Pictură realizată de Ana Maria Căpățînă
Anul 1918 a adus încheierea ostilităților prin armistițiul din 11 noiembrie și omenirea a început să treacă la o economie de pace. Fabricile au trecut la livrarea de mărfuri destinate îmbunătățirii nivelului de trai și automobilul a devenit un simbol al reușitei în viață. Drumurile au fost îmbunătățite și camioanele duceau mărfurile mai repede și mai aproape de client. Orașele au înflorit și cele din SUA au primit zgârie-nori din ce în ce mai înalți. Alimentația bogată și tratamentele medicale au redus mortalitatea. Viața bună atrăgea masele de săteni și astfel populația creștea în defavoarea lumii rurale sau a orașelor. Cum oamenii suferiseră mult în anii conflictului, o adevărată industrie a petrecerii timpului liber fiind dezvoltată în epocă, totul fiind stropit din belșug cu alcool, vândut legal sau ilegal. Lumea părea să se îndrepte spre un viitor mult mai fericit în fiecare an.
Din păcate, întotdeauna există conducători care trăiesc în propria fantezie, cea care este o dovadă că inteligența omului nu prea are legătură cu logica și cu realitatea. Supușii celor care ajung cumva în vârful piramidei sociale sunt văzuți ca simplu material ce poate fi modelat după presupusele lor idei geniale.
Nivelul de trai din Europa a început să scadă din anul 1926, s-a scris că a izbucnit Marea Criză Economică, fenomen declanșat de viciile sistemului de producție capitalist. A fost supraproducție de mărfuri și lipsa clienților a dus la falimente, sărăcie și șomaj, poveștile fiind descrise pe larg în cărțile de specialitate sau în cele de popularizare. Ziariștii au amplificat nenorocirile și politicienii au prins valul pentru a poza ca salvatori ai neamurilor.
Adevărul era că exista și nu prea era supraproducție de mărfuri. Dimpotrivă. Populația din România interbelică suferea chiar de lipsuri deosebite în mediul rural, uneltele din metal fiind puține și despre tractoare nu se vorbea în mod serios. Era loc de investiții masive în drumuri, poduri, căi ferate și fabrici.
Realitatea era că existau livrări din belșug pentru anumite produse și guvernele nu făceau economie în domeniu. Producția de armament a rămas deosebit de crescută în secret și cota alocată oamenilor simpli din bugete și din venituri a devenit din ce în ce mai mică. Industria franceză a livrat în perioada 1915-1940 peste 60.000.000 de grenade F1, cele ce se dovedeau deosebit de 2ucigătoare prin schijele rezultate din ruperea corpului metalic dantelat. Bomba de mână era definită drept defensivă deoarece era grea și putea să fie aruncată la o distanță redusă, dar ploaia de bucăți ascuțite însemna un obstacol dificil de trecut de către infanteriști. N-a contat că a fost rău sau bine din punct de vedere economic. Statul francez a cerut mereu dispozitivele ucigătoare și masa produsului special a trecut de 34.200 tone.
Se poate spune că grenadele erau prea mici și prea puține pentru a detona economia mondială, Franța fiind în pierdere de viteză în domeniul afacerilor. Problema este că mereu conducătorii copiază ceea ce este eficient. SUA a produs o copie denumită Mk 2, masa acesteia fiind de circa 0,6 kg și a fost livrată în perioada 1918-1945. Rusia a primit grenade de la aliatul francez și bolșevicii le-au apreciat eficienta. Era bun orice obiect ucigător, chiar dacă provenea de la capitaliști. Încântarea a mers până la copierea produsului denumit chiar F1. Trebuia să fie totul ieftin, mult și simplu pentru tovarășul Stalin. A fost mângâiată de către militarii ruși cu termenul Limonka, lămâile mici fiind doar vis imposibil de atins de cei aflați sub arme. Iosif Stalin oferea materiale din belșug și grenadele aveau 0,6 kg.
Bombele de mână par mici și banale în calculele strategilor, dar costurile reale obligă autoritățile să limiteze antrenamentele cu muniție reală și să folosească variante de antrenament. Nu toți militarii primeau o astfel de armă pe câmpul de luptă și se prefera formarea unor profesioniști numiți grenadieri. Corpul metalic din oțel sau fontă se putea confecționa relativ ușor, dar explozibilul trebuia să fie puternic și de calitate. Marea problemă era dispozitivul de declanșare a exploziei, sistem complicat pentru a putea provoca corpului metalic exact după un număr de secunde.
Acestea sunt numai câteva exemple despre fructele produse și trimise în depozite un perioada zisă acum interbelică și cantitățile au crescut pe măsură ce zilele treceau. Marea Criză Economică nu avea loc afacerile cu armament.