S-a scris îngrozitor de mult despre recesiunea care ar fi pornit din New York și s-a extins la nivel planetar precum un tsunami devastator începând din octombrie 1929 și a durat un deceniu. Elitele vremii n-au reușit decât să limiteze efectele fenomenului economic, cel care în final a dus la un nou conflict planetar.
Iosif Stalin a fost definit drept un geniu al popoarelor și care ar fi reușit să dezvolte industria astfel încât economia să nu fie afectată în vremurile tulburi ce erau provocate de viciile sistemului capitalist de producție.
Teoriile aparatului de propagandă au fost dur combătute de cumplita foamete din Ucraina, genocidul soldându-se cu milioane de victime. Simple detalii! Industria grea a epocii era chemată să realizeze modernizarea pieselor de artilerie de la nivelul Primului Război Mondial pentru ca să treacă treptat la producția unor modele revoluționare. A apărut obuzierul de calibrul 152 mm Model 1909/30 ce era o soluție ieftină pentru utilizarea proiectilelor de calibrul 152 mm. Gura de foc urma să fie în structura diviziilor de infanterie și astfel comandanții ar fi avut la dispoziție un mijloc de distrugere care să acționeze rapid.
Stalin era liderul politic ce se interesa permanent de aprovizionarea cu armament și deja în 1931 au fost livrate trupelor 158 de obuziere, deosebit de utile la lovirea pozițiilor adăpostite în tranșee sau după cute de teren. Armata Roșie putea astfel să angajeze în luptă 13 noi divizii de infanterie. Au fost expediate trupelor exact când a fost epoca de foamete, 1932-1933, 470 de obuziere sau dotarea altor 39 de mari unități de infanterie.
Obuzierul Model 1909/30 nu era construit în totalitate, dar realizarea de modernizări implica niște costuri ce erau suportate de întreaga societate. Stalin cunoștea că puterea de distrugere este principala calitate a unui tun și totul depinde de calitatea proiectilului și de numărul de lovituri pe minut. Un obuzier de calibrul 152 mm putea să consume până la șase lovituri pe minut sau 250,2 kg de oțel și explozibil. A fost realizat un proiectil special începând din 1931 în vederea creșterii eficienței ucigătoare.
Industria sovietică putea să realizeze multe, dar consumul de muniție era deosebit de ridicat în vreme de război și Stalin a venit cu un proiect revoluționar: economia să fie organizată în jurul unui combinat metalurgic. A fost ridicată o adevărată cetate a oțelului cu numele de Magnitogorsk și acesta a început să funcționeze din 1932, dar producția a fost trecută întotdeauna la secret. Minereul de fier curat era prelucrat până ajungea obuze, proiectile și bombe. O altă problemă era legată de aprovizionarea cu explozibil și industria chimică era chemată să asigure consumurile ridicate de explozibili și numai o lovitură model 1931 putea să ducă spre țintă 7,7 kg. Poate să pară puțin, dar acesta era produsul final și care necesita un întreg lanț industrial în care erau utilizate substanțe corozive sau instabile. Erau necesare instalații speciale pentru ca nu cumva să se producă un accident. Muniția pregătită pentru tunuri era mai scumpă decât armă în sine și Stalin avea grijă să ajungă materiile prime, instalațiile, energia și forța de muncă specializată. S-a făcut totul pentru creșterea producției de oțel pe cap de locuitor și aceasta a devenit vizibilă din 1939.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
