Prima conflagrație mondială a fost marcată de înmulțirea mitralierelor și ploaia de gloanțe putea să bareze înaintarea infanteriei. Cavaleria era și mai expusă focului automat, rețelele de sârmă ghimpată fiind obstacole absolute pentru cai. Tunurile au impus întărirea fortificațiilor de campanie și armatele s-au îngropat adânc în teren și s-au dispersat pe suprafețe vaste. Trupele de Geniu au dobândit o importanță deosebită, chiar fundamentală, și ostilitățile s-au prelungit până la 11 noiembrie 1918. Armistițiul a făcut tunurile să tacă, dar ideea că fortificațiile amplifică puterea apărătorilor le-a făcut atractive pentru militari.
Franța era amenințată de vecinul german de dincolo de Rin și se considera că efectivele umane erau prea puține în raport cu cele ale Berlinului. Ideea unei linii de fortificații a fost promovată de ministrul Maginot și astfel a apărut legendara Linie Maginot, cea care se întindea de la granița cu Elveția până la Marea Nordului. Munți de ciment, pietriș și fier au fost transformați în fortărețe ce dispuneau de cale ferată și de sisteme ce nu permiteau infiltrarea gazelor toxice de luptă. Cazemate mai mici adăposteau mitraliere necesare unui baraj de foc continuu. Ideea a fost copiată de către conducătorii și cetățile din beton au împânzit frontierele.
Militarii au găsit soluții pentru străpungerea sistemelor defensive și tancurile au părut mașina ideală. Linia Maginot a fost definită drept inutilă în fața diviziilor blindate acoperite de aviație. Această interpretare era contrazisă de durabilitatea construcțiilor și doar loviturile directe se mare putere erau capabile să distrugă centrele de rezistență. Aducerea unor noi unități permitea păstrarea poziției timp îndelungat. Apariția armei nucleare a revalorizat construcțiile defensive din beton și îngropate în teren. Asigurau protecție împotriva tuturor efectelor teribilei bombe, chiar Linia Maginot fiind refolosite în timpul Războiului Rece.
România a început din anul 1944 să facă parte din lagărul comunist și toți locuitorii erau sclavii ideii de revoluție mondială, adică de cucerirea întregii planete în numele ideologiei promovate de Moscova. Urma să fie un mare război pentru înfrângerea lumii capitaliste și n-ar fi contat numărul de victime. Iosif Stalin jurase încă din 1924 că va duce la îndeplinire acest vis al ideologiei extremiste de stânga.
Conducerea de la București a făcut totul pentru a rămâne în gratiile dictatorului sovietic și singura cale consta în îndeplinirea fără opoziție a ordinelor superioare. Chiar trebuia să se facă mai mult decât plănuia Kremlinul. Aparatul represiv a zdrobit ceea ce era definit drept naționalism și Gheorghe Gheorghiu-Dej a comandat cantități impresionante de armament din Uniunea Sovietică și din statele supuse. Tancuri, tunuri și avioane au fost pregătite pentru acțiuni ofensive. Iosif Stalin se pregătea de luptă cu sistemul capitalist și a aprins incendiul din Coreea în 1950.
Forțele imperialiste erau prea puternice, mai ales că SUA n-a fost afectată de bombele războiului mondial, și generalii staliniști au propus ridicarea unor sisteme defensive. Stalin, având în minte prăpădul produs de invazia germană din 1941, a aprobat. Liderii de la București au primit indicații privind existența unui pericol începând de la granița cu Ungaria și până la Marea Neagră. Cele mai sensibile zone erau reprezentate de Banat, acolo unde puteau să lovească trupele iugoslave conduse de Tito, și Dobrogea, teren prielnic pentru sosirea unui desant maritim.
Lucrările au fost începute în forță și au durat în perioada 1951 -1953. Fierul industriei metalurgice se combina cu cimentul obținut printr-un consum ridicat de energie electrică pentru a rezulta cazemate. Cum forță de muncă ieftină sub formă de militari se găsea, cheltuielile au fost reduse, contabilii calculând însă că au fost consumate 800 de milioane de lei. Moartea lui Stalin din martie 1953 a fost un mare noroc pentru locuitorii din spațiul românesc. Conducerea colectivă a fost lipsită de un organizator și au început luptele pentru putere. Era nevoie de o perioadă de liniște pentru reorganizarea uriașului lagăr comunist. Au fost date recomandări pentru reducerea cheltuielilor militare prin renunțarea la proiecte gigantice și astfel au fost închise șantierele de la Canalul Dunăre – Marea Neagră și cele de la cazemate. Materialele, oamenii și mașinile au fost dirijate spre construcții utile și astfel populația a avut mai multe alimente și bunuri.
Linia Maginot de România a fost o construcție gigantică în stil comunist și a fost gândită ca o bază pentru plecarea la atac. Cazematele au fost dublate de rampe pentru lansarea de rachete tactice. Au fost construite 4,906 cazemate de diferite tipuri, ceea ce însemna un efort deosebit pentru o țară dur lovită de conflictul mondial. Au fost aduse arme speciale pentru constituirea dispozitivului de foc, dar echipamentul a fost retras și a fost păstrat în depozite până la casare. Linia Maginot a României comuniste n-a avut continuitate și n-a fost finisată nici măcar în regiunile considerate de importanță strategică. Autoritățile au considerat că este mai bine să se adopte ideile sovietice privind pregătirea marilor unități de tancuri pentru acțiuni ofensive.
Mulți români cred ca a fost bine în perioada comunistă, dar generații întregi au fost terorizați pentru îndeplinirea unor prostii ideologice ce nu aveau vreo legătură cu nevoile neamului. România socialistă a fost un imens lagăr conceput după indicațiile venite de peste Prut.
Nimic pentru români! Totul pentru străini și ideologie!
Sursă imagine: Wikimedia Commons