Sistemul judecătoresc este menit să limiteze tensiunile din societate astfel încât să fie asigurată fericirea cetățenilor prin respectarea prevederilor legale, actele normative fiind cele ce caută să stabilească o cale de mijloc între nevoile societății și interesele indivizilor, mulți fiind cei ce nu înțeleg regulile traiului în comunitate. Curțile de Apel sunt instituții menite să rezolve pricinile apărute în urma sentințelor date în Judecătorii și Tribunale.
România Mare era un stat național în care cetățenii români se bucurau de egalitate în drepturi și ar fi trebuit să fie mai multă înțelegere în comunități și astfel să apară o stare de bine și de fericire. Aceasta era teoria, dar actele din instituțiile statului demonstrau că o puternică ură domnea printre oameni și neînțelegerile nu erau soluționate în primele două tipuri de instanță. Dacă în anul 1928 erau de rezolvat 43.229 de cazuri, totalul a ajuns în 1930, primul an al recesiunii la 61.612 de dosare. O fi fost criză, dar oamenii aveau ceva de împărțit și nu se lăsau. Luau cu asalt Curțile de Apel, ceea ce asigura fericirea oamenilor din sistem.
Se poate spune că trecerea timpului te face mai înțelept și se mai adăugau și unele probleme financiare determinate de scăderea cifrei de afaceri. Aceasta este însă teorie pură. Locuitorii României aveau poftă de stat prin sălile de tribunal și s-a ajuns în 1937 la 122.164 de cazuri de analizat de către judecători. Se făcea totul pentru impunerea propriului punct de vedere și o adevărată industrie a înflorit în cadrul Curților de Apel.
Anii au trecut și anuarele statistice n-au mai fost tipărite până-n 1957, dar nu se poate spune că oamenii au devenit mai înțelepți și căutători de fericire personală și huzur. Își macină sănătatea și viața prin impozantele palate ale Justiției.
Sursă imagine: Pexels
