Situația Economică internațională a evoluat după încheierea Primului Război Mondial spre o creștere a producției de mărfuri, dar s-a prăbușit bursa din New York și a venit recesiunea mondială. Au fost afectate orașele prin oprirea construcției de locuințe și industria de construcții de mașini a fost în recesiune cumplită și a generat șomaj și scăderea nivelului de trai.
Realitatea a fost că fabricile epocii au primit comenzi mari și deosebite din partea statelor, ceea ce a dus la cheltuieli ce nu erau suportabile din buget fără să afecteze nivelul de trai. Anul 1934 a fost unul de recesiune după ceea ce au scris istoricii, dar industria epocii realiza mașini uluitoare prin dimensiuni și performanțe. Conducerea de la Washington a spus că sunt probleme financiare, dar au fost comandate două portavioane din Clasa Yorktown. Erau două vapoare militare ce aveau lungimea de 246,7 m și nu există egal în ceea ce privește calitatea proiectului. Au fost finisate până-n 1937. Au fost deosebit de costisitoare și mari puteri precum Italia, Germania, Franța și Uniunea Sovietică n-au reușit să proiecteze și să asambleze vapoare utilizabile. Japonia și Marea Britanie au dezvoltat aerodromuri plutitoare, dar n-au fost suficient de rezistente și eficiente. Au fost două bijuterii ale oceanelor sub denumirea de USS Yorktown și USS Enterprise.
Cum existau în dotarea unor flote, cuirasate cu puternice tunuri, conducerea SUA a cerut dezvoltarea Clasei North Carolina, cele două vapoare ajungând fiecare la 222,12 m. Oțelul de blindaj nu putea fi realizat decât în anumite instalații speciale. Tunurile de calibrul 406 mm erau greu de modelat și puține state puteau realiza o astfel de construcție metalică. Marea Britanie a renunțat la piesele grele din cauza vibrațiilor generate în structura vapoarelor. Germania și Uniunea Sovietică au realizat guri de foc grele, dar n-au putut finisa vapoarele purtătoare. Nici Italia, stat ce avea economia beneficiară a ideilor lui Benito Mussolini, n-a putut trece de bariera celor 381 mm. Japonia a lansat în secret proiectul cuirasatelor din Clasa Musashi, cele două unități fiind dotate cu tunuri de calibrul 457 mm. Ajungeau la o lungime totală de 263 m și au necesitat docuri speciale pentru montaj, totul într-un secret absolut.
Japonia avea pretenția sa devină o putere navală la nivel planetar și a comandat două portavioane din Clasa Hiryu. Soryu a ajuns să fie terminat în 1937 cu o lungime de 227 m. Au fost urmate de Clasa Zuikaku începând din 1938 și acestea erau cu adevărat portavioane de escadră cu o lungime de 257,5 m. Chiar și astăzi sunt greu de construit. Industria a fost chemată să asigure completarea grupurilor aeriene cu avioane special realizate. Combustibilul era cumpărat din afară și apăsa pe buget în favoarea firmelor americane.
Germania a fost stat învins în Primul Război Mondial, dar erau cercuri de interese care susțineau dezvoltarea flotei și au fost puse în șantier două cuirasate din Clasa Scharnhorst, cele ce erau lungi de 235 m și dispuneau de tunuri de calibrul 280 mm. Ambele au avut chila pusă în 1935 și proiectul a fost încheiat până la începutul lunii ianuarie a anului 1939. A fost o încălzire în vederea începerii cuirasatului Bismarck, proiect început în 1936 și care a ajuns la 251 m. Industria metalurgică era chemată să asigure cuirase de oțel ce puteau ajunge la 360 mm. Era o adevărată gaură neagră în care dispăreau cantități imense de aliaj de calitate și numai Tiirpitź a mai fost terminat. Tancurile și tunurile înghițeau cele mai bune materiale și mereu era prea puțin metal în raport cu eforturile inamice.
Sunt numai câteva exemple de construcții militare ce erau realizate fix în perioada zisă a Marii Crize Economice. Nu conta nivelul de trai al populației și de dezvoltare a sectorului civil în fața poftelor celor de la putere.
Sursă imagine: Wikimedia Commons