. Germania nazistă nu avea vreun exemplar comparabil și încă se prăpădea hârtia pentru a face viitorul Tiger. Partea proastă era că noua mașină urma să fie testată în poligon, apoi să fie utilizată în câteva exemplare pe front și abia apoi se putea trece la producția de mare serie. Abia în august 1942 a putut Germania să aibă un tanc greu care să se compare cu KV-ul. Celelalte state implicate în război stăteau catastrofal în domeniul proiectării blindatelor moderne și la nivelul anului 1945.
Revenind la situația din iunie 1941, Stalin dispunea în raioanele vestice de 508 tancuri grele și cu tun de calibrul 76,2 mm cu țeavă lungă sau cu obuzier de 152,4 mm. Sunt definite drept puține și Stalin a fost înfierat de cei care i-au mâncat cândva din palmă că n-a pregătit Uniunea Sovietică de război și că a fost păcălit de Hitler cel șiret. Ce puteau să facă generalii sovietici numai cu 508 tancuri KV? Lagărul socialist a fost extrem de nepregătit de un conflict de amploare și Stalin n-a vrut să țină cont nici măcar de avertismentele agenților adânc infiltrați în Reich. Au fost atenționări și din partea autorităților din Marea Britanie și SUA. Stalin n-a mișcat un deget. S-a scris că de frică sau din admirație pentru reușitele dictatorului nazist. Avea încredere în tot ceea ce spunea Hitler, un presupus geniu militar ce realizase o forță ce zdrobise Europa.
Stalin putea să echipeze în vest vreo trei divizii numai de KV-uri și acestea ar fi fost ca un berbec antic, adică un perfect spărgător de fronturi. Dictatorul comunist nu știa artă militară și risipea tancurile noi printre cele vechi, ceea ce nu era corect din punct de vedere logic. În realitate, ofițerii germani adoptau această metodă a nucleului dur al fiecărei unități de blindate. Stalin ar fi putut forma cel puțin 17 divizii după teoria germană.
KV-ul era capabil să înfrunte orice masă de tancuri Panzer I, Panzer II, Panzer III cu tun de calibrul 37 mm și de blindate cehoslovace. Stalin cunoștea aproape totul despre mașinile inamice, dar germanii nici nu bănuiau ce se află camuflat în pădurile sovietice.
Aducerea a 508 tancuri KV demonstrează că Iosif Stalin s-a pregătit de război și că n-a avut încredere în Hitler, dar istoricii mai pot crede în astfel de povești scornite de aparatul de propagandă sau de scriitori cu simpatii pentru lagărul comunist.
Sursă imagine: Wikimedia Commons