Fenomenul numit Marea Criză Economică a început în octombrie 1929 prin prăbușirea bursei din New York și a fost un dezastru planetar până-n 1939, an în care a început un nou război mondial și fabricile au primit comenzi masive pentru dotarea armatelor cu orice. Este interesant de observat că economiștii vorbesc de relansare economică atunci când fabrici întregi erau pulverizate de bombe și astfel producția se prăbușea în regiuni întregi.
Fenomenul de marasm economic a fost descris pe larg de către experți în Istorie și Economie. Jurnaliștii au adăugat cele mai întunecate culori și cele mai sugestive imagini colecționate de fotografii pasionați. Au făcut carieră pozele cu mama americană îngrijorată și cu vărsarea laptelui în vederea menținerii unui preț bun pe piață. Mereu s-a scris despre sărăcia maselor populare și despre lipsa de progres din domeniul industrial. A fost o nenorocire universală.
Economistul german Anton Zischka a publicat în limba franceză o lucrare despre economia Japoniei interbelice și volumul a fost bine primit de intelectualii epocii și de către specialiștii care au vrut ulterior să se documenteze despre evoluția statului asiatic din Extremul Orient. Datele economice publicate după ceea ce ofereau statisticile timpului sunt mai mult decât uimitoare. Ar fi trebuit să se discute despre ruină, dar fabricile din arhipelag lucrau intens și de calitate din ce în ce mai înaltă. Bunurile asiatice erau mai interesante în regiune decât cele ce veneau din Occident, mult mai scumpe în vederea obținerii de profit ridicat și pentru a se asigura fondul de salarii al muncitorilor mereu nemulțumiți.
Pompele erau absolut necesare în economia timpului în care încă existau multe motoare cu abur. Erau necesare și la trimiterea lichidelor prin conducte, apa și petrolul fiind de interes vital în regiunile industrializate sau în curs de dezvoltare. Puterea dispozitivelor trebuia sporită de la o zi la alta. Dacă în 1931 au fost vânzări de 351 milioane de yeni, s-a ajuns în 1933 la 909 milioane. A fost o creștere de aproape 2,59 ori, ceva uimitor în era de recesiune. Cazanele de presiune erau necesare la fabricarea de vapoare, locomotive sau în domeniul industrial și creșterea a fost de la 408 la 577 milioane de yeni.
Asia era acoperită de păduri și plină de resurse ale subsolului, cererea de mașini pentru prelucrarea lemnului și a metalelor fiind în creștere. Au fost trimise mărfuri de 219 milioane în 1931, dar s-a ajuns la 566 în 1933. Nu era o supraproducție de mașini pentru prelucrarea materiilor prime în regiune, ci chiar era un deficit și capacitățile industriale erau dotate modest și nu prelucrau superior materia primă existentă din belșug.
Cartea lui Anton Zischka a apărut sub titlul Le Japon dans le monde 1854-1934 în anul 1934 la celebra editură Payot din Paris și a fost cunoscută în mediul științific. Istoricii au preferat s-o treacă sub tăcere și să meargă pe propriile concluzii, care erau ale înaintașilor respectați și venerați.
Firmele japoneze erau în plin proces de expansiune economică în Asia și nu era vorba de vreo recesiune economică și financiară. Se desfășura un adevărat război pentru acapararea de piețe de desfacere și conducerea de la Tokyo făcea totul pentru obținerea de spațiu vital. Coreea nu era suficientă și se făcea totul pentru a controla cu orice preț economia din spațiul chinez și să elimine concurența occidentală. Mărfurile nipone erau introduse și pe piața coloniilor europene, locuitorii fiind atrași de mărfurile mai ieftine. Fenomenul era enervant și pentru firmele americane, cele ce aveau muncitorii prea bine plătiți în raport cu lucrătorii din arhipelag.
Marea Criză Economică a fost o epocă de dezvoltare accelerată în domeniul industrial și fabricile și-au extins la nivel planetar afacerile deosebit de rentabile. Problema a fost că niciodată elitele vremii n-au fost mulțumite cu ceea ce aveau și aceste lupte pentru profit au dus la marele război cu armele și concurența din statele învinse a fost eliminată în cel mai brutal mod.
Sursă imagine: Wikimedia Commons