Primul Război Mondial s-a încheiat prin armistițiul din 11 noiembrie 1918 și a urmat o perioadă de prosperitate ce părea că va aduce un paradis terestru. Nu erau toți atinși de fericire în același fel, dar trecerea industriei la producția civilă și deschiderea de noi capacități industriale își arătau potențialul. Orice minune nu ține prea mult și a urmat dezastrul. Recesiunea care a început în octombrie 1929, cu primele semne prin 1928, a fost analizată și descrisă de autori luminați și renumiți în articole și cărți științifice de referință. S-a ajuns la concluzia că toate problemele au fost generate de sistemul de producție capitalist și elitele conducătoare ale epocii n-au avut cum să oprească prăbușirea unor firme industriale, a băncilor și încetarea activităților din construcții. Povestea a fost repetată până când a devenit adevăr istoric și se zice că în perioada 1929-1939 a fost un marasm economic și nu prea s-au mai produs mărfuri. Noroc că a venit un nou război mondial și afacerile au înflorit în urma comenzilor de stat pentru dezvoltarea de noi tipuri de armament.
Istoricii au scris ca să fie pe gustul unor politicieni și apoi tezele lor au fost preluate și au devenit adevăruri științifice. Au fost popularizate de către jurnaliști și orice student a auzit de Marea Criză Economică. Problema este că fabricile din epocă realizau tot felul de bunuri, producția sporind de la an la an, dar acestea nu aveau utilitate practică și nu aduceau prosperitate popoarelor. Dimpotrivă. Uniunea Sovietică a fost acel vast imperiu în care foametea denumită Holodomor a făcut prăpăd în anul 1933. Au murit milioane de ucraineni de dragul expansiunii industriei grele. Sursa problemei era generată de dezvoltarea armamentului automat și a intrat în producție mitraliera ȘKAS, cea care era capabilă să tragă 1.800 de cartușe pe minut și a existat o variantă ce putea aproape dubla intensitatea rafalei. Ar fi fost în stare să lanseze 3.000 de gloanțe pe minut. Prototipul a apărut în anul 1932 și deja 365 de exemplare au fost asamblate în 1933. Erau grele de câte 10,6 kg și aveau nevoie într-o misiune de cel puțin 1.000 de cartușe.
Iosif Stalin nu putea să fie mulțumit cu astfel de livrări și s-a ajuns în anul 1937 la o producție de 13.005 exemplare. Un istoric conservator ar scrie imediat că nu este un exemplu clar că liderii politici au făcut prăpădul economic și că armamentul automat era prea ușor pentru a influența economia. Serios! Mitraliera ȘKAS avea o caracteristică deosebită: se monta pe avioane și folosea o muniție specială. Muncitorii care le realizau erau dintre cei mai instruiți pentru ca precizia gurilor de foc să fie aproape de perfecțiune. Gloanțele de calibrul 7,62 mm erau suficient de puternice pentru a străpunge fuzelajul avioanelor ce aveau structuri din lemn și pânză. Micile proiectile metalice erau un adevărat vis al mitraliorilor timpului datorită masei ușoare și a puterii de foc. Iosif Stalin avea grijă să fie aprobate și livrările de materiale pentru asamblarea muniției și mitraliera a rămas în producție până la încheierea războiului mondial și a fost un inamic redutabil pentru avioanele germane moderne, cele ce aveau structuri complet metalice. Avioanele de asalt Il-2 au avut o variantă fără mitralieră de protecție împotriva vânătorilor care veneau din spate, dar numai împreună cu gura de foc automată a devenit mașina de război redutabilă sub denumirea de Moartea neagră.
Uniunea Sovietică era un adevărat templu al războiului și Stalin cultiva dragostea de armele automate cu orice preț. Se poate spune că mitralierele respective erau prea mici pentru o criză atât de mare și oricând poate să apară un autor care să susțină că noua teză nu este adevărată. Problema era că mitraliera de aviație era dublată de renumita Maxim M1910, îmbunătățită în epoca lui Stalin. Infanteria primea din ce în ce mai multe guri de foc ce demonstraseră în prima conflagrație mondială că pot trage în orice condiții. Folosea tot muniție de calibrul 7,62 mm și gloanțele speciale puteau să perforeze blindajul tancurilor ușoare. Era cheia apărării unei trupe de infanterie și depozitele primeau noi și noi rezerve. Asigurată cu apă, mitraliera Maxim putea să tragă timp îndelungat fără să se încălzească țeava. Era un simbol al industriei metalurgice, grea și precisă. Ajungea la 62,66 kg. Avea și variante cu până la patru țevi pentru tir antiaerian împotriva aparatelor de zbor care ar fi atacat la joasă altitudine, ansamblu care era dispus pe camioane. O astfel de soartă au avut-o și mitralierele PV-1, concepute tot pentru aviație, dar cadența de numai 750 de focuri pe minut n-a mai fost considerată satisfăcătoare în luptele aeriene ce erau de scurtă durată. Erau și mai grele, ceea ce însemna un dezavantaj pentru aparatele de zbor. Fiecare kilogram în plus produce o creștere a consumului de carburant și o scădere a sarcinii utile. Intraseră în producție din 1926 și zisa recesiune n-a afectat livrările.
Iosif Stalin a dezvoltat organismul militar și a avut o supraproducție de armament. A fost absolut firesc să sufere populația de lipsuri, dar acesta era un aspect lipsit de importanță pentru un adevărat comunist. Conta să fie îndeplinit țelul cutezător sau cucerirea întregii planete, ceea ce ar fi însemnat un război fără milă și îndurare împotriva a tot ceea ce nu era pe gustul centrului de putere de la Moscova.
Industria a înflorit după 1926 si a realizat o supraproducție de mărfuri cu destinație specială. Marea Criză Economică a specialiștilor a fost provocată de politicile de înarmare ale celor de la putere. Mai întâi a început războiul mondial și apoi au apărut fenomenele de sărăcie pentru unele comunități sau chiar popoare întregi. Armele au vorbit din plin de la 1 septembrie 1939. Atunci a început să se vadă efectele mitralierelor asamblate sau modernizate după 1926. Au avut nevoie de fier, mangan, nichel și crom pentru a rezulta o mașină de război capabilă să tragă rafale îndelungate fără să fie afectată țeava de încălzirea excesivă. Mitraliera Maxim venea cu prețul greutății, dar avea avantajul că era montată pe roți și putea un singur om s-o deplaseze spre o nouă poziție, preferabil mai avansată. Stabilă și precisă, arma automată masivă mai luptă în războiul din Ucraina și gloanțele nu pot fi oprite de căști și vestele de protecție. Uniunea Sovietică a fost un lagăr ideologic ce se transforma într-un adevărat templu al războiului și cartușul Mosin-Nagant era esența armelor automate. Ideea lui Stalin era să se asambleze tot armamentul în jurul cartușului de calibrul 7,62 mm.
Sursă imagine: Wikimedia Commons