Recesiunea începută prin prăbușirea Bursei din New York a fost considerată cea mai rea din evoluția economiei capitaliste și a durat un deceniu până la revenirea din 1939. A fost o perioadă în care afacerile n-au fost înfloritoare și astfel nivelul de trai s-a prăbușit, dovadă stând milioanele de șomeri din principalele state capitaliste.
Uimitor este că fix în perioada 1929-1933, cu extindere până-n 1939, s-a construit cu elan și au apărut clădiri legendare de mari dimensiuni. Empire State Building a fost un zgârie-nor cu înălțimea de 381 m și era cea mai impresionantă clădire din New York. A fost ridicată în anii 1930 și 1931 și a devenit cea mai înaltă clădire din SUA. A fost depășită abia în 1972. Construcția n-a fost un unicat și a reușit să depășească Chrysler Building ce se ridicase la 282 m în anii 1929-1930. Erau investiții scumpe și realizate cu cele mai bune produse de pe piață.
Construcția gigantică pe verticală nu mai era un monopol al orașelor americane și s-a ridicat până la 52,5 m Palatul Telefoanelor din București. Lucrările s-au desfășurat în perioada 1929-1934 și silueta din beton și fier domina capitala României Mari. Se construia în ritm alert în capitala României și proiectele erau din ce în ce mai ambițioase. Se construia efectiv pe metrul pătrat pentru a se valorifica terenul îngust și conta să fie clădirile poziționate în poziții cât mai centrale și mai vizibile. Marea Criză Economică a coincis cu expansiunea urbanistică a capitalei României.
Marea Crizå Economică este acea perioadă în care constructorii au trecut în România de la materialele tradiționale la cele prelucrate industriale. Dacă pe vremuri erau utilizate produse naturale precum chirpici și lemn, ușor luat din natură, perioada interbelică este cea în care cărămida și țigla erau din ce în ce mai căutate de către patroni și particulari pentru locuințe din mediul urban, dar persoanele cu bani au făcut investiții în case din satele românești. Ridicarea de clădiri înalte a început să genereze întrebări despre rezistența materialelor și cărămida nu mai era satisfăcătoare. Nici varul nu era plăcut pentru stabilitatea imobilelor. Arhitecții și inginerii au început să ceară structuri din beton armat sau din fier, sistem ce era folosit de multă vreme în SUA. Erau necesare fabrici care să livreze noile materiale și trenurile aduceau cantități mari de pietriș. Piatra era din ce în ce mai solicitată.
Se poate scrie că numai trei clădiri de mari dimensiuni nu pot ilustra un proces de dezvoltare economică și că oamenii epocii construiau prea puțin. Realitatea a fost că în epocă s-a construit mult și solid, clădiri ce continuă să existe. Problema este că existau imobile ce nu prea se vedeau, dar erau finisate din cele mai rezistente materiale existente pe piață. Linia Maginot era un sistem de fortificații ce urma să protejeze frontiera estică de un atac german bruscat și ar fi permis armatei franceze să se concentreze și să primească ajutor britanic. Sistemul defensiv era compus în primul rând de temuta sârmă ghimpată ce era dispusă pe stâlpi metalici. Șinele de cale ferată erau utilizate și pentru bararea înaintării blindatelor. Urmau forturile și cazematele ce opuneau spre inamic pereți groși sau cupole metalice precum cele de pe nave, unele dispozitive fiind retractabile în postament din beton. O cupolă pentru două mitraliere ușoare pentru tir împotriva infanteriei era confecționată din oțel ce avea grosimea maximă de 200 mm și masa varia de la 11 la 12 tone. Era varianta cea mai ușoară și era consumat metal rezistent la proiectilele artileriei obișnuite de sprijinire a infanteriei. Numai tunurile antiaeriene de calibrul 88 mm puteau să fie periculoase prin tirul precis cu proiectile perforante. Centrele principale de rezistență erau adevărate cetăți din beton și oțel denumite ouvrage și acestea erau în număr de 142. Se subînțelege că linia defensivă a fost dotată cu armament special și puternic pentru oprirea atacurilor de infanterie și tancuri. Proiectul gigantic a depășit sumele planificate și centrele de rezistență au fost dispuse îndeosebi de-a lungul frontierei cu Germania. Nu s-a reușit atingerea unui sistem compact până la Marea Nordului din cauza costurilor uriașe și unele fortificații au fost făcute cu forța de muncă a militarilor. Armamentul dispus în multe poziții provenea din Primul Război Mondial. Statul francez a îngropat un munte de bani în Linia Maginot în perioada 1928-1940.
Sunt numai câteva exemple despre ceea ce se construia în lume și care implicau materiale speciale din belșug în timp ce populația trebuia să se mulțumească doar cu ceea ce rămânea. Interesul național justifica totul.
Sursă imagine: Wikimedia Commons