Anul 1945 a rămas în istoria neamului prin instaurarea primului guvern comunist, cosmetizat de ochii lumii cu persoane din alte partide. Cei ce se declarau fideli centrului de putere de la Moscova au făcut totul pentru a executa ordinele venite de peste Prut și erau interesați pe plan personal să păstreze frâiele stăpânirii pentru a avea un trai bun în calitate de stăpâni de sclavi. Cea mai mare bucurie a unui sclav este să aibă parte de puțină autoritate.
Au fost luate măsuri pentru formarea unei lumi noi și în care oamenii să aibă o conștiință revoluționară, ceea ce implica ștergerea completă a trecutului național. Nu mai contau realizările înaintașilor din perioada capitalistă și acestea urmau să fie distruse cu ajutorul buldozerele, politică aplicată cu consecvență de Nicolae Ceaușescu până-n ultimele zile ale regimului roșu. Partidul știa totul și oamenii aveau doar dreptul să fie sclavi ideologici.
Distrugerea lucrurilor materiale, vizibile, nu era o acțiune suficientă și aici comuniștii aveau perfectă dreptate. Ideile sunt mult mai puternice decât zidurile și nici săbiile nu rezistă în fața cuvintelor cuibărite adânc în creierul individului și al mulțimilor. Trebuia să fie dusă o politică sistematică de nimicire a intelectualilor și închisorile au devenit adevărate fabrici ale morții. Profesorii din școlile de toate gradele au fost înlocuiți cu politruci apreciați de regim. Cu cât erau mai slab pregătiți, cu atât avansau mai repede în sistem. Memoria omului este scurtă și atunci distrugerea cărților a devenit misiune prioritară.
Liderii comuniști au fost hotărâți să formeze mulțimi de oameni cu creierul spălat prin oferirea de informație puțină și manipulată după dorința regimului. Cărțile vechi au fost epurate în mai multe rânduri după 1944 și ordinele lui Iosif Stalin au fost executate cu o energie demnă de o cauză mai bună. Au dispărut tipărituri de valoare, inclusiv ale lui Nicolae Iorga, cel mai mare autor de la nivel planetar prin numărul de lucrări. Totuși, în anul 1956 mai existau prin depozitele bibliotecilor civile și militare cărți de dinainte de 1947. A aflat ministrul Leontin Sălăjan de această situație neplăcută și a avut ideea să fie arsă întreaga literatură militară tipărită înainte de 1947 și doar cărțile de artilerie urmau să fie iertate. Cercetătorul Alesandru Duțu, care a găsit informația din document, nu mai spune ce s-a întâmplat exact cu lucrările de specialitate dar sigur este că multe opere au fost lăsate pradă focului. Nu s-a atins însă idealul nimicirii întregii literaturi militare.
Trebuie să se remarce imediat că decizia luată de crudul tigru stalinist a venit în 1956 după moartea dictatorului de la Kremlin. Cei ce se cățăraseră în vârful piramidei puterii încercau să șteargă definitiv trecutul românesc și Leontin Sălăjan a fost un fanatic ce nu se deosebea de cei care au distrus lumea antică. A avut parte de onoruri în timpul vieții și după moarte, ceea ce n-a fost un caz unic, ultimul fiind cel al filosofului Mihail Șora, colaborator al odioasei Ana Pauker.
Românii de astăzi pot spune că înainte era mai bine și se dovedește că nu prea există poftă de studiu și nici capacitate logică de interpretare. Comuniștii au făcut totul împotriva neamului românesc și au reușit performanța să-i facă pe locuitorii de astăzi să creadă că n-a mai existat ceva deosebit înainte de Ceaușescu. Chiar unii intelectuali de astăzi au căzut pradă manipulării. Din păcate, România este țara în care de onoruri se bucură doar cei ce obsedați de putere cu orice preț și care n-au pic de valoare.
Sursă imagine: Gazeta de Nord-Vest