Iosif Stalin a jurat în ianuarie 1924 că are o singură dorință: să pună în practică ideile lui Lenin cu orice preț. A lansat un proiect politic după model religios și a promis că visul cel mare al vieții o să fie realizarea revoluției mondiale sau cucerirea întregii planete cu ajutorul Armatei Roșii. Industria trebuia să asigure armamentul necesar și politia politică urma să extermine orice dușman ideologic, real sau presupus. Iosif Stalin se preocupa în mod deosebit de industria grea și era interesat permanent de ceea ce se producea în fabricile cu destinație specială. Chiar dacă a fost acuzat că nu se pricepea la domeniul militar, cerea mereu arme multe, simple și eficiente. Avea o pasiune deosebită pentru dotarea unităților de infanterie cu arme automate în vederea amplificării puterii de foc a trupelor trimise la asalt.
Cartușul de calibrul 7,62 mm Mosin-Nagant era eficient în lupta împotriva infanteriei, dar nu dădea rezultate mulțumitoare împotriva aparatelor de zbor și nici împotriva blindatelor ușoare. Trebuia o gură de foc de calibru superior și a fost acceptată în anul 1949 mitraliera de calibrul 14,5 mm KPV. Era capabilă să lovească țintele până la 3.000 m, dar efectul ucigător putea să fie păstrat până la 8.000 m. Cartușele aveau masa de 200 de grame și erau necesare benzi cu câte 40 sau 50 de lovituri. Țevile erau supuse la presiuni deosebite și erau cromate pentru a rezista la un tir prelungit.
Prea grea pentru utilizare de către infanteriști, s-a considerat că este utilă pentru montarea pe transportoarele blindate și pe tancuri. Se putea executa foc împotriva țintelor adăpostite după ziduri obișnuite sau în mașini ușor protejate cu pereți metalici. Un vehicul M113 nu rezista la focul mitralierei grele. Elicopterele sau avioanele aflate prea aproape de sol erau vulnerabile, mai ales dacă erau lovite din mai multe direcții. Sovieticii adorau ideea concentrării focului și au fost produse sistemele antiaeriene ZPU-2, dar nici două țevi nu erau suficiente și a apărut varianta ZPU-4. Masa a crescut de la 994 la 1.810 kg, dar nu era o problemă pentru sovietici obținerea de materiale speciale.
Statele lagărului comunist au primit licența și producția de masă a fost lansată pentru a ajunge în cel puțin 50 de țări. A rămas un pericol real pe câmpul de luptă pentru oameni și mașini, ceea ce a dus la îmbunătățirea proiectului cu noi sisteme de ochire. Războiul din Ucraina a dus la utilizarea mitralierelor de către ambele părți, distrugerea dronelor fiind necesară prin orice mijloace. Gloanțele de 64,4 de grame sunt suficiente pentru avarierea aparatelor de zbor fără pilot de la distanță.
Stalin și urmașii de la Kremlin au avut la dispoziție armament ucigător, dar lumea capitalistă a reușit să reziste valului de arme performante și lagărul socialist s-a prăbușit sub povara cheltuielilor. Munți de metal au ajuns să fie consumați pentru a satura câmpul de luptă cu armament automat. Fabricile solicitau oțel, crom, cupru, zinc, plumb și tungsten, dar avea nevoie și de materii prime necesare livrării de pulberi care să genereze viteze inițiale de peste o mie de metri pe secundă. Uzine mecanice întregi au fost ridicate în vederea realizării tehnicii necesare dotării trupelor lagărului sovietic sau pentru clienții definiți drept prieteni. România socialistă avea o fabrică la Cugir pentru realizarea de mitraliere grele și muniția era livrată de Uzina Mecanică Drăgășani.
Comunismul a fost o ideologie militantă și a nenorocit popoarele prin consumarea resurselor umane și materiale în vederea confecționării de mijloace de distrugere cât mai eficiente. Cum totul are un preț, sistemul a căzut în cele din urmă, dar au rămas în urmă răsuflarea ucigătoare a hidrei roșii. Omenirea putea să aibă o soartă mai bună dacă nu exista încăpățânarea de tip ideologic a Kremlinului. N-ar fi fost necesară nici plata datoriei externe cu sacrificii cumplite din partea populației.
Sursă imagine: Wikimedia Commons