Primul Război Mondial s-a încheiat în noiembrie 1918 prin armistițiul cu Germania și apoi s-a trecut la munca de refacere a economiei prin trecerea fabricilor la realizarea de mărfuri pentru uz civil. Prosperitatea a început să se simtă în statele dezvoltate economic, dar s-a extins treptat și în alte regiuni, patronii căutând mereu noi piețe de desfacere. Se spune că orice minune nu ține prea mult și în octombrie 1929 s-a spart bula speculativă de la bursa din New York și crahul bursier ar fi dus la o recesiune planetară, cea mai mare și devastatoare din istoria capitalismului.. istoricii au analizat datele și au ajuns la concluzia că primele semne au apărut încă din 1928 și o manifestare a crizei a constat în limitarea comenzilor primite de industria grea. Dacă n-au mai funcționat furnalele și fabricile ce produceau diferite tipuri de mașini, a fost normal să scadă prosperitatea comunităților din orașele industrializate. Consumul a scăzut și astfel s-a ajuns să fie afectate agricultura, construcțiile și transporturile. Nu mai mergea ceva bine în sistemul economic de tip capitalist și chiar băncile au ajuns să dea faliment. Economiștii au început să-și piardă încrederea în economia concurențială și se întrebau dacă nu cumva sistemul planificat de tip comunist n-ar fi mai interesant, mai ales că datele prezentate de Moscova erau uimitoare.
S-ar părea că istoricii au identificat corect existența primelor semne de recesiune în 1928 și acestea chiar s-au înmulțit și au afectat finanțele statelor și, normal, pe cele ale oamenilor de rând. Conducerea de Londra a dorit să mențină pe primul loc în lume marina de război și șantierele navale au început din 1928 să pună chilele distrugătoarelor din Clasa A. S-a început în forță cu nouă unități pentru Royal Navy și apoi au mai fost cerute două unități pentru forțele canadiene. Oceanele lumii sunt vaste și în 1929 a început munca la cele nouă unități ale Clasei B.
Conducerea de la București a considerat că litoralul este vulnerabil în cazul unei ofensive sovietice și doar instalarea unor baterii de coastă nu era o măsură eficientă. Tunurile ar fi fost fixe și ar fi devenit o țintă ușoară pentru piesele grele de la bordul navelor staliniste. S-a luat decizia să fie cumpărate distrugătoare, nave rapide, care puteau să atace cu torpile, tunuri, grenade antisubmarin sau mine marine. Au fost depuse eforturi financiare și s-a reușit cumpărarea a patru unități. Tehnica navală, de la vapoare la proiectile, era deosebit de costisitoare și guvernele românești au tras de banii de la buget pentru a mai face câte ceva și pe uscat. Londra, despre care se spunea că este o forță economică și financiară, n-a avut remușcări și a investit în 18 distrugătoare. Uzinele au construit în total 20, ceea ce însemna practic o flotă întreagă și o schimbare la față a marinei militare. Se subînțelege că uzinele mecanice speciale primeau contracte pentru umplerea depozitelor cu munitiile necesare acțiunilor de luptă.
Trebuie să dispară legenda despre Marea Criză Economică pornită după crahul bursier american din octombrie 1929, banii fiind îngropați încă din 1926 în nave de război.
Recesiunea a fost provocată de politicile centrelor de putere, politicienii și militarii considerând că Marele Război n-a rezolvat lupta pentru hegemonie mondială.
Termenul de Mare Criză Economică a fost inventat numai pentru a ascunde faptele conducătorilor, cei care pozau în oameni buni la suflet și ocrotitori ai popoarelor. S-a vrut ca această imagine să fie păstrată pentru totdeauna și armate de istorici au vândut iluzii despre trecut.
Trebuie să dispară din istoriografia națională și universală o astfel de interpretare.
Sursă imagine: Wikimedia Commons