Submarinul a fost privit ca o jucărie militară ce putea să fie cel mult bun pentru recunoașterea. Cuirasatul dotat cu tunuri grele era simbolul forței brute și amiralii erau interesați de dezvoltarea navelor de suprafață și numai Germania a dezvoltat o puternică flotă de submarine prin care s-a reușit punerea în dificultate a renumitei Royal Navy. Era o armă a săracului și a provocat costuri imense Antantei, ceea ce a dus după 1918 la o nouă cursă a înarmării pentru descoperirea unor modele în care să fie introduse tehnologiile de ultimă generație.
SUA nu putea să lipsească din competiția referitoare la stăpânirea mărilor și n-a fost uitat domeniul torpiloarelor subacvatice, cele ce puteau să efectueze cercetare la mare distanță. Submarinele se aflau în fața escadrelor pentru descoperirea forțelor inamice și atacurile cu torpile ar fi diminuat efectivele flotilelor. Cum exista ieșire la două oceane, comenzile au fost date pentru unități cu autonomie sporită și cu rezerve mari de armament. Industria a fost capabilă să realizeze nave care să poată realiza ocolul planetei. Nu se făcea pic de economie din 1926 și banii erau tocați fără milă de administrația centrală.
A fost lansată o serie de submarine de tip crucișător și USS Narwhal a fost comisionat în mai 1930 și avea la bord două tunuri de calibrul 152 mm, cele mai grele piese de artilerie instalate la bordul unei nave subacvatice americane. Cum trebuia să acționeze tocmai spre Japonia, rezervoarele puteau include și 691.890 l de motorină, o adevărată avere în epocă. A fost urmat la 1 iulie de USS Nautilus cu aceleași caracteristici. Conducerea de la Washington nu se putea mulțumi doar cu atât. Trebuia să existe întotdeauna rezerve. USS Dolphin a fost conceput mai mic, doar cu tun de calibrul 102 mm și numai cu 18 torpile. Se căuta o soluție ideală în care să se combine manevrabilitatea, puterea de foc și autonomia. Tunurile grele erau considerate inutile din moment ce corpul unui submarin nu putea să susțină un duel artileristic și o gaură în corpul etanș. Se zice că era recesiune, dar nava a fost construită în perioada 1930-1932.
Savanții spun că era o cumplită recesiune și nivelul de trai scădea dramatic, dar alte două submarine oceanice au fost asamblate. Făceau parte din clasa Cachalot și luau la bord fiecare 315.300 l de combustibil. Asamblarea a avut loc în perioada 1931 -1934.
Câteva submarine noi nu puteau afecta economia unui mari puteri și pe cea a întregii planete. Problema era că a fost o adevărată epidemie de submarine în epoca de recesiune și livrările au sporit pe măsură ce se apropia anul 1939. Un gigant subacvatic era un coșmar tehnologic și problemele constructive creșteau direct proporțional cu dimensiunile. Surcouf a costat conducerea de la Paris aproape 87.000.000 de franci, ceea ce însemna dublul sumei inițiale. S-a obținut astfel cel mai mare torpilor subacvatic din perioada zisă interbelică și avea ca armă deosebită două tunuri de calibrul 203 mm. Experimentul din perioada 1927-1934 a fost prea costisitor pentru a fi repetat. Cetatea plutitoare se manevra prea greu și era vulnerabilă la atacurile aeriene.
Arsenalele militare lucrau din plin realizarea stocurilor de torpile de calibre mari și nici minele marine nu erau uitate. Navele speciale erau însă sensibile la vitregiile mării și reparațiile erau dese și costisitoare. Comenzile statelor erau din ce în ce mai consistente și a fost normal să scadă nivelul de trai. Dacă tot erau puține pentru a schimba piața mondială, nu trebuie să se uite că erau comandate și submarine maritime și oceanice înzestrate mai ușor pentru o manevrabilitate superioară în ape puțin adânci. Toate aceste torpiloare subacvatice necesitau aprovizionare cu alimente speciale, capabile să reziste în mediul umed, medicamente, muniții și combustibil. Torpilele necesitau o atenție deosebită deoarece orice mică eroare le transforma intr-un balast costisitor și chiar periculos pentru echipaj. Nu se poate spune că nu era cerere de produse speciale și că fabricile nu livrau ceea ce doreau amiralii. Submarinele puteau să pară armele săracului, dar necesitau numai produse speciale și o întreținere permanentă. Nu erau permise erori pentru că acestea generau pierderea navelor dificil de asamblat.
Sursă imagine: Wikimedia Commons