Primul Război Mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918 și se părea că o să fie o epocă de prosperitate după ce valurile de militari ar fi urmat să se integreze în domeniul productiv. Industria a fost trecută treptat la producția de mărfuri cu destinație civilă. Calitatea vieții se îmbunătățea și parcă începea o nouă Epocă frumoasă. Prăbușirea bursei din New York din octombrie 1929 a generat un fenomen de recesiune, cel ce s-a extins până-n cele mai îndepărtate ținuturi ale planetei. A fost un adevărat prăpăd ce s-a transformat în marasm întins pe zece ani. Se spune că industria nu funcționa și orașele erau grav afectate. Construcțiile au fost practic oprite. Nivelul de trai a scăzut groaznic în zonele agricole. Nici băncile nu s-au simțit bine și falimentele se țineau lanț. Țările nu mai aveau bani la buget. Așa prezintă trecutul cea mai cunoscută enciclopedie virtuală în februarie 2025.
Realitatea era cu totul alta și statele au avut la dispoziție bugete imense care au fost tocate pentru îndeplinirea unor planuri concepute de oamenii politici ai epocii și care nu aveau nici cea mai mică legătură cu fericirea popoarelor. S-a trecut la dezvoltarea de noi fabrici, tehnologiile vechi fiind considerate complet perimate.
Industria aeronautică de după 1926 a cerut motoare puternice și aliaje din aluminiu, un metal ce solicita multă energie electrică și astfel au început să fie dezvoltate termocentrale și hidrocentrale de mare putere. Centrele de producție aeronautică au fost extinse și modernizarea a fost accelerată prin adoptarea rapidă a celor mai recente descoperiri tehnice și științifice. Forța de muncă trebuia să fie în mod obligatoriu de calitate și specializată.
Uniunea Sovietică părea un stat diferit de restul lumii și care promitea să fie eliminată exploatarea omului de către om. A început în 1927 o industrializare forțată fără precedent în istorie pentru a ajunge din urmă Occidentul și chiar să fie depășite statele definite drept capitaliste și imperialiste. Iosif Vissarionovici Stalin a fost cel care a inițiat și supravegheat economia planificată, cea care a fost dezvoltată în jurul industriei grele. Totuși, nivelul de trai n-a vrut să crească și chiar a apărut fenomenul de foamete din 1932 și 1933. Mulți istorici, mai ales cei din lagărul sovietic, au privit cu admirație dezvoltarea uzinelor metalurgice sau mecanice și au scris că nu era criză și chiar că se realiza un nou sistem economic, eficient și de viitor.
Realitatea a fost că Moscova a dezvoltat fabrici uriașe pentru producția de avioane, au fost importate motoare și cantități de aluminiu pentru aparate din ce în ce mai mari și puternice. Stalin a cerut și uzinele mecanice au realizat modelul TB-1 în perioada 1929-1932. Era un avion admirabil pentru epocă, un monoplan ce era acoperit cu tablă scumpă din duraluminiu. Aparatele vremii erau biplane și foloseau lemn și pânză, un arhaisme pur. Tupolev TB-1 era un colos cu o masă de 4,52 tone și care nu avea egal în lume prin viteză și rază de acțiune. Cele șase mitraliere ușoare asigurau o bună protecție împotriva vânătorilor inamici din pânză și lemn, cei ce aveau câte două guri de foc ușoare.
Avionul TB-1 nu aducea vreun câștig economic în lagărul sovietic din cauză că era un bombardier strategic și era dificil de construit. Economiștii plângeau că a pornit totul de la prăbușirea afacerilor în New York și că nu mergeau fabricile, dar Kremlinul dezvolta fix în perioada zisă da criză o întreagă flotă de bombardiere strategice noi, ceea ce nu avea vreun stat din lume. Era normal să fie lipsuri din moment ce au fost realizate din 1925 218 exemplare, primele două fiind prototipuri. Producția de serie s-a dezvoltat din 1929 și vârful a fost atins în 1931 prin cele 146 de exemplare proaspăt finisate. Se zicea că se înregistra o adâncire a recesiunii, dar Kremlinul cerea nai multe bombardiere strategice.
N-a fost o problemă realizarea acestei armate aeriene, dar economia a trebuit să dezvolte cantități din ce în ce mai mari de bombe, cele ce consumau oțel și explozibili cât mai puternici. Fiecare avion putea să ridice o tonă de muniție, dar nu era o problemă pentru industria epocii. Giganții zburători necesitau combustibil, ulei pentru ungerea motoarelor și lichid hidraulic. Fiecare aparat lua la bord câte 2.010 litri de carburant în timp ce populația din zona Ucrainei pierea de foame. Se adăugau mecanici, piese de schimb și ateliere de reparații. Cum masa creștea în timpul misiunilor, terenul nu mai era suficient de rezistent și se impunea trecerea la piste din materiale dure.
Mitralierele ușoare erau bune pentru protecție împotriva vânătorilor inamici, dar aveau un cusur: necesitau multe cartușe. Kremlinul a avut grijă să dea ordin să fie livrate toate cele necesare piloților. Era o supraproducție de cartușe, dar se găseau consumatori aerieni sau se umpleau depozitele ce asigurau condiții bune de păstrare. Stalin a dat ordin să fie standardizată muniția pentru a se face economie la buget. Ideea era să fie livrate cât mai multe exemplare în timp scurt și astfel să scadă prețul. Problema era că materialul oricum se pierdea în timpul marilor exerciții, atunci când cartușele de calibrul 7,62 mm erau trase de toți militarii sovietici. Modelul proiectat în epoca țaristă a fost considerat eficient și doar trebuia îmbunătățit. Era totuși prea puțin pentru lupta cu un pilot abil și industria a livrat modelul de avion de vânătoare I-4 în 177 de exemplare în perioada 1929-1931. Alte surse dau efectivul de 369 de unități. Se putea realiza chiar un ansamblu în care aeronava grea ducea sub aripi doi vânători și astfel se făcea economie de carburant în vederea sporirii autonomiei aparatelor mici.
Bombardierele TB-1 au fost adevărate găuri negre pentru economia sovietică în plină epocă de recesiune, dar propaganda a avut grijă să cosmetizeze situația prin vorbe meșteșugite și prin munca maselor de istorici. Avioanele au fost concepute pentru cucerirea planetei și nu conta soarta oamenilor, cei ce erau sclavi ideologici în numele tezelor comuniste.
Conducătorii comuniști au fost robii ideii de revoluție mondială și au făcut totul pentru a aduce toate popoarele în aceeași stare. Nu mai exista exploatarea omului de către om, dar a fost înlocuită cu lagărele de concentrare și exterminare, deținuții politici fiind obligați să muncească pentru a strânge materialele necesare realizării bombardierelor.
Istoricii și economiștii au tot scris de aproape un secol că nu funcționa lumea industrială, dar uzina din Moscova asambla coloși zburători. Cum a fost posibil să se spună că muncitorii nu realizau mărfuri și că statele nu făceau investiții de amploare?
Popoarele trăiesc cu iluzia că au conducători pentru ocrotire și fericire, dar copiii n-au fost crescuți pentru bucuria părinților și o viață tihnită. Cruda realitate a fost că liderii politici au făcut totul să nenorocească lumea pentru fanteziile celor ce n-au gândire.
Stalin a dezvoltat avioanele de bombardament strategic de tip TB-1, dar progresele tehnice erau rapide și s-a trecut la un nou model, care revoluționa producția industrială. Oare se mai poate scrie că nu se producea în epocă și că orașele sufereau? Moscova exploata resursele vastului lagăr socialist și apoi livra mașini zburătoare pentru distrugerea orașelor. Noul război mondial se anunța mult mai devastator decât primul.
Copiii planetei sperau la un viitor fericit și nici nu bănuiau ceea ce le pregăteau conducătorii ascunși prin cabinete luxoase sau camere tainice.
Sursă imagine: Wikimedia Commons