Fenomenul economic negativ început în SUA anului 1929 a dus la închideri de fabrici, șomaj și lipsă de activitate în industrie și construcții la nivel planetar. Aceasta este povestea recunoscută drept adevăr științific și este repetată insistent la nivel universitar.
Realitatea este mai mereu diferită de ceea ce se prezintă insistent și senzațional de către cei ce vor să se afirme cu orice preț. Adevărul este că-n epocă au intrat în acțiune nave uimitoare prin dimensiuni și caracteristici, comparabile cu ceea ce există astăzi. US Navy a primit în anul 1927 portavionul USS Lexington, obținut prin transformarea unui crucișător de bătălie. Gigantul metalic era un devorator de resurse și un plin cu combustibil echivala cu 5.500 t de păcură. Nu erau uitate nici aparatele de zbor și acestea aveau rezerve ce urcau la 620.000 l de benzină specială. Nava era deosebit de scumpă prin faptul că implica întotdeauna modificări pentru a rămâne cea mai bună unitate din lume. Dotarea cu aparate de zbor speciale a fost permanent îmbunătățită și sporită. Nu exista noțiunea de economie în domeniu. USS Lexington era cu adevărat un aerodrom plutitor și la un moment dat avea 79 de avioane gata de misiune și 30 de exemplare drept rezerve. Era 1936 și se scrie prin cărțile savanților că nu mergea economia la nivel american mondial.
Se poate spune că era o singură unitate și economia americană ar fi fost prea mare pentru a fi afectată de formarea grupului aeronautic și de întreținere a navei speciale. Dacă se face referire la întreaga economie mondială, portavionul era numai o jucărie pentru militari. Adevărul a fost că Germania, Italia, Franța și Uniunea Sovietică n-au reușit să conceapă și să construiască un astfel de vapor principal de luptă. Nici măcar Marea Britanie nu avea ceva care să-l concureze cu USS Lexington.
Economia americană a realizat până-n 1927 portavionul SaratogaUSS , cel ce era tot un fost un crucișător de bătălie și avea caracteristici asemănătoare cu CV-2. Echiparea și întreținerea costau o avere în epoca zisă de recesiune.
S-a scris că nimic nu mai mergea în SUA și activitatea în industrie și construcții a cam încetat. Se pare că istoricii, economiștii, politicienii și jurnaliștii vor să ascundă adevărul după o perdea de fum realizată din cuvinte meșteșugite. Industrie americană a primit comenzi pentru portavioane special concepute și realizate. Au apărut USS Ranger, USS Yorktown, USS Enterprise si USS Wasp. N-au fost suficiente în lupta de la distanță cu Japonia și a fost pusă chila pentru USS Hornet.
Industria constructoare de mașini din SUA a primit comenzi pentru realizarea unor nave speciale care impresionau prin dimensiuni și mai puțin prin formă, marinarii fiind mai atașați de cuirasate și crucișătoare grele. Aerodromurile plutitoare necesitau avioane de calitate și tehnica aeronautică se perima rapid în ceea ce se numește acum perioada interbelică. Structura de rezistența a fuzelajului era una deosebită pentru a face față apuntărilor bruște, cablurile de frânare generând tensiuni deosebite în metale. Dacă exista orice slăbiciune din cauza calității materialelor sau a modului în care a fost realizată asamblarea, avionul putea să se sfărâme pe punte.
Marea Criză Economică a fost epocă în care fabricile americane au reușit să asambleze și să întrețină o flotă de portavioane care să proiecteze forța la distanță, chiar la nivel planetar deoarece existau petroliere pentru aprovizionare rapidă a grupărilor de luptă. Deceniul 1929-1939 n-a fost de criză decât pe la nivelul maselor populare, US Navy a primit o întreagă flotă specială și care costa o avere prin tot ceea ce se afla în structură și la bord. Șantierele navale lucrau în mod febril și prelucrau metalul de calitate superioară în vapoare de luptă din ce în ce mai performante. În paralel, alte fabrici livrau avioanele necesare. Cursa de la distanță cu Japonia era angajată în vederea obținerii hegemoniei mondiale și se punea întrebarea doar când o să înceapă acțiunile directe.
Sursă imagine: Wikimedia Commons