Sistemul capitalist de producție este bântuit periodic de recesiuni economice și durează câțiva ani până când afacerile ajung la valorile dorite de patroni și de teoreticienii lumii banului. Anul 1929 a adus o prăbușire a bursei din New York și marasmul economic s-a întins pe tot globul pământesc și a fost însoțită de mari tensiuni sociale și lupte politice, descărcarea producându-se în 1939 sub forma unui nou conflict mondial. Criza a fost descrisă de prea multe ori de către specialiști în Economie și Istorie, teoriile și expresiile fiind asemănătoare. Această repetiție poate să fie interpretată drept un adevăr științific de necontestat, dar poate să fie interpretată și drept o metodă clasică de ascundere a adevărului în spatele unei perdele de cuvinte.
Marasmul economic n-a avut drept cauză unele vicii de funcționare a sistemului capitalist, așa cum repede ar scrie un specialist de stânga. Explicațiile au fost la vedere, dar adevărul rămâne o proastă marfă în societate. Se spune că a fost o mare nenorocire în lumea americană deoarece a scăzut numărul de angajați cu 30 de procente și nivelul salariilor cu 60%. Era evident că a scăzut nivelul de trai în Marea putere de peste ocean.
Această informație peste care se trece repede este deosebit de interesantă și ar merita o atenție specială în toate publicațiile. Dacă a plecat un angajat din trei, de ce masa salarială a scăzut dramatic? Adevărul este că patronii au profitat de zisa recesiune și au făcut curățenie în fabrici pentru a le face mai productive. Era prea puțin și angajații rămași au fost puși să muncească pe venituri cât mai mici. A fost o epocă în care se producea o acumulare de capital cu o viteză nebănuită.
Soluția economisirii pe seama angajaților este interesantă, dar nu aduce prea mulți bani după gustul celor bogați. Importantă era obținerea de spațiu vital pe piața invizibilă a afacerilor. A existat un război economic de toată frumusețea și s-a făcut o mare curățenie în domeniul bancar. Băncile mici încurcau expansiunea giganților și zisa recesiune a dus la închiderea porților în serii uluitoare. Numai în anul 1931 au fost declarate în faliment 2.294 de unități bancare. S-au prăbușit și firme din industria prelucrătoare, dar aceasta nu era o problemă. Clienții erau preluați de trusturi și fabricile achiziționate erau modernizate sau erau demolate pentru a face loc altor construcții.
Recesiunea a fost o epocă de îmbogățire pentru zisele elite conducătoare și n-a avut legătură cu piața capitalistă. Era o cerere deosebită de mărfuri, dar statele și patronii aveau grijă să manevreze prețurile astfel încât să obțină profit deosebit. A fost o epocă a jafului care a continuat în vreme de război prin comenzile militare, comisioanele pentru politicieni și ofițeri fiind generoase.
Firmele mici au fost înghițite de cele mari pe principiul peștele uriaș îl mănâncă pe cel mic și n-a existat vreun regret pentru cei învinși. Piața zisă liberă trebuia să funcționeze din plin și a fost un permanent război împotriva celor cu averi modeste. Statele, aparent organizate pentru ocrotirea populației în fața oligarhilor, fac prea puțin pentru masele de locuitori și jaful este permis.
Marea Criză Economică n-a avut vreo legătură cu viciile sistemului de producție capitalist, ci a fost un jaf imens făcut cu ajutorul statelor. Pionul putea fi sacrificat pentru piesele importante din economie și societate.
Sursă imagine: Library of Congress, domeniu public
