Omul a fost pasionat din cele mai vechi timpuri de idei și acestea au dus la adevǎrate obsesii ziua și noaptea. Orice vis era pus ȋn practicǎ drept inspirație divinǎ. Planeta s-a umplut de temple ridicate dupǎ vrerea liderilor vremii. Cǎrțile au ȋnceput sǎ strȃngǎ pǎrerile ȋnvǎțaților epocilor și au ȋnceput sǎ fie adorate, chiar și atunci cȃnd nu erau citite și ȋnțelese. Au ajuns sǎ fie temelia unor societǎți și bazǎ pentru rǎzboaiele prin care litera sfȃntǎ trebuia sǎ fie acceptatǎ de noi și noi adepți supuși.
Epocile au trecut, dar aceastǎ caracteristicǎ s-a pǎstrat și a fost trecutǎ asupra tomurilor politice și științifice. O idée cultivatǎ cu insistențǎ devine adevǎr științific și este repetat la infinit de cǎtre oamenii de rȃnd și de savanții ce nu vor sǎ gȃndeascǎ, mai ales atunci cȃnd au un post cǎlduț. Termenul de Marea Crizǎ Economicǎ se regǎsește ȋn orice tratat de istorie și de economie și se referǎ la nenorocirile aduse de acest uragan din lumea afacerilor, cel ce a mǎturat ȋntreaga planetǎ ȋn perioada 1929 – 1933, dar unii specialiști considerǎ cǎ nu s-a terminat decȃt ȋn 1939.
Oare chiar sǎ fi fost atȃt de rǎu și sǎ fi fost un viciu de funcționare a sistemului capitalist? Dacǎ savanții spun, ar trebui sǎ fie adevǎrat. Tocmai aceastǎ tocare enervantǎ ar trebui sǎ dea de gȃndit dacǎ nu cumva se ascunde ceva ȋn spatele frazelor meșteșugite. Conducǎtorii timpului se ocupau cu orice altceva și prosperitatea maselor era rezervatǎ pentru campaniile electorale, multe regizate de aparatele de propagandǎ. Teoria despre criza de supraproducţie trebuie să dispară din orice carte serioasă. De ce? Simplu. Oamenii ar fi cumpărat, dar fondurile de salarii se topeau în arme din ce ȋn ce mai scumpe și mai sofisticate. Iosif Vissarionovici Stalin a cumpărat din SUA două tancuri în 1930 şi a pus bazele producţiei de tancuri rapide. Preţul unei astfel de maşini era de 30.000 de dolari fǎrǎ armament, dar variantele perfecţionate erau şi mai scumpe. Era cea mai bunǎ soluție pentru o investiție economicǎ anti-crizǎ. Uniunea Sovieticǎ era spațiul ideologic ȋn care totul era posibil din punct de vedere militar și liderul de la Kremlin era direct interesat de dezvoltarea unor mecanisme eficiente de luptǎ prin care Armata Roșie sǎ ajungǎ cea mai puternicǎ din lume. Prototipurile luate din SUA anului 1930 au fost analizate de cǎtre specialiștii ȋn domeniu și au fost pregǎtite fabricile pentru a trece la producția de serie. Abia ȋn 1932 a fost declanșatǎ fabricarea pe bandǎ rulantǎ și ȋn doi ani au fost livrate 620 de tancuri pentru dotarea cavaleriei de tip nou. Tunul de calibrul 37 mm a fost considerat modest prin puterea de distrugere și Iosif Stalin a cerut ceva mai bun. A fost livrat imediat un model de calibrul 45 mm, devastator asupra țintelor blindate din epocǎ și cu efecte asupra infanteriei. Anul 1933 o fi fost de crizǎ economicǎ dupǎ pǎrerea specialiștilor, dar pe porțile fabricilor sovietice au ieșit un model nou din serie, temutul BT-5. Au fost trimise unitǎților 857 de exemplare și nu exista termen de comparație ȋn lume cu noua mașinǎ cu stele roșii. Sǎ nu se uite cǎ ȋn acel moment ȋn Germania nici mǎcar Panzer I nu intrase ȋn producție. Au fost livrate ȋn total 1.946, dar n-au avut parte de conflicte ȋn care sǎ-și demonstreze manevrabilitatea superioarǎ.
Orice mașinǎ poate sǎ fie ȋmbunǎtǎțitǎ prin sporirea grosimii blindajului, dotarea cu un motor performant, renunțarea la benzinǎ ȋn favoarea motorinei și prin creșterea puterii tunului de bord. Seria BT a cam fost uitată, dar fabricile au livrat Armatei Roşii 4.965 de BT-7 şi 790 BT-7M în perioada 1935 – 1940. O divizie blindată se putea compune din cel puţin 150 de maşini de luptă. Cȃnd a intrat în conflictul mondial în 1941, România avea zero tancuri comparabile cu BT-7. Sincer vorbind, mica țarǎ din Carpați nici nu avea ceva blindat demn de termenul de tanc. Se înţelege acum de ce era sărăcie prin spaţiul sovietic şi oamenii erau în criză şi ajungeau până la canibalism.
Masele de tancuri BT și-au dovedit eficiența ȋn conflictul de granițǎ cu Japonia din 1939, un antrenament util pentru forțele blindate și inamicul n-a mai ȋndrǎznit sǎ acționeze ofensiv spre Siberia. Nici nu prea avea ce resurse sǎ captureze rapid pentru efortul propriu de rǎzboi. Erau mult mai interesante coloniile puterilor capitaliste și mai ușor de eliminate rezistența apǎrǎtorilor.
Totuși, folosirea drept combustibil a benzinei favoriza incendiile devastatoare ȋn spațiul limitat al cutiei metalice și s-a impus trecerea la motoarele diesel. Protecția prin pereți din oțel a fost sporitǎ și s-a ajuns la renumitul T-34. Mașinile vechi au mai fost interesante pentru menținerea unui numǎr sporit de blindate ȋn cadrul diviziilor, dar s-au topit repede ȋn 1941 pe fondul ofensivei germane și, mai ales, a lipsei pieselor de schimb. Cele rǎmase pentru pazǎ ȋn Extremul Orient au avut parte de o scurtǎ perioadǎ de glorie și au contribuit la zdrobirea armatei japoneze ȋn 1945. Au fost disponibile pentru acțiuni ofensive 190 de tancuri BT-5 și 1.030 din varianta BT-7. Militarii japonezi, care aveau doar conducǎtori fanatici, n-au avut parte de tehnicǎ de calitate pentru luptele moderne și liniile defensive au fost strǎpunse ușor, mai ales cǎ au fost folosite și 1.899 de T-34, tancuri ce erau perfecționǎri ale modelelor anterioare. Numai 60 de blindate au fost pierdute ȋn scurta campanie din 1945, numǎr explicabil dacǎ trupele sovietice au mai capturat doar 700 de mine antitanc.
Dacǎ se analizeazǎ cu rǎbdare numai aceste cȃteva date din articolul de mai sus, se ȋnțelege unde se afla rǎdǎcina rǎului botezat astǎzi criza economicǎ. S-ar putea spune cǎ realizarea a mii de tancuri nu era ceva imposibil pentru resursele unui colos industrial precum Uniunea Sovieticǎ. Nu trebuie sǎ se uite cǎ pentru proiectarea mașinilor lucreazǎ institute cu un numeros personal științific și fabricile cu profil militar nu pot fi trecute ușor pe producția civilǎ. Toatǎ economia sovieticǎ a fost dirijatǎ de cǎtre Iosif Stalin spre domeniul rǎzboiului și așa a rǎmas pȃnǎ ȋn 1991. Manifestarea vizibilǎ a impasului ȋn care s-a ajuns cu planificarea numai pentru armament a fost apariția foametei din 1932 – 1933, cunoscutǎ astǎzi prin termenul de Holodomor.
Politicienii epocii au ȋngropat banii ȋn ȋnarmare și era firesc ca fabricile lipsite de importanțǎ ȋn domeniu sǎ fie neglijate și sǎ vegeteze. Intensificarea furtunii a dus la ȋnchiderea capacitǎților de producție ce deranjau concurența și s-a fǎcut multǎ curǎțenie pe piațǎ. Urma marea luptǎ de la nivel mondial.
Sursă imagine: The Causes of The Great Depression / FDR Memorial Site, de Tony Fischer, licențiată sub CC BY-NC 2.0