Recesiunea pornită în SUA în toamna anului 1929 a durat până-n 1939 și a însemnat numai nenorociri prin închideri de fabrici, falimente bancare și șomaj. Sistemul capitalist de producție a fost definit drept vinovat de toate nenorocirile și legiuni de specialiști au descris evenimentele și apoi ideile au fost preluate de către istorici dornici să scrie cât mau mult pe tema senzațională, aducătoare de glorie științifică si de venituri.
Repetarea la infinit a descrierilor detaliate, îmbogățite de fiecare autor cu amănunte, poate duce imediat cu gândul la o teorie concepută să ascundă activitatea elitelor timpului, dornice să rămână cu imagine bună.
Realitatea a fost că politicienii zilei doreau să dețină cât mai multă putere și dominația la scară planetară era un vis ce putea să devină realitate cu ajutorul motoarelor din ce în ce mai puternice și capabile să pună în mișcare mașinile militare grele. Lupta era dusă de câteva mari puteri și domeniul naval era cel care permitea acțiune la nivel planetar. Franța nu putea så lipsească din cursa înarmărilor și Parisul era plin de minți înfierbântate, tunurile grele fiind cele ce aduceau imaginea de forță brută.
Șantierele navale din Hexagon au primit comenzi pentru construirea de vapoare militare și cuirasatul rapid Dunkerque a început să fie construit din decembrie 1932 și a fost finisat în 1936. Era dublat de unitatea denumită Strasbourg, modelată în metal în anii 1934-1938. Erau dotate cu câte opt tunuri de calibrul 330 mm și viteza le asigura o manevrabilitate superioară modelelor datând din prima conflagrație mondială. Ultimele tehnologii au fost utilizate pentru obținerii supremației militare în Mediterană împotriva Italiei.
Oțelul necesar era de calitate superioară și se găsea în cantități limitate. A fost folosit un strat de blindaj gros de 330 mm pentru protejarea turelelor. Era prea puțin pentru noile proiectile perforante și a doua navă a primit o protecție de 360 mm. S-a scris că industria nu avea de lucru, dar era pregătită să prelucreze fierul până la cele mai dure aliaje. Prelucrarea termică necesita multă energie. Dezvoltarea de cuirasate rapide nu se încheia cu comisionarea în rândurile flotei. Erau necesare cel puțin 3.700 t de combustibil lichid pentru o misiune curentă și Franța era obligată să importe petrol din belșug.
Puterea de foc trebuia sporită și s-a trecut în 1935 la construirea cuirasatului Richelieu. Au fost folosite tunuri de calibrul 380 mm și erau protejate de armură groasă de 430 mm. Era o cetate plutitoare ce nu se mai putea asambla decât în SUA, Marea Britanie, Italia, Germania, Uniunea Sovietică și Japonia. Cum o navă nu este suficientă, a fost pusă în 1936 chila cuirasatului rapid Jean Bart.
Industria constructoare de mașini din Franța nu ducea lipsă de comenzi în epoca de criză și acum se înțelege unde mergeau banii populației franceze. Parisul visa la stăpânirea unei părți din planetă și nu s-a făcut economie de materiale speciale. Nu se pot utiliza produse uzate moral în structura navelor principale de luptă. Și numai un proiectil al navei Dunkerque cântărea 570 kg.
Se tot scrie că nu se făceau afaceri în perioada definită acum drept interbelică, dar numai cele patru cuirasate au solicitat din plin economia franceză. Au fost bijuterii ale tehnicii și Parisul nu s-a zgârcit în domeniul dotării fortărețelor plutitoare cu tot ceea ce era necesar distrugerii. A fost normal să dispară banii de la buget și să nu se găsească mărfuri pentru populația săracă.
Sursă imagine: Wikimedia Commons