Istoricii contemporani au scris că a pornit din New York o problemă economică, rapid extinsă la nivel planetar și în fața acesteia elitele epocii n-au putut să se opună unui adevărat tsunami. Se zice că orașele au suferit mult în deceniul 1929-1939 și îndeosebi cele dependente de industria grea au fost lovite de prăpădul ce lovea periodic lumea capitalistă. Unii specialiști chiar au căutat să determine momentul sosirii unei crize.
Realitatea în epocă a fost că se construia deosebit de mult în domeniul metalurgic și a fost o crimă că s-a scris despre lipsa de activitate în furnale și uzinele mecanice, multe fiind deschise în epocă, extinse sau reutilate. Cercetătorii din Economie și Istorie au scris povesti multe despre recesiune, dar atunci au apărut adevărate bijuterii în oțel de cea mai bună calitate. A apărut modelul B-4 și a fost un șoc când a început să funcționeze în 1940. Era un colos de 17,7 tone și avea nevoie de un puternic tractor de artilerie pentru a se pune în mișcare.
Produsul industriei grele era deosebit de greu de finisat și uimitor de scump deoarece cerea utilaje speciale și o forță de muncă înalt calificată. Problema este că obiectul realizat pentru a satisface plăcerile lui Iosif Stalin nu producea ceva util și rămânea undeva în depozitele secrete ale regimului. Era un mortier de mare putere și a fost conceput să distrugă pozițiile fortificate cu ajutorul proiectilelor cu o masă de 100 kg.
Un astfel de tun nu era suficient pentru a deregla economia mondială și așa vor scrie specialiștii conservatori și de renume. Chiar dacă astfel de guri de foc nu puteau fi realizate în state precum România sau Ungaria, parcă tot nu puteau să afecteze afacerile la nivel planetar.
Problema era că fabricile epocii confecționau și alte mărfuri cu destinație specială și acestea costau cât un munte de bani. Industria din SUA plamădea în perioada de criză tunuri navale de calibrul 203 mm și parcă n-ar fi vreo diferență între cele două tipuri de guri de foc. O astfel de piesă de artilerie ajungea la 30,48 tone și proiectilele aveau o masă de 118 kg. Stalin a cerut o astfel de tehnică pentru dotarea crucișătoarelor grele, dar fabricile sovietice n-au reușit să modeleze oțelul decât în piese de calibrul 180 mm. Pulberile de propulsie erau deosebit de energice și presiunea se exercita în toate punctele țevii cu o lungime de peste 11 m.
Tunurile de calibrul 203 mm erau la modă în perioada interbelică și asamblarea era realizată în SUA, Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia. Nu se făcea economie în domeniu și erau realizate în SUA turele în care erau montate câte trei piese și care ajungeau la o masă de 297 tone.
Marea Criză Economică a fost declanșată și întreținută de către elitele timpului prin declanșarea unei curse a înarmărilor îndeosebi din anul 1926. Fenomenul a fost deosebit de vizibil în Uniunea Sovietică, Iosif Stalin poruncind din 1927 industrializarea forțată pentru a rezulta coloșii metalici ce vor avea efect începând din timpul Războiului de Iarnă dus împotriva Finlandei.
Recesiunea a fost provocată de dezvoltarea rapidă a activităților din industria grea și orașe întregi aveau populația fericită sau cu locuri de muncă în domeniul special. Numai Stalin dispunea de imense capacități de producție în Magnitogorsk, Stalingrad și Leningrad, cele ce nu produceau ceva util pentru fericirea populației. Dimpotrivă. Erau adevărate găuri negre în care dispăreau resurse, energie electrică, energia muncitorilor și finanțele statului. Liderii marilor puteri se pregăteau pentru împărțirea lumii și nu conta soarta popoarelor. Erau realizate pregătiri invizibile pentru ocuparea unor poziții strategice avantajoase. Se aștepta ca oricând să se declanșeze ostilitățile și cele șapte centre de putere se pregăteau în vederea obținerii de teritorii bogate în resurse și chiar de ocuparea planetei în numele ideologiei comuniste.
Sursă imagine: Wikimedia Commons