Recesiunea ar fi început în SUA în toamna anului 1929 și s-a caracterizat prin scăderea drastică a producției, ceea ce a generat un marasm economic până la declanșarea războiului mondial. Au fost făcute eforturi de către elitele vremii, dar acțiunile patronilor și ale politicienilor au fost prea slabe pentru a se rezista unui fenomen planetar definit drept devastator. Poveștile despre nenorocirile perioadei au fost pe larg descrise de către istorici și economiști, ceea ce face inutilă orice tentativă de descriere a crizei.
Repetarea cu insistență a unor idei trebuie să provoace imediat suspiciuni puternice și să determine o cercetare cât mai atentă și mai critică a evenimentelor din epoca neagră pentru afaceri. Realitatea a fost că producția a crescut și fabricile duduiau. Problema era că pe porțile uzinelor ieșeau produse speciale ce nu aveau legătură cu binele maselor populare și nu realizau ceva după asamblare.
Uniunea Sovietică era dată ca exemplu de industrializare și apăreau fabrici peste tot sau erau mărite și retehnologizate cele vechi. Era importată tehnică din cele mai dezvoltate state și nu se făcea rabat la calitate. Problema oamenilor din lagărul socialist era că materialele obținute cu sacrificii erau asamblate în diferite tipuri de armament și astfel industrializarea era inutilă. Iosif Stalin a fost de acord cu producerea unui model de pușcă-mitralieră cunoscută pe scurt drept DP-28. A fost dată trupelor terestre, a fost montată pe tancuri și pe avioane. Armata Roșie trebuia să fie cea mai automatizată din lume și astfel să domine la puterea de foc marile unități inamice. Arma era disponibilă în iunie 1941 în 170.000 de exemplare și fiecare avea o masă de 9,12 kg. Acestea erau cele ce erau de trimis pe front, dar trebuie să mai fi existat în dotarea școlilor militare ca material de instrucție. Altele erau în dotarea diviziilor NKVD-ului ce copiau pe cele ale armatei. Alte guri de foc au fost oferite statelor zise prietene sau au fost pierdute în lupte până la atacul german din 22 iunie 1941. Războiul cu Finlanda a dus la un adevărat prăpăd uman și material, dar industria a compensat pierderile.
Un istoric conservator va spune că micile arme nu puteau să afecteze o economie înfloritoare și să genereze sărăcie și criză, dar mitralierele ușoare aveau nevoie de încărcătoare ce înghițeau 47 de cartușe puternice de tip Mosin-Nagant. Masa armei încărcate ajungea la 11,5 kg și implica numai materiale de calitate și asamblare cu personal calificat, cel ce nu putea să realizeze ceva productiv. Era o producție record de tehnică de luptă și s-au făcut experimente în luptele cu Japonia. O divizie grea de infanterie putea să aibă 401 mitraliere ușoare și Stalin ar fi avut posibilitatea să doteze 424 de mari unități cu tehnică nouă, performanță pe care n-o putea egala vreo mare putere. S-a experimentat și varianta mai puțin dotată cu DP-28 și a dat rezultate. Se puteau forma astfel 627 de divizii, dar o parte a gurilor de foc a fost distribuită diviziilor motorizate și de tancuri. Armata Roșie era suprasaturată cu puști-mitralieră DP-28 și nu se mai poate scrie că a fost criză economică în perioada interbelică. Nu erau probleme nici cu cartușele, Iosif Stalin solicitând o standardizare a muniției de infanterie.
Adevărul este că s-a produs deosebit de multe arme începând din 1926 și a fost o obsesie să se acumuleze munți de tehnică militară și de muniții. Așa se explică de ce oamenii de rând au avut probleme financiare deosebite.
Din păcate, mediul virtual a fost invadat de articole și studii despre Marea Criză Economică, produsul funcționării defectuoase a sistemului capitalist. Tezele științifice din trecut trebuie să fie schimbate.
Sursă imagine: The National Interest