Anul 1947 putea să fie cel în care să dispară efectele războiului mondial și lumea să înceapă să uite coșmarul provocat de conducerea lagărului comunist. Putea să fie începutul unui fel de paradis terestru în varianta partidului ateist.
Realitatea a fost cumplită și cu mult peste închipuirea celor care trăiau în spațiul dominat de Moscova. Alimentele au fost strânse de către autoritățile staliniste în numele îndeplinirii cotelor către stat și s-a ajuns în situația ca populația din RSS Moldovenească să sufere de foame. Statul, singurul deținător de produse agricole, n-a aprovizionat magazinele și a apărut o penurie de mâncare. A urmat un dezastru în lunile de iarnă, dar prăpădul cel mare a venit în martie 1947.
Atunci erau organismele epuizate după o iarnă aspră și oamenii nemâncați au început să cadă în masă. A fost un prăpăd demografic și au pierit 25.953 de locuitori de toate vârstele și din toate cauzele. Chiar dacă autoritățile locale au raportat la Moscova, nu s-a întâmplat ceva pozitiv pentru locuitorii dintre Prut și Nistru. A fost un adevărat genocid prin înfometare, o altă crimă în masă de pus în contul regimului comunist. Populația supraviețuitoare a fost slăbită în chip groaznic și timp de decenii s-au resimțit efectele asupra stării de sănătate.
Este interesant de observat că autoritățile din România contemporană n-au considerat că este utilă menționarea prăpădului săvârșit pe ambele maluri ale Prutului.
Sursă imagine: Wikimedia Commons