Autorii de cărți pentru uzul elevilor nu sunt interesați de ceea ce învață generațiile de copii și adolescenți, ci doar să le rămână numele pe-o carte și să le intre câștiguri consistente în conturi. Cum trebuie să umple paginile cu ceva, scriu mult și propriile fantezii sunt declarate adevăruri absolute pentru examenul de bacalaureat și pentru admiterea la facultate.
Istoria este cel mai ușor de falsificat deoarece toată lumea se pricepe să analizeze evenimentele trecutului. Scrierea unor cărți de pregătire pentru examenul maturității a devenit o adevărată industrie și se fac bani frumoși în domeniu.
O teză repetată obsesiv este cea a politicii de independență dusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej după 1960, mai exact după plecarea trupelor sovietice în anul 1958. Partidul comunist, denumit încă PMR, trebuia să aibă propria cale de dezvoltare și să facă totul pentru popor. Autorii de manuale și de tratate stufoase de Istorie au găsit și mai descoperă fapte din care trag concluzia că s-a dus o politică de distanțare de Kremlin. Trebuie să fii naiv să crezi în astfel de teze ce par scrise de politrucii regimului comunist, dar repetarea insistentă duce în timp la convingerea cititorilor.
Anul 1963 era marcat în taină de terminarea unui proces industrial care a fost organizat împreună cu experți sovietici. Se subînțelege că se făcea totul cu acordul Moscovei. Era introdus în dotarea armatei populare Pistolul – mitralieră, calibrul 7,62 mm, model 1963. Acesta trebuia să înlocuiască puștile și armele automate mai vechi și astfel să se doteze infanteria cu un singur model de gură de foc, standardizare care ar fi permis reducerea costurilor de fabricare, sporirea cantităților de arme și creșterea stocurilor de muniții. Uzina Mecanică din Cugir a fost aleasă să realizeze comenzile venite pe linie de partid și de stat deoarece avea personal experimentat în domeniul fabricării de armament de infanterie. Noua armă necesita oțel de calitate pentru țeavă astfel încât să se reziste la rafale prelungite. Cartușele solicitau oțel, plumb, cupru, zinc și pulbere de propulsie de calitate superioară. Glonțul tip 1943 a fost conceput din oțel pentru a respecta cererea lui Stalin de a simplifica producția în vreme de război și a rezultat o muniție ce reușea să străpungă și blindajul transportoarelor de trupe. Era mult mai eficientă decât ceea ce realizau fabricile din alianța occidentală.
Este greu de crezut că Moscova ar fi oferit României modelul AKM, adică varianta modernizată a renumitului AK-47 zis Kalașnikov, dacă ar fi simțit că este un rebel în București. Se subînțelege că renumitul KGB avea agenți infiltrați în partid. Nici serviciul de spionaj militar, temutul GRU, nu se lăsa mai prejos și se infiltra prin armată. Erau totuși cheltuieli inutile ale statului sovietic. Existau prea mulți fanatici comuniști ce erau dornici să-și ofere serviciile de informatori în schimbul sprijinului stăpânilor de la Kremlin în vederea obținerii de mai multă putere pe plan local.
Moscova a oferit specialiștii și documentația tehnică pentru o armă de asalt ce este căutată și astăzi în Ucraina pentru puterea de penetrare a gloanțelor și totuși istoricii români pot scrie că a existat o politică de distanțare de linia stabilită în cercurile de putere de la Kremlin. Grav este că teza este rostogolită de pare adevăr științific și este popularizată prin manuale și subiectele de la examenul de bacalaureat. Se insistă foarte mult la pregătirea pentru admiterea în rândurile polițiștilor și candidații sunt puși să repete ca-n Evul Mediu ceea ce se vede scris negru pe alb.
Un istoric conservator ar spune că modelul AKM era oferit întregului lagăr comunist și era ceva prea banal și nu o piatră de testare a fidelității. Adevărul este că s-a început de la simplu spre complex. A apărut și modelul RPK, cel ce a fost denumit Pușca-mitralieră, calibrul 7,62 mm, model 1964. Era o gură de foc mai robustă și putea să folosească încărcătoare clasice sau cu 75 sau o sută de cartușe. Teoretic, era un real pericol și pentru avioanele de atac la sol.
Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit în anul 1965, dar a primit dreptul să fabrice armament sovietic până-n ultima clipă a vieții. Nu sunt publicate toate documentele liderului de partid și nici nu se știe ce vorbea în particular cu principalii colaboratori, dar Stalin, modelul de viață al dictatorului de la București, se interesa permanent de situația producției de tehnică militară. Trebuie să fie clar pentru orice român că țara a fost sub ocupație comunistă în perioada 25 octombrie 1944-26 decembrie 1991, dată la care s-a destrămat Uniunea Sovietică și liderii de la București au început să caute noi aliați. Principala idee a celor care au ocupat principalele funcții în partid și-n stat a fost să producă armele revoluției mondiale. Abia după 25 decembrie 1989 s-a lăsat mai mult pentru popor, dar au fost continuate programele de înarmare derulate în secret.
Sursă imagine: RomâniaTV