Anul 1929 ar fi fost cel în care a apărut fenomenul de recesiune și a afectat treptat economia întregii planete. A fost un prăpăd universal și n-a putut fi evitat de elitele timpului. Marasmul a durat până la declanșarea războiului la 1 septembrie 1939 și atunci afacerile au înflorit în urma comenzilor masive din partea statelor. Depresiunea a fost descrisă pe larg și se știe că uzinele industriei grele au fost grav afectate și, normal, concentrările umane din regiune.
Descrierea clasică pare adevăr științific de necombătut și a fost răspândit prin presă, școală și tratate academice. Realitatea a fost complet diferită de ceea ce au scris sau repetat savanții. Industria grea a început din 1926 să primească prea multe comenzi de produse speciale și a fost firesc să scadă afacerile ce priveau populația.
Marea Britanie a fost primul stat care a dezvoltat o industrie metalurgică bazată pe cărbune și afacerile au înflorit. Se zice că după 1928 domeniul de activitate nu mai era rentabil. Adevărul era că fabricile asamblau armament din ce in ce mai greu și un proiectil de calibrul 406 mm avea 929 kg. Se obținea cu deosebită dificultate din cauza dimensiunilor și necesita oțel curat din minereu. Cel perforant implica aliaje deosebite, capabile să reziste la impactul cu armura cuirasatelor și apoi să străpungă blindajul din aliaje pline cu nichel și crom, metale ce se obțineau cu costuri ridicate. Navele HMS Nelson și HMS Rodney erau noi și reprezentau vârful de lance al Royal Navy. Magaziile de la bord și cele de pe uscat urmau să fie pline în mod permanent cu muniție. Erau sprijinite și de tunurile de calibrul 381 mm ce primeau proiectile de 871 kg. Puține state în lume aveau uzine metalurgice capabile să prelucreze oțelul în proiectile cu astfel de dimensiuni.
Industria chimică era atentă la cererile marinei militare deoarece erau interesante prin cantitate, calitate și profit. Numai o tragere a unui tun de calibrul 381 mm însemna un consum de 196 kg de pulbere specială, cea care era dificil de fabricat și nu era accesibilă industriei României Mari. Dacă era necesar se putea trece la o cantitate de 222 kg și astfel se obținea putere sporită în lupta cu cuirasatele inamice. Un obuz de 381 mm putea să conțină 22 sau 59 kg de explozibil special pentru a spulbera interiorului vaporului lovit.
Acestea erau numai proiectilele cele mai grele, dar industria trebuia să asigure aprovizionarea gurilor de foc de la calibre ce mergeau de 7,7 la 203 mm. Cetățile plutitoare aveau permanent nevoie de muniție de antrenament și de rezervele pentru război.
Marea Criză Economică a fost o consecință a pregătirilor militare și n-a avut legătură cu zisele vicii ale sistemului capitalist de producție. Industria militară începea să atragă munți de materii prime, energie și forță de muncă înalt calificată. Marea Britanie era obligată să investească masiv în flotă pentru a rămâne în continuare stăpâna mărilor. Era o competiție epuizantă cu SUA și cu Japonia, orice marină militară fiind deosebit de costisitoare. Fabricile epocii livrau cam mult, dar mărfurile nu aduceau beneficii. Dimpotrivă.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
