Metalul prețios din regiunea munților vulcanici a fost întotdeauna simbolul puterii economice și al stabilității monetare. Toate statele aveau stocuri de aur pentru a garanta valoarea valutei naționale și băncile naționale erau adevărate fortărețe unde erau rezervele definite drept strategice de către economiști.
Se zice că în anul 1929 a izbucnit o criză economică de amploare, cea mai devastatoare din istoria capitalismului și, chiar dacă nu se spune, și din cea a socialismului de tip sovietic. Aurul are însă o poveste ciudată. Se spune că era având economic prin 1925 și atunci au fost scoase din adâncuri și după prelucrare 1.245 kg de aur fin. Anul 1930 a fost unul de recesiune, dar producția a fost de 2.672 kg și a crescut anul următor la 2.741 kg.
Creșterea a fost constantă în domeniul metalului strălucitor și numai în anul 1937 au fost obținute 5.465 kg de aur fin, cel ce lua mințile politicienilor și pe cele ale oamenilor simpli. Statul însă avea monopol asupra circulației valorii metalice și cumpăra un kilogram la prețul mijlociu de 153.333 lei, mult mai mult în raport cu cei 111.111 lei oferiți în anii ziși de recesiune. Noul preț a fost introdus începând din 1936 și era unul deosebit de bun în raport cu cei 681 de lei oferiți pentru tona de petrol brut.
România Mare cunoștea o adevărată foame de materii prime și producția era în creștere la toate capitolele. La fel se întâmpla și la capitolul importuri de mărfuri necesare industriei.
Sursă imagine: Pixabay
