Marea recesiune a pornit din SUA în toamna anului 1929 și au fost descrise pe larg efectele asupra maselor populare. Nici mediul de afaceri n-a fost ocolit de falimente mai mult sau mai puțin spectaculoase. Scânteia din America a incendiat apoi întreaga planetă, excepție de la regulă făcând, în concepția aparatului de propagandă, doar Uniunea Sovietică. Cărțile voluminoase și articole științifice au tot fost scrise, specialiștii fiind convinși că sistemul capitalist de producție generează periodic mari probleme pentru patroni și muncitori, clasa politică fiind nevoită în teorie să intervină în vederea bunei funcționări a întregii societăți.
Anul 1929 nu este interesant în istorie, ci totul a început în 1926 și a fost accelerat pe măsura trecerii timpului. Fabricile duduiau, dar nu produceau ceva util pentru societate. Cele mai bune materiale și energiile oamenilor erau dirijate spre producția de război și tehnologiile noi erau deosebit de scumpe. Vapoarele militare erau costisitoare, dar comenzile curgeau spre șantierele navale.
Cererea de nave pentru marile puteri nu era considerată suficientă și au fost primite comenzile din partea statelor cu pretenții regionale și presate de inamici puternici. Polonia era prinsă între Germania și Uniunea Sovietică și avea nevoie de o flotă cu care să amenințe escadrele inamice. Erau necesare distrugătoare care să atace în viteză cu torpile, dar mult mai eficiente puteau să fie submarinele. Au fost comandate două distrugătoare în Franța și fiecare era dotat cu câte patru tunuri de calibrul 130 mm, net superior celor de 105 mm și 120 mm. Au fost construite în perioada 1927-1932, dar erau prea puține și alte comenzi au fost lansate după 1933.
Submarinul este un torpilor subacvatic definit drept o armă a săracului, care în situații favorabile puteau să determine dispariția unor vase capitale și astfel inamicul să fie mai reținut în acțiuni. Au fost comandate tot în Franța trei unități ale ClaseiLupulși acestea au fost construite în perioada 1927-1932. Erau nave cu un deplasament de 980 t și puteau să atace țintele cu 10 torpile sau 40 de mine.
Flota poloneză a crescut până la atacul german din 1 septembrie 1939 la 7 distrugătoare și 5 submarine. Statul polonez n-a făcut economie și a dat comenzi generoase către șantierele navale din Franța, Marea Britanie și Olanda. Au ajuns să se salveze în Anglia trei distrugătoare și două submarine și apoi au luptat împotriva forțelor naziste.
Marea Criză Economică a fost prezentă în cărțile de știință și-n presă, dar muncitorii construiau flota poloneză, cea care primea proiectile, mine și torpile. Orice tradiționalist va spune că aceste vapoare militare nu puteau să deregleze o economie mondială și să genereze o scădere a nivelului de trai pe întreaga planetă. Problema este că Marea Britanie începuse un program deosebit de înarmare pentru a rămâneStăpâna mărilorși s-a început cu două distrugătoare. Au urmat alte 34 de nave din Clasele A, B, C și D până-n 1933.
Bani au fost, dar au fost dirijați spre industria cu destinație specială și astfel nu s-a mai ajuns pentru domeniul civil. Chiar dacă distrugătoarele păreau vapoare mici și ieftine, acestea au fost construite să protejeze nave capitale.
Politicienii din centrele de putere au făcut tot felul de calcule strategice și au ajuns la concluzia că trebuie să se treacă la modernizarea unităților ce mai puteau fi utile, dar navele noi erau complet diferite de cele vechi prin puterea motoarelor, sistemele de armament și cele de observare și dirijare a tirului. Petrolul era cerut în cantități din ce în ce mai importante și erau necesare petroliere și rezervoare imense. Războiul se pregătea intens când era recesiune.
Sursă imagine:Wikimedia Commons