Anul 2022 a adus un nou război în Europa și Rusia se plânge rău de tot că Occidentul vrea să-i afecteze interesele și, cum cea mai bună armă este atacul, a trecut la ofensivă împotriva Ucrainei, stat care era de vină pentru orice.
Adevărul este că lumea zisă capitalistă era acea forță militară care a făcut eforturi deosebite pentru salvarea de la dispariție a lagărului comunist și apoi a fost de acord cu extinderea lumii comuniste peste popoarele din Europa de Est. Chiar dacă propriile armate aveau nevoie de armament modern, conducerea de la Londra a livrat cât de mult a putut arme și produse pentru o Uniune Sovietică încolțită de tancurile germane. SUA a făcut la fel. Autoritățile și istoricii de la Moscova au avut grijă să minimalizeze aceste livrări prin teze conform cărora erau prea puține guri de foc sau acestea erau complet perimate și mai bine nu mai soseau. Au fost luate sume frumoase de bani pe astfel de informații repetate la congrese științifice sau în fața maselor de studenți. Trebuia să se creadă că numai prin efortul maselor sovietice și prin cel al partidului unic a fost obținută victoria împotriva nazismului.
Tancul a fost acea mașină militară ce era un vârf de lance al armatelor și Al Doilea Război Mondial a fost Epoca de glorie a mașinilor cuirasate. Progresele tehnice înregistrate în câțiva ani au fost uimitoare și saltul de la Panzer I la Panzer VI a fost unul revoluționar. Stalin avea însă probleme cu acoperirea fronturilor cu blindate și Anglia a promis un ajutor necondiționat. Au fost puse în vapoare și trimise spre porturile înghețate 145 de tancuri de tip Matilda II, ceea ce reprezenta 4,85% din întreaga producție a modelului de tanc de infanterie. Sovieticii au strâmbat din nas și au zis că este prea lent, cu armament modest prin calibru și nici motorul nu prea ajuta la obținerea de viteze sporite. Totuși, livrările erau suficiente pentru a forma o divizie după standardele Wehrmachtului. Au sosit în anul următor alte 626 de exemplare sau 20,9%. Totalul livrărilor de Matilda II a ajuns la 918 exemplare sau 30,7%.
Tezele sovietice și rusești despre comportamentul incorect al aliaților nu se potrivește cu eforturile făcute pentru producerea și apoi livrarea tehnicii militare. Este greu să găsești un aliat care să ofere în vreme de război echivalentul a aproximativ cinci divizii de tancuri grele. Erau cele mai bune din tabăra capitalistă și germanii nu aveau în 1941 ceva care să fie comparabil. Blindajul gros de 78 mm rezista la loviturile tunurilor anticar din dotarea infanteriei germane, cele ce trăgeau proiectile ce abia lăsau urme în armura din oțel gros și de calitate. Numai tunul de calibrul 88 mm era un pericol absolut pentru tancul britanic.
Mașinile de luptă erau noi și reprezentau gloria industriei britanice. Au apărut din 1939 și aliatul din Londra n-a trimis vechituri celui ce promitea distrugerea capitalismului prin orice mijloace. Armamentul de la bord, tunul de calibrul 40 mm, era ceva obișnuit în cazul tancurilor vânătoare de blindate. Panzer III a pornit în istorie cu un tun de calibrul 37 mm. Tancul era fără egal în tabăra germană și prin faptul că avea o masă de 25 de tone, cu mult peste modelele de bază din Wehrmacht. Nu exista termen de comparație în rândurile inamicilor și doar la capitolul viteză era deficitar, dar modelul fusese conceput să spargă liniile defensive inamice în lupte apropiate.
Aliații occidentali au făcut prea multe eforturi pentru sprijinirea lui Stalin, cel ce era mereu pe față împotriva lumii democratice, și se poate chiar pune întrebarea câți militari au murit atunci când n-au avut arme suficiente sau nu erau deloc în înzestrare. Cargourile cu produse de toate tipurile se scurgeau spre Murmansk sau spre Persia.
Ajutorul aliat n-a însemnat o umilire a Uniunii Sovietice, dar se poate pune întrebarea de ce trebuia să fie ajutat cel mai mare lagăr de exterminare din lume, cel ce făcuse totul pentru distrugerea lumii normale.
Sursă imagine: Wikimedia Commons