Televiziunile din întreaga lume sunt preocupate să obțină audiență prin transmiterea ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea, Marea Britanie urmând să între fastuos într-o nouă eră.
De ce este nevoie de această ceremonie costisitoare? Poporul englez are nevoie de glorie, de amintire a trecutului de mare putere militară și economică. Masele au nevoie de această iluzie pentru a trece peste cotidianul cenușiu, peste lipsurile provocate de Brexit, pandemie și Războiul din Ucraina. Monarhul este obligat să organizeze întregul ceremonial pentru a avea prestigiu în fața poporului ce nu suportă prea mult timp un conducător modest. Trebuie să se realizeze o fuziune popor – rege pentru a păstra ceea ce este cel mai prețios câștig al istoriei engleze după 1688: stabilitatea politică. Monarhul este un garant al păcii sociale și al echilibrului politic, partidele având obiceiul să derapeze spre măsuri extreme și iraționale.
Din păcate, toată activitatea din 6 mai demonstrează că societatea este în continuare dominată de logica afectivă împinsă spre misticism și s-a rămas într-o tradiție împinsă prea mult spre trecut. S-a păstrat cu orice preț ordinea moștenirii puterii și astfel Marea Britanie a trecut de la regina nonagenară la un rege ce are acum 74 de ani. Măsura pare normală, legală, dar un om în vârstă nu este precum vinul. Nu devine mai bun, ci are tendința să fie atașat prea mult de poveștile trecutului. În plus, corpul este uzat fizic, chiar dacă se duce o viață sănătoasă, creierul având o capacitate limitată de interpretare a datelor și nici nu mai rezistă în condiții de stres. Ar fi fost rațional să se facă trecerea la prințul William, cel ce la 40 de ani are suficientă experiență pentru a face legătura între nou și tradiție.
Problema omenirii este că se pune prea mult accent pe persoanele cu o vârstă deosebit de înaintată și care au pretenție să guverneze timp îndelungat pentru a rămâne o legendă dominantă și după trecerea în neființă. Știu că puterea morților este una deosebită și că astfel vor rămâne stăpâni peste creierul social. Existența dictatorilor a demonstrat cât de periculoasă este combinația între vârstă și ideile ce devin din ce în ce mai rigide pe măsură ce vasele de sânge nu mai asigură irigarea celulelor creierului cu oxigen și elemente nutritive. Este cunoscut cazul lui Stalin, dictatorul comunist făcând pregătiri pentru un nou război mondial din 1945, le-a accelerat în 1949 și a fost de acord cu atacul din iunie 1950 împotriva forțelor americane din Coreea, statul capitalist având bombe nucleare din belșug. Putea să iasă un război între cele două lagăre din propaganda comunistă.
Regele englez are o putere limitată în statul în care s-a inventat monarhia constituțională, dar poate să influențeze lumea politică prin sfătuirea celor ce iau decizii. Din păcate, fosta suverană i-a lăsat pe cei din guvern să facă tot ce si-au dorit și a rezultat un Brexit care a subminat economia engleză și Uniunea Europeană. Mai grav. Au fost luate măsuri împotriva coronavirusului după ce s-a lansat teza imunizării naturale și mortalitatea a crescut rapid. Nici Charles nu pare hotărât să schimbe ceva prin păreri personale, revoluționare.
Marea Britanie pare prin modul în care se face politică un fel de vapor eșuat pe litoralul Uniunii Europene. Prim-ministrul Winston Churchill i-a trimis armament din belșug lui Stalin și avea o obsesie că este prieten cu liderul de la Kremlin. Oare numărul militarilor uciși din cauza lipsei de arme o sa fie calculat vreodată? Ideea fixă a fost observată și-n cazul discuțiilor despre Brexit. Politicienii au făcut totul pentru a reduce din invidie puterea regelui, dar au ajuns un fel de dictatori ce uită să mai realizeze ceva util societății. Stau și ocupă mai multe mandate pentru un trai bun și cultivă ideea că fac ceva important pentru societate.
Sursă imagine: The Times of Israel