Cărţile de Istorie cuprind o cronologie riguroasă şi oricine poate să afle că recesiunea economică a izbucnit în SUA în toamna anului 1929 şi apoi s-a extins în întreaga lume precum incendiul mânat de vânt, o adevărată tornadă de foc. Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939 prin atacul german asupra Poloniei şi astfel Al Treilea Reich a fost vinovat de toate nenorocirile de pe continent. A fost ajutat de aliaţii mai slab dotaţi militar. Repetarea teoriei cu insistenţă prin şcoală, manuale şi tratate ştiinţifice stufoase a dus la acceptarea acesteia ca adevăr universal valabil. Oare nu cumva s-ar mai putea ascunde ceva în spatele acestor cuvinte meşteşugite ale celor din mediul academic, restul scriitorilor fiind cutia de rezonanţă?
Uniunea Sovietică era interesată de modernizarea Armatei Roşii şi din 1927 a început să fie produsă puşca-mitralieră DP-28 ce folosea muniţia puternică de calibrul 7,62 mm. Au fost asamblate în continuare şi mitralierele Maxim M1910, cele ce se dovediseră deosebit de viabile în prima conflagraţie mondială. Uzinele mecanice nu duceau lipsă de comenzi şi nici puştile Mosin-Nagant n-au fost uitate. Se folosea aceleaşi cartuşe de calibrul 7,62 mm, Stalin fiind obsedat de ideea standardizării pentru a se reduce costurile de producţie şi pentru creşterea vitezei de execuţie a produselor speciale.
Armamentul de infanterie era interesant, dar acesta nu avea suficientă forţă de ucidere şi de distrugere. Maşinile compensau din plin acest neajuns şi marile puteri au lansat comenzi masive începând din anul 1926. Fabricile primeau comenzi din ce în ce mai interesante şi mai consistente şi era normal să nu mai fie bani pentru afacerile utile populaţiei. Ce rost avea să faci şcoli şi spitale? Sumele puteau să fie uşor dirijate spre producţia de armament din ce în ce mai sofisticat şi astfel a fost permanent o presiune mare pe bugetele publice şi pe nivelul de trai al populaţiei după 1926. Grav era că maşinile militare nu produceau ceva util şi mai aveau nevoie de mari cantităţi de combustibil şi de o întreţinere permanentă. Conducerea militară a Japoniei a cerut o nouă clasă de distrugătoare şi la 19 iunie 1926 începeau lucrările la nava Fubuki, cea care a dat numele întregii clase. Au fost asamblate 24 de unităţi revoluţionare prin cele şase tunuri de calibrul 127 mm şi lansatoarele de torpile de calibrul 610 mm.
Distrugătoarele erau interesante prin viteză şi puterea de distrugere dată de torpile, dar nu aveau imaginea de forţă brută dorită de amirali. Erau necesare cetăţi plutitoare cu o artilerie devastatoare împotriva ţintelor navale şi aeriene. Au fost lansate la apă crucişătoare grele armate cu tunuri de calibrul 203 mm, capabile să ducă scurte lupte chiar împotriva unor cuirasate. Nava francezăAlgériea fost gata în anul 1934 şi dispunea de opt tunuri de calibrul 203 mm şi 12 de calibrul 100 mm. Blindajul din oţel înalt aliat era deosebit şi ajungea la o grosime de 120 mm la nivelul centurii blindate. Berlinul visa încă să revină la rangul la mare putere navală, dar era încă sub limitările impuse de Tratatul de pace de la Versailles din 1919 şi soluţia salvatoare a constat în construirea de vapoare cu caracteristici surprinzătoare. Au fost asamblate trei crucişătoare grele dotate cu o artilerie compusă din câte şase tunuri de calibrul 280 mm, net superioare celor clasice de calibrul 203 mm.Deutschland,Admiral Graf SpeeşiAdmiral Scheerau fost construite în timp de criză şi totul de la bord era special. Proiectilele de 300 kg puteau să fie devastatoare chiar împotriva unor unităţi cuirasate prin faptul că aveau o viteză iniţială mare.
Criză o fi fost, dar pentru marinele de război începea era portavioanelor special concepute şi prima unitate a fost USSThe RangersauCV-4. A fost cerut în anul 1930 şi era primit în rândurile flotei în iunie 1934. Chiar dacă deplasamentul era destul de modest, lungimea era de 234,4 m şi lăţimea de 33,4 m. Putea să atace ţintele cu ajutorul a 76 de avioane, ceea ce era un salt deosebit în raport cu fostele nave transformate din cargouri sau nave de linie şi crucişătoare de bătălie.
Sunt numai câteva exemple despre ceea ce se construia în lume pentru forţele militare şi se observă că nu se ducea lipsă de comenzi. Scepticii şi adepţii ideilor clasice, conservatorii, vor scrie repede că nu este adevărat ceea ce au făcut zisele elitele ale timpului şi că sunt prea puţine exemple de arme pentru a fi afectată teoria clasică şi nici economia nu poate să fie torpilată de câteva vapoare, fie ele şi deosebit de speciale. Nici măcar nu mai sunt vizibile în scrierea istoriei, noii savanţi fiind pasionaţi de generalizări şi de interpretări asupra mentalităţilor, artei sau modei. Navele militare nici măcar nu trebuie să se vadă, ci trebuie să apară atunci când primesc ordin de la conducători şi au ieşit parcă de nicăieri în anul 1939. Istoricii de astăzi nu mai sunt interesaţi prea mult de un „mărunţiş” precumSurcouf, submarin francez de criză ce dispunea de tunuri de calibrul 203 mm.
Economia mondială a fost grav deturnată de cei de la putere în perioada denumită astăzi interbelică şi peste tot erau ridicate capacităţi de producţie cu destinaţie specială. Chiar dacă nivelul de trai a scăzut peste tot în lume, cea mai vizibilă situaţie a fost în interiorul lagărului comunist, acolo unde s-a dezlănţuit în anul 1932 o foamete cumplită şi care a făcut cele mai mari ravagii în 1933 şi un adevărat genocid prin înfometare a afectat chiar regiunile fertile din Ucraina. Cerealele au fost luate de statul comunist pentru a întreţine populaţia oraşelor industrializate sau pentru a obţine sumele necesare importului de tehnologie. Genocidul prin înfometare a primit denumirea de Holodomor şi s-a soldat cu moartea a vreo şapte milioane de victime, cele mai multe prin Ucraina sovietică. Pacea comunistă a fost la fel de ucigătoare precum războiul efectiv şi nu se ştie câte persoane au murit din cauza lipsei de alimente şi, mai ales, de medicamente şi de servicii medicale de calitate. Statul sovietic a început un program planificat de înarmare şi primele şase unităţi din clasa Dekabrist erau concepute deja să acţioneze la nivel oceanic. Au fost începute în 1927 şi au fost terminate în cursul anului 1931. Au fost urmate de trei unităţi ale claseiPravda, cele care au fost începute în 1931, dar lucrările au fost prelungite până-n 1936. Oamenii erau trimişi în lagăre de concentrare pentru a scoate minereuri sau erau înfometaţi, dar statul nu renunţa la politicile de înarmare cu pretenţii mondiale. Popoarele zise sovietice au fost sacrificate pentru arme din ce în ce mai scumpe, Nu era vreo urmă de criză pentru Kremlin, ceea ce spun şi cărţile de propagandă. Era absolut adevărat. Recesiunea era numai şi numai pentru cei ce trudeau şi nu afecta nivelul de trai al elitelor comuniste.
Sursă imagine:Wikimedia Commons