Anul 1917 a fost marcat de continuarea luptelor sângeroase din cadrul Primului Război Mondial, politicienii și militarii vrând mai multă putere la nivel planetar. Comandamentul german simțea presiunea forțelor superioare ale Antantei în oameni și armament din ce în ce mai ucigător. Soluția a constat în organizarea unor puternice linii de fortificații de campanie, ceea ce ar fi permis lupta în raport de unu la trei. Se putea proceda chiar la retrageri locale pentru ancorarea de poziții dominante și pentru economisirea de oameni având în vedere formarea unor rezerve mobile necesare respingerii ofensivelor inamice. Trenurile ar fi urmat să asigure concentrarea de divizii pe viitoarele direcții de atac, apărarea neputând să asigure victoria la nivel strategic. Puterile Centrale simțeau deja că se sufocă din punct de vedere economic.
Pozițiile defensive constau in epocă din mai multe linii de tranșee ce erau protejate cu rețele din sârmă ghimpată cu dinții tăioși. Mitralierele camuflate cu grijă permiteau executarea de foc încrucișat ce tăia elanul oricărui asalt de infanterie. Totuși, gurile de foc automate nu erau suficiente pentru nimicirea militarilor ascunși în tranșee apropiate și se impunea prezența unor arme care să tragă curb. Au apărut aruncătoarele de mine, un adevărat coșmar pentru soldați deoarece bombele conțineau mult explozibil în raport cu proiectilele clasice de artilerie. Industria de război era obligată să livreze tehnică de luptă care să formeze trei etaje de foc și fabricile germane nu duceau lipsă de comenzi. Erau obligate să trimită armament și către aliații lipsiți de capacități de producție. Bulgaria și Imperiul Otoman erau adevărate găuri negre ce înghițeau arme și muniții.
Frontul din Moldova nu putea să facă excepție de la regulă și terenul accidentat favoriza apărarea și economia de forțe, mai ales că trupele ruse nu dădeau dovadă de combativitate împotriva unităților austriece rarefiate. Divizia 218 infanterie germană a primit sectorul ce includea localitatea Mărăști și au fost construite adevărate cetăți și mari depozite de muniții. Soldații din cele trei regimente stăteau liniștiți și priveau prin lunete înălțimile înverzite. Terenul nu părea să fie interesant pentru generalii inamici pentru că nu era traversat de căi de comunicații importante. Erau mulțumiți că nu sunt antrenați în ciocniri sângeroase de amploare și așteptau poate un deznodământ fericit al războiului. Știrea că soseau unități românești putea să fie una chiar foarte bună. Trupele române erau definite prin slabă combativitate și putere de foc, deci urma o perioadă de liniște.
Luna iulie a adus o mare surpriză germanilor ce se gândeau că sunt în concediu veșnic sau doar o forță de ocupație pentru a avea cât mai multe resurse alimentare obținute prin jaf organizat. Artileria românească a deschis un foc nimicitor asupra pozițiilor descoperite și pentru distrugerea barajelor din sârmă ghimpată, impactul muniției din Franța fiind evident. Infanteria a trecut la asalt și liniile de fortificații au cedat rapid. Frontul din Vrancea s-a prăbușit și s-au văzut unități germane întregi care au fugit cuprinse de panică. Erau aduse noi și noi rezerve din alte sectoare mai puțin amenințate pentru a face față unui inamic ce se dovedea la nivel european.
Batalionul de infanterie condus de maiorul Călinescu, parte a Regimentului 17 Mehedinți, a capturat o poziție în care erau afeturi de mitralieră, țevi de rezervă și 50 de benzi de cartușe. Militarii inamici intraseră în panică și au fugit numai cu cele trei arme automate, mai ușoare și mai greu de fabricat. Nu s-a pus problema evacuării celor două aruncătoare de grenade ce aveau alături 41 de lăzi cu muniție. Fiecare proiectil avea o masă de 1,8 kg, dar nu această caracteristică le făcea deosebit de periculoase. Proiectanții le-au conceput astfel încât corpul metalic să genereze cât mai multe schije mortale.
Germanii erau oameni serioși când se pregăteau de luptă și au adus două aruncătoare de mine de mare calibru împreună cu peste 250 de obuze speciale. Nu se precizează tipul acestora, dar existau doar cu o masă de 50 sau 97 kg. Era un efort logistic deosebit să fie transportate din Germania până-n zona Vrancei.
Spargerea frontului la Mărăști a generat pierderi în oameni și armament ce-au afectat grav dispozitivul conceput de feldmareșalul August von Mackensen pentru ofensiva împotriva Moldovei. Gruparea de atac ar fi avut probleme imense dacă trupele ruse ar fi avut chef de luptă, dar acestea erau contaminate de virusul bolșevismului. Pierderile generate și-n sudul Moldovei au împiedicat blocul Puterilor Centrale să ridice o apărare impenetrabilă de la Marea Baltică până-n Mesopotamia și Palestina. Armamentul a fost mereu puțin sau incomplet, războiul fiind un fenomen capricios și mereu cere altceva sau mai mult. Comandamentul german a fost dezamăgit de rezultatele acțiunilor inițiate de renumitul feldmareșal și a fost condamnat la misiuni secundare până la sfârșitul ostilităților.
Sursă imagine: RomâniaRegală.ro