Recesiunea economică a izbucnit în toamna anului 1929 în SUA prin prăbușirea afacerilor la bursă și a fost descrisă pe larg de către specialiști și jurnaliști. Au apărut politicieni care se declarau salvatorii popoarelor, dar forțele lor au fost prea slabe pentru a se opune unui tsunami de probleme și s-a ajuns la un nou război mondial din cauza unui marasm economic întins pe un deceniu. Istoria a tot fost repetată de se poate scrie că s-a ajuns la un adevăr științific de necontestat. Dacă au fost teze redactate de savanți renumiți, trebuie să fie acceptate și crezute.
Repetarea unor afirmații timp de aproape un secol parcă trebuie să ridice niște semne de întrebare. Dacă epoca de recesiune a fost una de afirmare, chiar de înflorire, a industriei și a afacerilor din domeniul aeronautic? Știința nu înseamnă credință, înseamnă cercetare sistematică și nu trebuie să se facă prin folosirea unor sume consistente. Informațiile sunt sub ochii oamenilor, dar au fost camuflate cu o perdea de fum de cei puși să ascundă faptele elitelor din cadrul marilor puteri. Minciuna este foarte iubită de cei ce ajung la putere și vor să aibă o imagine pozitivă după moarte, să rămână în paginile cărților de istorie.
Realitatea a fost că din 1926 s-a dezvoltat în mod deosebit producția de avioane, domeniul aeronautic implicând materiale de calitate superioară și forță de muncă specializată. Savanți renumiți lucrau la teoria zborului și ingineri pricepuți puneau visele de pe planșetă în piesele din aliaje scumpe. Epoca lemnului și a pânzei era aproape de final. Lemnul era greu și voluminos, dar mai era utilizat din motive de economie. Potez XXV și-a început cariera în 1925 și fabricile au livrat peste 3.600 de exemplare. Un biplan manevrabil, Boeing P-12, a fost realizat din lemn și duraluminiu și a fost produs în 586 de exemplare în perioada 1929-1932, masa fiind în unele variante de 1,22 tone. Chiar dacă a fost depășit de progresele tehnice, a rămas util în școlile de pilotaj. A fost urmat din 1932 de Boeing P 26 in 151 de exemplare, dar trenul de aterizare l-a condamnat la misiuni secundare.
Un model deosebit a fost aparatul bimotor TB-1 care a fost asamblat în 218 exemplare în perioada 1925-1932 și fuzelajul folosea mult aliaj numit duraluminiu. Era greu de obținut și scump, dar pentru avioane se făceau excepții și se găseau banii necesari. A fost considerat însă prea ușor și a fost dezvoltat modelul TB-3, o bijuterie zburătoare. A avut primul zbor în anul 1930 și fabricile au trimis materialele în vederea asamblării a 818 exemplare până-n 1937. Masa putea să ajungă la 11,2 tone și anvergura aripilor era de 41,8 m. Întuneca văzduhul prin suprafața aripilor.
Avioanele care zboară la joasă altitudine sunt necesare pentru diferite misiuni și erau mai ușor de fabricat. Modelul Polikarpov R-5 a fost livrat începând din 1928 în circa 7.000 de exemplare și un aparat putea să ajungă la o masă de aproape două tone și anvergura aripilor trebuia să fie de 15,5 m.
Fabrici de avioane apăreau în toate statele industrializate. Chiar România dispunea de două centre de producție în București și de I.A.R. Brașov. Polonia a asamblat modelul PZL P.7 în 142 de exemplare începând din 1930. Au urmat 325 de PZL P.11.
Cerul începea să fie din ce în ce mai aglomerat, dar cererea continua să fie din ce în ce mai mare. Avioanele erau mașini spectaculoase prin performanțe, dar au fost pretențioase la capitolul întreținere și erau necesare permanent piese de schimb și numai personal specializat era responsabil de reparațiile curente. Modernizările sau reparațiile complicate erau realizate în fabrici. Clima putea să fie cel mai mare dușman al aparatelor de zbor și muncitorii erau puși să ridice hangare încăpătoare pentru prelungirea duratei de viață. Terenul cu pământ nu mai era o soluție pentru decolare, orice șanț săpat de roți putând duce la o catastrofă. Amenajarea de piste betonate a început să fie o necesitate pentru avioanele din ce în ce mai grele.
Motoarele de avion sunt acele grupuri energetice ce trebuie să asigure turații mari cu un consum cât mai redus de carburant. Rafinăriile erau chemate să livreze kerosen de calitate superioară și să se obțină o cifră octanică superioară pentru a da o turație ridicată. S-a impus căutarea de aditivi și astfel a crescut producția de tetraetil de plumb, o substanță greu de obținut și deosebit de toxică.
Aluminiul era un metal ce se găsește în cantități mari în scoarța terestră, dar se obține deosebit de scump prin electroliză. Nu este de mirare că au fost dezvoltate centrale electrice de mare putere și a fost necesară bararea fluviilor. Uniunea Sovietică a reușit să ridice o hidrocentrală pe Nipru care a ajuns la o capacitate de 560 MW, a treia din lume ca putere în ceea ce privește puterea instalată.
Aceste avioane au însumat costuri mari după 1926, dar n-au produs ceva util pentru societate deoarece erau proiectate cu unicul scop de a genera distrugeri. Erau avioane militare și pentru politicieni și generalii n-a existat supraproducție în epocă. Mereu s-au văitat de subproducție și au cerut noi și noi escadrile.
Unde este criza văzută de renumiții savanți ai epocii interbelice, cei ce admirau dictatoriale cu economie planificată? Unde este recesiunea din poveștile științifice ale istoricilor contemporani?
Sursă imagine: Wikimedia Commons