clujul în perioada interbelică
1

Marea Criză Economică și construirea de apartamente în marile orașe ale României Mari în anul 1931

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 16 Decembrie 2025 | Nr. 1390

Istoricii comuniști au scris că recesiunea economică a izbucnit în SUA anului 1929 și niciodată un fenomen planetar n-a fost atât de bine delimitat, adică a durat din octombrie 1929 până la venirea lui Adolf Hitler la putere în 30 ianuarie 1933. Se observă că autorii doreau cu orice preț să dea vina pe imperialiștii americani și pe dictatorul nazist.

O statistică românească referitoare la numai 20 de așezări urbane vine să contrazică tot ce s-a scris despre zisa recesiune. Orașele statului român se dezvoltau rapid și în mod natural, în funcție de cerere și ofertă. Ridicarea de imobile de locuit din materiale durabile indica o adevărată competiție la nivel național pentru supremație economică și edilitară. Capitala țării era cea care atrăgea cele mai multe energii și, doar în anul 1931, au fost ridicate 2.225 de imobile cu 4.645 de apartamente. Se investea în confort și dimensiuni, clădirile fiind mai mari decât cele din cele din 1929.

Au apărut în cele 20 de localități 5.936 de construcții cu 10.164 de apartamente, mai multe decât cele 9.988 din 1929. Exista în perioada comunistă un model de bloc ce avea două scări și 20 de spații locative. Dacă s-ar face o raportare la această unitate de măsură, s-ar putea constata că, fără să fie camioane, macarale și excavatoare de mare putere, au fost ridicate clădiri echivalente cu 508 blocuri.

România Mare se dezvolta în sectorul imobiliar, dar este prea greu să se spună adevărul și, mai ales, să fie crezut de către cei ce cred că numai în timpul regimului comunist s-a construit mult și durabil.

Sursă imagine: Cluj.com