Recesiunea economică a început în anul 1929 prin prăbușirea bursei din New York și marasmul din lumea afacerilor s-a întins pe următorul deceniu. Au fost probleme deosebite în societate și au crescut tensiunile internaționale până când s-a declanșat un nou război mondial.
Fabricile din industria grea nu prea aveau comenzi de onorat și au fost valuri de șomeri. Nici activitatea din construcții nu s-a mai desfășurat după dorințele patronilor și ale politicienilor. Se scrie prin cărți că a fost un rău universal. S-a căutat vinovatul pentru dezastrul economic și specialiștii au ajuns la concluzia că sistemul de producție de tip capitalist, politicienii și patronii făcând eforturi deosebite să oprească valul nimicitor.
Realitatea a fost că perioada 1929-1939 a fost marcată de probleme economice din cauza unui fenomen care a debutat în forță în anul 1926 și apoi s-a rostogolit precum bulgărele de zăpadă. Nici România nu putea să fie ocolită și bugetul a fost grav afectat. A fost comandat în 1926 la un șantier din Napoli un vapor care a fost comisionat la 7 septembrie 1930. Orice investiție în domeniul flotei implică fonduri uriașe, dar o singură unitate înseamnă prea puțin în raport cu necesitățile unei țări. Conducerea de la București a cerut și a doua navă și aceasta a fost gata de primire în rândurile flotei la 7 septembrie 1930. Se zice că era recesiune, dar șantierul naval italian a livrat României două distrugătoare de câte 1.880 t și dotate cu cinci tunuri de calibrul 120 mm.
Flota României s-a dublat din punct de vedere numeric și cele patru nave militare implicau costuri deosebite, un plin de combustibil al distrugătoarelor NMS Regele Ferdinand și NMS Regina Maria putând să ajungă la 490 t. Era o cheltuială deosebită în raport cu un buget ce nu făcea față cheltuielilor.
Distrugătoarele au fost navele principalele ale flotei românești, crucișătorul ușor fiind doar un vis al marinarilor români. Se impunea achiziționarea și altor categorii de vapoare pentru a forma o forță de luptă eficientă în condițiile în care Uniunea Sovietică se manifesta din ce în ce mai agresiv în numele revoluției mondiale. Șantierul naval din Fiume a început în 1927 să modeleze în oțel viitorul NMS Delfinul cu un deplasament de 650 t. Comanda a fost onorată abia în 1936 din cauza certurilor provocate de problemele financiare și de conflictele legate de execuția submarinului. Torpilorul subacvatic era un vapor militar sensibil și avea nevoie de o navă-bază pentru întreținere și a fost cerută unitatea ce se va numi NMS Constanța. A fost începută in 1927 tot în Fiume (Rijeka) și a fost terminată în 1931. Avea un deplasament de 1.329 t și avea tot ceea ce era necesar pentru echipaj și torpilorul subacvatic.
Autoritățile din România au fost obligate să se implice în cursa înarmărilor pe măsură ce Stalin devenea din ce în ce mai agresiv și au fost cheltuieli prea mari în raport cu bugetul. Șantierele navale din Italia primeau comenzi chiar și din România și nu se poate spune că muncitorii italieni nu aveau de lucru. Dimpotrivă. Industria italiană era concentrată pe realizarea de construcții mecanice de mari dimensiuni și din ce în ce mai multe. Au fost produse de calitate și au trecut prin războiul mondial fără probleme. Patronii și statul italian au primit comenzi consistente, dar istoricii pot scrie în continuare că nu mergea economia.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
