Războiul ruso-japonez din 1904 a demonstrat că armele automate sunt un pericol mortal în lupta împotriva infanteriei ce ataca în formații dense. Primul conflict mondial a combinat gura de foc cu sârma ghimpată și un binom mortal a fost dezvoltat împotriva militarilor trimiși la asalt. Perioada postbelică a fost marcată de lungi discuții despre dezarmare și fiecare politician era un pacifist convins și convingător. Omenirea se îndrepta spre o perioadă de fericire și prosperitate. Viitorul suna bine, dar a apărut Marea Criză Economică în 1929 și situația financiară s-a deteriorat rapid. Un adevărat marasm economic s-a întins până la declanșarea unui nou conflict mondial. Politicienii nu s-au putut opune recesiunii și toate s-au produs din cauza viciilor sistemului de producție capitalist.
Explicațiile sunt prea simpliste pentru a fi adevărate. Realitatea era că statele produceau din ce în ce mai multe arme și se punea accent pe cele automate. Mitralierele puteau să secere tot ce aveau în față și precizia era net superioară tirului pușcașilor. Uniunea Sovietică s-a industrializat și a continuat să producă tipul Maxim M1910, o armă ce se dovedise de încredere în Primul Război Mondial și cartușele erau eficiente. Avea însă cusurul că era prea grea, ansamblul cu afet ajungând la 64,3 kg. Era un produs tipic al epocii metalurgiei oțelului, simplu, robust și greu. O singură divizie de infanterie avea nevoie de 189 de piese pentru o dotare completă și fabricile primeau comenzi să asigure muniția necesară unei campanii de durată.
Iosif Stalin era mulțumit de cartușele de calibrul 7,62 mm, dar a dorit mitraliere mai ușoare în vederea obținerii unei mobilități superioare. A apărut modelul PV-1 ce dispunea de răcire cu aer și masa proprie era de numai 14,5 kg. Putea să fie amplasată pe avioanele epocii, cele ce încă erau cu motoare slabe și structura de rezistență a aripilor era modestă. Se zice că liderul de la Kremlin nu era priceput în treburile militare, dar industria a livrat în anul 1932 3.019 exemplare. Au urmat alte 1.284 în 1933. Se putea întotdeauna mai mult și 1934 a avut o supraproducție de 3.645 de bucăți. Avioanele epocii purtau cel mult patru guri de foc și astfel avioanele de vânătoare sovietice erau net avantajate în confruntările aeriene.
Istoricii din întreaga lume scriu că a fost Marea Criză Economică de supraproducție în perioada 1929-1933, dar efectele acesteia s-ar fi întins până la declanșarea conflictului mondial în septembrie 1939. Fabricile au suferit din cauza lipsei de comenzi și marasmul economic a generat nemulțumiri populare și tensiuni politice. În realitate, uzinele mecanice au cunoscut o înflorire și numai din modelul PV-1 au fost livrate 18.000 de exemplare în perioada 1927-1940. Se subînțelege că arsenalele livrau cantități importante de muniții, o singură gură de foc având nevoie de 600 de cartușe pentru o misiune de interceptare a țintelor aeriene.
Istoricii din întreaga lume au mințit atunci când au scris și spus că a fost recesiune economică produsă din cauza sistemului concurențial. Realitatea era că industria începea să fie din ce în ce mai militarizată și un oraș precum Tula din Uniunea Sovietică trăia numai din producția de armament. Aici erau utilizate cele mai bune aliaje ce proveneau din minereurile extrase de deținuții politici cu ajutorul uneltelor rudimentare. Oamenii trăiau și mureau in lagăre de concentrare pentru a realiza produsele necesare cuceririi întregii planete.
Modelul a fost considerat demodat și s-au făcut cercetări intense până s-a realizat mitralieră Șkas de numai 9,8 kg și primele 365 de exemplare de serie au fost trimise unităților de aviație. Au sosit apoi alte 2.476 de guri de foc speciale. Muniția era tot de calibrul 7,62 mm, dar era concepută astfel încât nu se putea utiliza în puști obișnuite.
Industria sovietică a fost concepută exclusiv pentru război de amploare, ceea ce se numea revoluție mondială în limbaj ideologic. Popoarele sovietice erau sacrificate pentru a ajunge toți locuitorii intr-un singur lagăr de concentrare și exterminare după fanteziile liderilor vremelnici de la Kremlin. Oamenii epocii din restul lumii, prea puțin pasionați de studierea Istoriei, nici n-au bănuit cu ce se ocupau muncitorii supravegheați de politruci și poate erau încântați de producțiile record ce apăreau prin articole de ziar, publicație poate finanțată de serviciile secrete sovietice. Armele automate interbelice au fost de cea mai bună calitate, au fost utilizate în conflictul mondial și au fost stocate pentru orice eventualitate. Sunt acum im acțiune pe Frontul din Ucraina în ambele tabere.
Sursă imagine: Wikimedia Commons