Noul stat a apărut în anul 1918 și a trebuit să treacă o perioadă până când rănile războiului s-au închis. Era o epocă în care mărfurile de model nou erau căutate și mijloacele motorizate erau interesante în industrie și transporturi. Circulația mărfurilor era accelerată si societatea simțea presiunea vântului schimbării. Fierul lua locul lemnului și o adevărată foame de metal nu putea să fie stinsă prin producția internă și prin importuri. Materialele de construcție erau insuficiente în raport cu cererea și importurile satisfăceau poftele clienților. Se căuta calitatea și erau făcute importuri din Germania, Franța, Austria și Ungaria.
Construcțiile în marile orașe ocupau suprafețe extinse, dar pământul era scump și se impunea ridicarea pe verticală după model american. Noua metodă era posibilă datorită răspândirii fierului și betonului. Blocurile începeau să se ridice în centrele marilor orașe și capitala țării era model de urbanism. Adevărați munți de piatră se iveau rapid și dacă nu erau în epocă mașini puternice și căruțele erau mijloacele de transport fundamentale. Orașul București era locomotiva schimbării în toate domeniile.
Marea Criză Economică a izbucnit în octombrie 1929 și apoi s-a extins la dimensiuni planetare, nivelul de trai cunoscând o adevărată prăbușire. Situația în România era diferită. Constructorii au început să fie absolut interesați de spațiu și se muncea până la limita străzilor. A început în 1931 dezvoltarea imobilului cunoscut sub denumirea Blocul Patria – ARO de pe Bulevardul Magheru și arhitectul Horia Creangă nu s-a zgârcit cu dimensiunile și materialele solide. A fost ridicat un turn cu 10 etaje și laturile clădirii aveau patru și șapte etaje. Gigantul din beton armat a fost finisat în 1933 și a devenit repede un simbol arhitectural al orașului, mai ales că la parter exista un faimos cinematograf cu 1.200 de locuri.
Construcția din timpul Marii Crize Economice a trecut prin seismul din 1940 și prin bombardamentele din Al Doilea Război Mondial. A făcut față și cutremurelor din 1977, 1986 și 1990, reparațiile fiind minime.
Imobilul ce șoca prin dimensiuni și aspect, decorurile încărcate ale clădirilor vechi devenind istorie, a fost ridicat pe locul casei ce aparținuse prim-ministrului conservator Alexandru Marghiloman, cunoscut om politic ce trecuse la cele veșnice în 1925. Omul bogat își ridicase din 1910 o casă ce semăna cu un palat francez, dar urmașii n-au apreciat construcția costisitoare și cumpărătorii au decis că terenul trebuie să aducă bani mulți în timp cât mai scurt. A devenit istorie din 1931 pentru a face loc betonului triumfător.
Epoca zisă de recesiune a adus o adevărată schimbare la față în domeniul imobiliar, blocurile cu parter și patru etaje fiind considerate drept lipsite de eficiență economică în ceea ce privește folosirea terenului și aducerea de utilități.
Orașul București începea să se transforme dintr-o grădină plină de vegetație în paradisul construcțiilor din beton armat. Averile apăreau ca-n povești, capitala era un adevărat El Dorado pentru oamenii de afaceri și forța de muncă tânără din întreaga țară era aspirată spre cetatea industrială de pe malul Dâmboviței. Soseau peste 30.000 de persoane în fiecare an după 1930 și domeniul construcțiilor era pus sub presiune pentru a realiza spații de locuit. Epoca de recesiune a fost tocmai o perioadă de înflorire imobiliară și capitala era de nerecunoscut după trecerea deceniului negru. Mai erau multe de ridicat prin urbe, dar bombele americane au afectat clădirile noi și vechi. Războiul a schimbat definitiv cursul evoluției arhitecturii spre lumea stalinistă.
Sursă imagine: Techirghiol.com