Statul evreu a apărut în anul 1948 și se prezintă ca o cetate asediată într-o lume musulmană. Supraviețuirea s-a datorat numai superiorității în domeniul aviației. S-a început cu avioane clasice cu elice și s-a făcut rost de celebrul Me-109 dar aducerea de avioane din import nu era o soluție sigură. Oricând se poate pune un embargou pe livrările de arme.
Conducerea israeliană a trecut la dezvoltarea unei producții locale de avioane performante și inițial a fost copiat în 61 de exemplare avionul Mirage V. Nesher a fost considerat depășit de evoluțiile tehnologiei militare și a rezultat din noile programe de dezvoltare modelul Kfir, o combinație între un proiect francez Mirage V și un puternic motor cu reacție american. A apărut astfel un avion cu o masă proprie de peste șapte tone și care putea decola cu cel mult 16.500 kg. Era suficient la nivelul anului 1973 și au fost asamblate peste 220 de exemplare. Pilotate de experți, aparatele dotate cu electronică dezvoltată de firme locale s-au dovedit capabile să doboare MiG-21, dar trecerea timpului și evoluțiile tehnologice le-au trimis în unitățile de atac la sol.
Trecerea la modelele F-16 și F-15 a dus la scoaterea din uz a bătrânelor Kfir. Aviația modernă nu cunoaște regretul pentru aparatele celebre cândva și se renunță la aeronavele care consumă prea multe resurse fără să poată asigura performanțe peste ceea ce deține inamicul. Israelul nu-și permite să experimenteze întreținerea unor flote aeriene mari și costisitoare în condițiile existenței unor resurse limitate.
Statul Israel a demonstrat că se pot face mari realizări atunci când oameni dedicați domeniului fac cercetări serioase și folosesc componente esențiale de calitate prin colaborare cu firme străine. Motorul J79 american a fost produs local sub licență. Conducerea comunistă de la București a pornit pe drumul realizării de avioane cu reacție, dar motorul importat era de putere redusă și au rezultat numai aparate de antrenament și atac la sol. Obținerea unui avion de superioritate aeriană n-a fost posibilă din cauză că firmele furnizoare de motoare din Est și din Vest n-au fost interesate să piardă tehnologia scumpă. IAR-95 a arătat bine în proiecte și a rămas pe hârtie. Domeniul militar n-a mai fost de interes deosebit după 1989 pe fondul reducerii cheltuielilor bugetare și nu s-au găsit persoanele geniale care să organizeze un domeniu al tehnicii de vârf. N-au fost susținute și s-a mers la trecerea timpului în așteptarea unor achiziții de avioane străine uzate moral.
Conducerea statului Israel a reușit să obțină încrederea SUA și să aibă prestigiu deosebit prin oferirea de avioane performante piloților ce obțin rezultate legendare în confruntările cu inamicii arabi mult mai numeroși. Aviația israeliană s-a dovedit a fi o adevărată gaură neagră pentru economia sovietică, mereu obligată să aprovizioneze cu aparate de ultimă generație statele din regiune și nu la prețuri care să acopere costurile. Guvernele din zonă sunt obligate să respecte forța aeriană a micului stat evreu și doar Iranul încearcă să se joace cu avioanele, dronele și rachetele. Kfir, Puiul de leu, a contribuit la întărirea legendei contemporane despre statul organizat pe malul Mării Mediterane.
Experimentul a fost considerat un succes, dar datele strânse au fost secretizate, ceea ce înseamnă că puțini militari au avut acces la marile învățăminte rezultate din opera și acțiunile mareșalului G. K. Jukov. Se poate scrie că a fost un eșec pe toate planurile din moment ce nu s-a putut studia amănunțit lecția de ofensivă cu utilizarea bombei nucleare. În plus, operațiunea a fost deosebit de costisitoare prin deplasarea unui întreg corp de pușcași de la Brest până la poligonul Troțki. Ar fi trebuit să acționeze două corpuri de armată, dar s-a preferat ca unul să fie indicat convențional. Au fost detonate convențional și alte bombe atomice. Costurile în oameni și materiale ar fi fost prea mari chiar la nivelul lagărului socialist. Militarii n-au fost eficient tratați din punct de vedere medical deoarece nu le spuneau cadrelor sanitare că au fost expuși substanțelor radioactive. Nu există informații despre soarta celor care au fost implicați în cazanul nuclear.
Moscova a fost singura capitală care a îndrăznit să dea ordin să fie bombardată Uniunea Sovietică și a fost aleasă o regiune frumoasă din apropiere de Samara, adică în partea europeană a imperiului roșu. Dacă se prefera deșertul drept loc de experimentare, Semipalatinsk fiind renumit prin radioactivitate, liderii comuniști au ales în 1954 o zonă ce semăna cu Germania de Vest din două motive. Ofițerii de stat-major puteau să stabilească planurile unor ofensive în Occident după lecția Toțki și inamicul imperialist era avertizat că Armata Sovietică poate să lupte în orice condiții și cu toate mijloacele disponibile în arsenalul supradimensionat. Se demonstra că Moscova nu are vreo urmă de milă față de oamenii ziși liberi ai lagărului comunist și importante erau numai ideile partidului unic.
A fost cel mai mare bombardament cu o armă construită pe principiul fisiunii nucleare în Europa și s-a demonstrat că un partid comunist este criminal în tot ceea ce face, dar poate să le inoculeze maselor ideea că sunt dependente de existența și forța grupării unice și egalitariste.
Experimentul din septembrie 1954 a demonstrat de ce nu putea să existe Uniunea Sovietică timp îndelungat. Producerea bombei nucleare implica uriașe cheltuieli și uraniul era exploatat în întregul lagăr comunist, inclusiv în România populară. Au fost dezvoltate flote de bombardiere strategice de tip Tu-4, dar acestea au fost înlocuite repede cu avioane dotate cu motoare cu reacție. Au fost apoi utilizate aparate de zbor care au lansat o ploaie de bombe clasice, arme ce aveau mari cantități de explozibil clasic. Exact ca pe front, bombardierele erau protejate de avioane de vânătoare. Au fost efectuate și atacuri cu armamentul de la bord împotriva țintelor inamice rămase după unda de șoc. Se consuma un combustibil de calitate, dar nu era o problemă cu aprovizionarea din moment ce subsolul era exploatat fără milă în interes militar. Corpul de armată a fost deplasat tocmai de la Brest, astăzi în Belarus, și este greu de calculat cât efort logistic a fost efectuat pe calea ferată. Organismul militar a fost mutat din prima linie a Uniunii Sovietice și este interesant că liderii de la Kremlin au fost de acord să experimenteze tocmai pe o unitate de elită a Armatei Sovietice. Se demonstrează astfel cât de puțin era prețuită viața oamenilor de către cei ce temporar aveau dreptul să decidă în afacerile militare. Uniunea Sovietică avea o economie a economiilor, dar s-a dat o avere pe aplicația din septembrie 1954.
Conducătorii care scapă din limitele legii nu mai au urmă de rațiune și trăiesc în propria fantezie pe care o prezintă drept realitate pozitivă și cu baze științifice. Comuniștii și naziștii au avut un punct comun în obsesia pentru știință în politică, dar rezultatele nu erau pozitive pentru omenire. Iluziile domină lumea.
Sursă imagine: Wikimedia Commons