Pictură realizată de Darie Paula - Paulinia
S-a stabilit în Istoriografia mondială că a existat fenomenul denumit Marea Criză Economică în perioada 1929-1933, dar economiile nu si-au revenit complet până când a izbucnit un nou război planetar din cauza acestui marasm economic provocat de proasta funcționare a sistemului de producție de tip capitalist. Părea să fie mai promițător cel ce era planificat de către stat și erau impresionante rezultatele anunțate de presa sovietică. Descrierile realizate de către istorici și economiști au rămas valabile și fiecare generație a mai povestit despre lipsurile de pe piață și despre condițiile grele de trai din epocă. Era normal să fie așa din moment ce fabricile din domeniul construcțiilor de mașini nu funcționau.
Dacă se analizeaz datele publicate până acum, rezultă că problema omenirii era că acestea funcționau și încă absorbeau cu lăcomie materiile prime din care ar fi putut să iasă mărfuri utile populației. Situația era catastrofală chiar în Uniunea Sovietică, stat în care totul se construia după indicațiile venite de la Kremlin.
Problema era generată în mare măsură de trecerea la realizarea binomului tanc-avion în vederea formării celei mai puternice armate din lume. Tancul era mașina concepută să străpungă liniile inamice și reușise să facă demonstrații pe viu în Primul Război Mondial. Iosif Stalin a fost convins că este o mașină necesară revoluției mondiale și a organizat o economie în jurul mașinilor militare blindate. Primul model de serie mare a fost cel denumit T-18 și a fost livrat în 961 de exemplare în perioada 1928-1931. Nu exista stat în lume care să poată realiza o astfel de producție în scurt timp. Blindatul cu masă ce nu atingea șase tone a fost definit drept prea lent și au fost căutate soluții rapide. Nu era timp de cercetare atunci când concurența venea cu idei revoluționare.
Iosif Stalin cerea viteză în orice acțiune și a fost cumpărată în 1930 licența pentru un model ce va intra în istorie cu denumirea de T-26. A fost asamblat în perioada 1931 – 1941 în 10.117 exemplare într-o singură fabrică din Leningrad. Chiar dacă s-a dorit o mașină simplă și ieftină, T-26 avea în forma inițială 8,2 tone și a mai luat în greutate din 1933 până la 9,4 tone. Ultima variantă din 1939 a depășit cu puțin pragul de zece tone. Nu erau probleme cu metalele pentru asamblarea de tancuri, dar restul economiei avea.
Se zice că era criză, dar în 1931 au fost livrate primele o sută de exemplare, mai multe decât avea armata română în dotare din tipul vechi Renault FT 17. Erau bune numai pentru statistici și pentru antrenamente dar valoarea militară tindea la zero. Partea sovietică însă era dornică să dezvolte armate de tancuri și T-26 era îmbunătățit permanent în urma cercetărilor realizate de mulțimi de specialiști. Alte 1.361 au urmat în 1932. Armamentul a sporit de la mitraliere ușoare la un tun însoțit de trei mitraliere. Gura de foc de calibrul 45 mm era o piesă revoluționară pe un tanc și dispunea de muniție pentru combaterea tancurilor și de proiectile explozive. Tovarășul Stalin era un tip deosebit de generos cu industria constructoare de mașini și stocurile de muniție pregătite pentru T-26 au crescut de la 102 până la 185 de lovituri de tun. Era o putere de foc la care generalii capitaliști abia dacă visau prin articole de specialitate. Tancurile urmau să fie sprijinite de 1.701 mașini cu destinație specială.
Ar fi fost suficiente blindate pentru orice țar de pe planetă, dar Uniunea Sovietică era mai deosebită și producția de blindate era mereu în atenția conducerii de partid și de stat, personal a tovarășului Stalin. Acesta era interesat și de mașini mai mici și mai ușor de produs, un astfel de model fiind T-27. Au fost asamblate 3.297 de exemplare în perioada 1931-1934 și nu era recesiune. Una dintre variante avea masa de 2,7 tone.
Sunt numai trei exemple din ceea ce realiza industria grea sovietică și se vede din aceste date descoperite în arhive că tocmai în perioada zisă de Mare Criză Economică s-a trecut la dezvoltarea marilor unități de tancuri, mașini cd solicitau cel mai bun oțel disponibil în economia planificată. Era absolut normal să fie lipsuri și măsurile Moscovei au generat o foamete de tip genocid în regiunile fertile ale Ucrainei, nenorocire denumită astăzi Holodomor. Au pierit câteva milioane de săteni din Ucraina, tocmai cei ce furnizau cereale regimului odios de la Moscova.
Marea Criză Economică a fost o consecință a politicilor de înarmare și Iosif Stalin a dorit valuri de tancuri pentru cucerirea Europei și a lumii. Mereu cerea mai mult și mai bine și T-26 a fost dublat în producție de seria BT. Industria funcționa, dar nu realiza ceva util popoarelor și era o povară pentru restul economiei.
Trebuie să se termine cu teza că nu funcționau uzinele în perioada 1929-1939 și că era marasm economic. Dimpotrivă. Au funcționat și au consumat prea mult din energia oamenilor, materii prime și din energia electrică.