Anul 1929 a venit în toamnă cu o recesiune economică în urma prăbușirii bursei americane și undele de șoc au început să se răspândească în întreaga lume. Chiar dacă politicienii și patronii au vrut să facă totul pentru a ridica un zid în calea lipsurilor, bietele lor puteri n-au făcut față și nivelul de trai a continuat să fie scăzut. S-a mers din rău în mai rău până la declanșarea unui nou război mondial pe fondul tensiunilor sociale și politice. Aceasta este foarte pe scurt descrierea evenimentelor din deceniul în care marile puteri au încercat să aducă fericirea în lume și le-a ieșit un război perfect.
Problema este că intelectualii au fost cutii de rezonanță și tot au prezentat teoriile oamenilor politici și n-au observat că economia lumii a fost dirijată spre domeniul militar încă din anul 1926 și doar se punea problema datei izbucnirii ostilităților. Războiul a precedat criza și nu invers.
Nu se poate să contrazicem savanți renumiți și care au scris maldăre de cărți și articole despre dezarmarea interbelică. Studenții de la Facultatea de Istorie a Universității București au studiat ani de zile tema pacifismului interbelic, dar ideea era complet greșită. Întreaga omenire se înarma în funcție de posibilități și stocuri imense de arme erau pregătite în mod discret prin arsenalele ce lucrau la capacitate.
Franța a dezvoltat Linia Maginot, un sistem de fortificații de dimensiuni impresionante, dar care era puțin vizibil pentru că esența sistemului se afla sub pământ. Erau acoperite de beton armat și oțel depozite de muniții, rezerve de arme, apă și alimente, dormitoarele trupei și chiar căi ferate pentru deplasări rapide. Generatoare electrice asigurau energia pentru iluminat și manevrarea armelor grele. Linia urma să înconjoare țara spre nord pentru a împiedica o invazie germană și cazematele cu mitraliere erau concepute să țeasă o perdea de foc în calea infanteriei dușmane până la mobilizarea armatei. Linia Maginot a consumat un munte de bani, ciment, fier și oțel. Se adăuga forța de muncă a bărbaților, chiar și cei mobilizați costând statul sume frumoase.
Linia Maginot era o bijuterie a fortificațiilor permanente și în 1932 a apărut o turelă mobilă dotată cu două aruncătoare de mine de calibrul 135 mm. Avea o masă de 163 t de oțel și grosimea pereților metalici ajungea la 300 mm. Nu se poate spune că industria metalurgică nu avea de lucru și turelă se putea ridica din adăpost pentru a trage curs împotriva infanteriei. Nici în timpul tirului nu putea să fie lovită de focul tunurilor cu traiectorie întinsă. A apărut în 1932 și 17 de exemplare au fost aliniate spre inamic în 1939. Se zice că Franța a fost mai târziu lovită de recesiune, dar tocmai atunci erau asamblate turele deosebite și care urmau să aibă stocuri de câte 600 de obuze. Totalul aruncătoarelor de mine urca la 43 de exemplare și fiecare avea o masă de 288 kg.
Muniția era mult mai costisitoare decât arma în sine. Un singur proiectil avea o masă de 19 kg, dar prețul sporea prin faptul că oțelul era înlocuit cu 5,495 kg de explozibil puternic. Propulsia putea să fie asigurată de diferite încărcături de balistită, de 76 de grame la 645 grame.
Linia Maginot a început să fie construită în anul 1928 și nu era finisată la momentul atacului german din mai 1940. Conducerea de la Paris a investit în toate categoriile de trupe și a fost normal să nu se termine la timp gigantica fortificație ce trebuia să oprească forțele germane și italiene.
Sursă imagine: Flickr